Ion Iliescu propune readucerea intre zilele de sarbatoare a lui 23 august. Se lucreaza la un program de ceremonii, defilari ale armatei si medalieri. Este si Regele Mihai inclus in ambitiile administratiei prezidentiale.
Pentru multi, 23 august este prilej de infiorare - din diverse motive - fie pentru ca propaganda comunista a mistificat istoria, fie pentru ca nu sunt recunoscuti adevaratii eroi ai actului de intoarcere a armlor impotriva Germaniei nazista sau pur si simplu pentru ca spectacolele kim-ir-sen-ice nu au disparut din memoria colectiva.
La 23 august ce facem - aniversam sau comemoram? Este momentul sa readucem intre celebrari aceasta zi? S-a rescris istoria intru adevar? S-au demistificat evenimentele, altfel istorice, din august 1944? Au acceptat sa raspunda acestor intrebari, pentru cititorii ZF, doi ilusti istorici - Neagu Djuvara si Serban Papacostea.
De ce a ales Ion Iliescu sa restabileasca acum festivitatile de la "23 August"?
Venind de la aspectul de "Cantarea Romaniei" pe care l-au luat ceremoniile de comemorare a 500 de ani de la moartea lui Stefan cel Mare, hotararea de a sarbatori din nou, pompos, actul de la 23 August 1944, confirma impresia noastra ca presedintele Iliescu, la aproape 15 ani de la prabusirea regimului comunist si dupa ce, in timpul celui de-al treilea mandat al sau, s-a preschimbat in vajnic partizan al democratiei de tip occidental, a ramas de fapt un nostalgic al erei comuniste - inclusiv al "epocii de aur" a lui Ceusescu.
Nu ma inscriu printre cei, pe care-i vad destul de numerosi in cronicile din presa si in comentariile de la posturile de radio si de televiziune, care considera ca lovitura de la Palat la 23 August 1944 a fost o eroare politica si ca am fi obtinut de la sovietici conditii mai bune daca-l lasam pe maresalul Antonescu sa negocieze mai departe, pe cand ne-am fi aparat, saptamani si luni de zile (?) pe linia Focsani -Namoloasa - Galati. Intamplarea face ca am fost in acele zile, la nivelul modest al unui atasat de legatie la Directia Cifrului si Cabinetului de la Ministerul de Externe, un martor si, in ultimul moment, chiar un actor in drama care s-a jucat. Tin, asadar, sa restabilesc adevarul privitor la unele fapte pe care majoritatea compatriotilor mei, azi, nu le cunosc, iar unii comentatori, si chiar istorici, le rastalmacesc.
In noaptea de 22 catre 23 August, inte orele 12 si unu dimineata, cand m-a primit Mihai Antonescu spre a-mi da, verbal, instructiunile ce urma eu, tanar curier diplomatic, sa le duc ministrului nostru la Stockholm, Frederic Nanu, prima intrebare, dupa Mihai Antonescu, pe care acesta trebuia s-o puna ambasadoarei sovietice Alexandra Kollontai era daca partea sovietica accepta sa reia negocierile, iar in caz afirmativ, daca acele conditii convenite in aprilie-mai erau inca valabile! Care, va sa zica, daca n-ar fi fost demis Maresalul Antonescu de la postul sau constitutional de prim-ministru, de catre factorul autorizat, Regele, s-ar fi inceput la Stockholm o noua runda de negocieri care ar fi tinut iarasi saptamani de zile; si nu vad de ce sovieticii, dupa ce constatasera deruta armatei noastre in Moldova (mi-a spus textual Mihai Antonescu, anume ca ostasii romani nu mai voiau sa se bata!) i-ar fi facut Maresalului Antonescu conditii si mai bune in acea noua runda de negocieri?
In istoriografia noastra si in media - inclusiv in filmul lui Sergiu Nicolaescu "Oglinda" - se vantura cu insistenta o minciuna sau, cel putin, o inexactitate: anume ca Antonescu ar fi asteptat de la Stockholm o telegrama anuntand un raspuns si mai favorabil de la Moscova. Este o eroare indubitabila: ultimele conditii sovietice fusesera aduse de la Stockholm la Bucuresti de seful meu direct de la Cifru, Camil Demetrescu, in ziua de 2 iunie 1944. Pana in acea noapte, de 22 catre 23 August, pe care o evoc, deci timp de doua luni si trei saptamani, guvernul roman nu raspunsese pozitiv. Deci, nu noi puteam astepta un nou pas in negocieri, ci sovieticii de la noi.
In rezumat: actul de la 23 August a fost un act dramatic, dar necesar, chiar daca a avut urmari tragice. Daca se astepta mai mult, exista riscul ca, la masa verde, Aliatii si Sovieticii sa nu mai fie de acord sa ni se retrocedeze Transilvania de Nord. O dovada - daca mai era nevoie - ca Antonescu pierduse simtul realitatilor o constituie marturia uluitoare a doamnei Veturia Goga, prietena Doamnei Maria maresal Antonescu, ca acesta, la intoarcerea lui de la penultima intrevedere cu Hitler, la 28 februarie 44, i-ar fi spus cam asa: "Poti sa-mi saruti mana! Hitler mi-a promis ca ne restituie Transilvania!" Sa-si inchipuie Antonescu ca in primavara 1944 Germania va mai putea juca un rol la masa verde, e de-a dreptul stupefiant! In mana unui asemenea conducator cred azi unii romani ca trebuia sa mai ramana soarta tarii?
Acestea fiind zise, 23 August a fost o dureroasa capitulare. E rusinos sa vrei sa transformi aceasta necesara capitulare, deci infrangere, intr-un act glorios care trebuie praznuit an de an cu surle si trambite. Daca au facut-o comunistii in vremea lor, falsificand cu totul faptele, adica inlocuind actul curajos al Regelui Mihai si al unui grup de diplomati si de oameni politici intr-o pretinsa insurectie populara, nu e cazul sa reincepem acum aceasta comedie.
Fiindca n-a vrut niciodata, cu incapatanare, sa subscrie la aceasta grosolana masluire a istoriei, Camil Demetrescu a facut 16 ani de puscarie, dintre care sase ani de "solitary confinement", adica fara voie de a citi, de a scrie, de a vorbi. Si aceasta fabula comunista vor iarasi guvernantii nostri de azi s-o reinvie? E rusinos! Si ce folos electoral isi inchipuie ei ca vor trage din aceasta pantomima, cand, in sfarsit, s-ar parea ca s-a trezit electoratul roman? Sper din suflet ca si Majestatea Sa Regele va refuza sa participe alaturi de actualii guvernanti la aceasta mascarada. Neagu Djuvara*
23 August in istoria Romaniei
In ajunul zilei de 23 august 1944, Romania se afla in plina catastrofa militara - inaintarea inexorabila a trupelor sovietice in interiorul tarii - si era amenintata de un dezastru agravat, desfasurarea unor lupte nimicitoare pe teritoriul ei cu incalculabile pierderi umane si materiale. Doar un act curajos din partea singurului roman in masura sa-l implineasca - Majestatea Sa Regele Mihai I - putea preintampina aceasta catastrofa suplimentara. Asumand imensul risc pe care il comporta initiativa sa, in seara zilei de 23 august, Regele Mihai I a anuntat incetarea unilaterala a ostilitatilor cu membrii coalitiei antihitleriste. Armata a urmat cu absoluta fidelitate hotararea regelui. Romania a fost scutita in mare masura de pericolul imediat al transformarii teritoriului ei in teatru de operatii militare. Un act pe cat de necesar, pe atat de primejdios a fost infaptuit cu succes datorita convergentei absolute dintre rege, armata si natiune.
O necesitate istorica nu e neaparat si o binefacere istorica. Desigur, in cazul discutat in randurile de fata a fost evitt un dezastru imediat, dar cel de perspectiva indelungata, ocuparea tariide trupele sovitice, instaurarea sub protetia lor a regimului comunist, urmare a situatiei de fapt create de marea conflagratie mondiala incheiata in Europa o data cu prabusirea celui de Al Treilea Reich, a inaugurat "noaptea cea mai lunga" din istoria moderna a Romaniei. Hotararea ocupantului sovietic sub indrumarea directa a lui I.V. Stalin de a zdrobi rezistenta romaneasca, lichidarea in lagare si inchisori a elitelor tarii din toate domeniile - de la cele politice si intelectuale la cele rurale -, terorizarea iica si morla a intregii tari, a supus societatea romaneasca unei presiuni nimicitoare din care e departe de a-si fi revenit. Actul de la 23 august 1944 a ferit tara de un dezastru militar si uman iminent, a castigat un ragaz politic in asteptarea unei reechilibrari favorabile a relatiilor internationale, dar nu a putut impiedica intrarea Romaniei in sfera dominatiei sovietice directe, exercitata prin instrumentul ei, Partidul Comunist Roman. Doar marii sai beneficiari, sovieticii si agentii lor din tara, au avut motive sa celebreze evenimentul, deturnat politic, si chiar sa-l ridice la rang de sarbatoare nationala. Evenimentele nationale pozitive care trebuie luate in considerare ca sarbatori nationale sunt aniversate la 24 ianuarie, 10 mai si 1 decembrie, date care au marcat impliniri istorice autentice - Unirea, Independenta, Regatul si Marea Unire. 23 august 1944 s-ar fi inscris in acest sir daca ocupatia sovietica nu ar fi sugrumat libertatea romaneasca recent restabilita.
Neindoielnic, cercetatorii au datoria sa continue investigatiile cu privire la acest eveniment istoric insemnat, sa intregeasca pe baza ocumentelor inca inedite cunoasterea desfasurarilor militare legate de insemnata initiativa a Regelui Mihai I, sa-i fixeze locul si evolutia generala a razboiului si sa descifreze implicatiile ei politice pe termen scurt si indelungat. Cu atat mai necesara va fi adancirea cunoasterii acestui moment istoric, cu cat propagandistii regimului comunist - intre ei si istorici care au abdicat de la comandamentele disciplinei - i-au falsificat in repetate randuri si in diferite feluri, in functie de directivele politice schimbatoare, semnificatia reala. Pe rand, evenimentul a fost calificat: lovitura de stat, eliberarea tarii de catre glorioasa Armata Sovietica, sub conducerea genialului Stalin; insurectia armata; insurectia armata antifascista si antiimperialista; revolutia d eeliberare sociala si nationala, antifascista si antiimperialista (v. in aceasta privinta substantiala analiza a dlui Florin Anghel in "Revista Istorica", 1994, tom 5).
Actul de la 23 august 1944 trebuie sa ramana in continuare obiect de cercetare, in nici un caz insa de sarbatorire. Serban Papacostea**
*Prof. univ. Neagu Djuvara este istoric si diplomat, membru de onoare al institutelor A.D. Xenopol and Nicolae Iorga
** Prof. univ Serban Papacostea este istoric, membru corespondent al Academiei Romane dupa '90
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
