Ziua de 15 septembrie, consacrata deschiderii anului scolar a fost o zi trista nu numai pentru elevi si parinti, dar si pentru toti romanii care pun la inima starea si viitorul tarii. Chiar daca ne luam dupa comunicatul Ministerului Educatiei, faptul ca in acea zi au fost inchise 244 de unitati scolare, iar 7.800 de cadre didactice au fost in greva, tabloul este ingrozitor pentru un eveniment care trebuia sa fie marcat de optimism, revederi bucuroase si flori.
Nu ne vom ocupa aici de aranjamentul la care a ajuns Guvernul cu o parte a sindicatelor, nici de perspectiva ca la 11 octombrie sa avem o greva a invatatorilor. Acestea sunt doar consecinte ale unui lucru mult mai grav si fundamental de lunga durata, si anume ca din 1989 incoace invatamantul a fost neglijat si degradat sistematic de catre toate guvernele care ne-au pastorit de atunci, bugetul pentru invatamant a fost chircit la o cota minima, iar cercetarea stiintifica a fost lasata de izbeliste.
De ce mi se pare acest lucru foarte grav si de neiertat? In lumea contemporana, invatamantul si cercetarea constituie factorul decisiv al dezvoltarii si prosperitatii statelor. Priviti statistica Bancii Mondiale si veti constata ca tarile cele mai dezvoltate si prospere din lume sunt cele cu populatia cea mai scolita, cu invatamantul si cercetarea la rangul cel mai inalt. Si in asa-numita lume a treia, saltul uimitor spre dezvoltare l-au facut in 15-20 de ani cei patru tigri din Pacific: Coreea de Sud, Hong Kong, Taiwan si Singapore. In anii '80 am fost de doua ori la Seul si in alte centre urbane sud-coreene si am ramas uimit de progresele acestei tari. Cautand sa aflu secretul acestui miracol, am descoperit ca intr-o tara care in 1960 era bantuita de analfabetism, in anii '80 avea 85-90% din populatie stiitori de carte, numarul elevilor din scoli crescuse de opt ori, iar al studentilor de 120 de ori, atingand peste un milion de studenti la 43 de milioane de locuitori, iar 10.000 erau trimisi la mari unviersitati occidentale. In domeniul cercetarii, cheltuielile de stat se ridicau la un miliard de dolari anual, plus inca un miliard de dolari in industria privata. Asa a ajuns Coreea de Sud sa depaseasca in tehnica de varf tari ca Elvetia si Danemarca, iar concernele ei industriale Hunday, Daewoo si Samsung sa cucereasca pozitii majore pe piata mondiala.
Adevarul este ca in tara noastra, dupa 1989, n-a existat o strategie a dezvoltarii si a prioritatilor ei. De aici, starea deplorabila a invatamantului si cercetarii stiintifice. Cercetati bugetele postcomuniste ale Romaniei si veti constata procentajul minuscul acordat invatamantului, cel mult 4% din PIB, in timp ce in tarile central-europene a fost 6 si chiar 7%. In ce priveste cercetarea, ea a fost mereu cenusareasa cheltuielilor publice, capitol obscur al bugetului.
Indraznesc sa afirm ca invatamantul actual se afla ca preocupare la un nivel mai scazut decat in timpul regimului comunist. Circulam in Occident si imi amintesc ca in anii '80 se bucura de un bun renume invatamantul politehnic si cel medical din Romania, dovada locul pe care-l ocupau imediat inginerii si medicii emigranti din Romania. Peste 300 de matematicieni romani tineau cursuri in universitati occidentale. Cu ce domenii universitare ne putem lauda astazi in lume?
Premierul Adrian Nastase spunea deunazi ca daca dascalii vor fi nemultumiti de situatia lor salariala, va cere sa se faca un referendum pe aceasta tema. Eu cred ca locul si rolul invatamantului nu se stabileste prin referendum, ci prin optiunea elitei politice cu privire la strategia de lunga durata a dezvoltarii tarii. Iar in aceasta strategie, invatamantul si cercetarea trebuie sa aiba prioritate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
