De curand, am citit un articol scris de un cercetator de la Institutul de Afaceri Economice din Anglia, Oskari Juurikkala, care m-a provocat pentru un scurt comentariu.
Autorul articolului incearca sa demonstreze ca in tarile vestice (si din ce in ce mai mult in tarile foste comuniste) scaderea ratelor de fertilitate, deci a natalitatii se datoreaza faptului ca sistemele de pensii practicate au inlocuit familiile traditionale si au penalizat cuplurile cu copii.
Asa cum este deja cunoscut, ratele de fertilitate au scazut rapid inca de la inceputul secolului 20. In multe tari, aceste rate sunt mult sub ratele de inlocuire a populatiei. In acest context, tari odata mari, precum Germania si Italia, vor fi reduse la jumatate in urmatorii 50 de ani.
Exista diferite explicatii referitoare la ceea ce se afla in spatele unor astfel de schimbari rapide. Conform celor mai recente cercetari economice (ca cea prezentata de dl. Juurikkala), cel mai important motiv este total surprinzator: scaderea fertilitatii este rezultatul unor politici gresite privind pensiile. Exista cel putin doua aspecte pentru care sistemele de pensii publice afecteaza ratele de fertilitate.
Primul aspect este acela ca aceste sisteme inlocuiesc familia traditionala ca una dintre sursele de asigurare financiara la batranete. Desi exista diferite tipuri de sisteme de pensii, cel mai utilizat sistem guvernamental, cel putin in Europa, dar nu numai, este cel de tip pay-as-you-go (PAYGO). El inseamna ca lucratorii actuali platesc contributii din salariile lor si ca acesti bani sunt distribuiti sub forma de pensii actualilor pensionari. Acest tip de sistem a fost inventat in Germania lui Bismarck, de unde s-a raspandit in diverse tari in prima jumatate a secolului 20.
Atunci cand nu exista un sistem de pensii obligatoriu de tip PAYGO, oamenii au copii nu numai de dragul de a-i avea, dar si datorita faptului ca acestia furnizeaza siguranta financiara la batranete. Acest motiv pentru asigurarea fertilitatii a fost foarte clar in lumea dezvoltata inainte de secolul 20 si continua sa fie asa si astazi in tarile mai putin dezvoltate.
Familia traditionala este un fel de schema privata PAYGO. Parintii procreaza, ingrijesc si isi educa copiii si, in schimb, copiii au grija de parintii lor in varsta odata ce acestia nu o mai pot face singuri. Acesta este un model obisnuit in tarile mai putin dezvoltate chiar in perioadele de urbanizare si atunci cand copii calatoresc in strainatate pentru a lucra sau studia.
Sigur ca aranjamentele de tip familial au limite. De exemplu, este imposibil a se face fata socurilor de tipul imbolnaviri, invaliditati sau somaj. De aceea, in societatile traditionale norma o reprezinta ?familia extinsa? si nu ?familia nucleara?. Familia extinsa este practic un mecanism de protectie la risc.
Al doilea aspect, mult mai pagubitor, este acela ca schemele publice de tip PAYGO fac ca oamenii sa considere copiii o povara economica in locul unei binecuvantari divine.
Din punct de vedere al fertilitatii, o schema obligatorie de pensii externalizeaza valoarea copiilor (sau, pentru a fi mai precis, o portiune din productivitatea lor). Copii nu mai pot sa-si sustina parintii la batranete deoarece o parte (si nu mica) din salariile lor le este luata obligatoriu si distribuita intregii populatii de pensionari. Aceasta parte creste sistematic deoarece schemele guvernamentale de pensii sunt conduse catre insolvabilitate datorita, printre altele, ratelor scazute de fertilitate.
Din nefericire, aceste scheme de pensii se razbuna devastand pur si simplu structurile sociale si motivatiile private. Parintii nu mai iau acum in considerare beneficiul economic al faptului de a avea copii deoarece ei trebuie sa suporte cea mai mare parte a costurilor. Fiecare persoana are aceleasi drepturi privind pensia indiferent de numarul de copii pe care i-a avut (daca a avut vreunul).
Cu alte cuvinte, statul bunastarii devine ?o familie fortata? care inlocuieste familia traditionala ca furnizor de asigurare sociala. Desigur ca aceasta solutie are unele avantaje dar saraceste sensul telurilor comune si al reciprocitatii, care sunt esentiale in familiile reale. Deoarece participantii la sistemul statului bunastarii nu se cunosc unul pe altul si nu au contacte regulate intre ei, exista o tentatie foarte puternica de a incerca sa-si maximizeze propriile beneficii particulare.
Desigur ca parintii nu suporta totdeauna costul total al cresterii copiilor lor. De exemplu, prestatiile legate de copii echilibreaza intrucatva efectul negativ al pensiilor. Acest lucru se poate vedea in statistici: tarile scandinave, care au cele mai mari prestatii legate de copii, au rate ale nasterii mai mari decat restul tarilor europene. Totusi ratele lor de fertilitate, care se situeaza in jur de 1,7, nu sunt chiar de aplaudat.
Prin contrast, copiii sunt inca considerati o binecuvantare in tarile mai putin dezvoltate, chiar daca veniturile reale in aceste tari sunt extrem de mici. Mentalitar, in astfel de tari copiii sunt desigur binecuvantati nu numai social si spiritual, dar si economic.
Rolul familiilor in furnizarea sigurantei la batranete reprezenta fara indoiala un lucru comun in Europa secolului 19. Inaintea lui Bismarck, Germania avea una dintre cele mai mari rate de fertilitate din Europa. Acum, rata ei totala de fertilitate se situeaza sub 1,4. Aceste tipuri de pensii publice pot explica, de asemenea, misterul ratelor scazute de fertilitate in tarile mediteraneene. Spania si Italia sunt tari cu o puternica traditie culturala catolica si sunt renumite pentru valorile lor familiale. In prezent, ratele lor totale de fertilitate se cifreaza in jur de 1,3, intre cele mai scazute din Europa. Acest lucru pare oarecum surprinzator, dar daca analizezi sistemele lor generoase de pensii si lipsa relativa a unor prestatii legate de copii care sa le echilibreze, atunci acest lucru capata sens
Aceeasi concluzie este valabila si pentru tarile post comuniste, inclusiv Polonia, care este probabil cea mai catolica tara europeana. Dar acum rata fertilitatii in Polonia nu este mai mare de 1,25. Si alte tari, cum ar fi Rusia si tarile baltice, inregistreaza cifre similare. Si Romania se inscrie in acelasi context, rata de fertilitate nedepasind 1,35. Aceste situatii demonstreaza ca regimurile comuniste au dispretuit familia si au stabilit drepturi de pensii foarte generoase.
Aceasta nu inseamna ca economicul explica orice. Exista diferiti alti factori care influenteaza ratele de nastere si orientarea societatilor catre valori mai largi. Unul dintre acesti factori poate fi dezvoltarea tehnologiilor contraceptive si a legislatiei privind avorturile, de cele mai multe ori finantate din bani publici. Nimeni nu forteaza barbatii si femeile moderne sa adopte astfel de mijloace dar disponibilitatea lor la un cost nesemnificativ este luata de multe ori in considerare.
Din aceleasi motive, reforma pensiilor nu este doar o problema de eficienta economica. Ea este si o problema de cultura, de valori si de viitor a diverselor societati.
Daca lucrurile se vor pastra ca acum, natiuni odata mari, precum Germania si Italia se vor reduce la jumatate in urmatorii 50 de ani. Sistemele lor de pensii ar putea fi functionale prin admiterea unei imigratii masive din Estul Mijlociu, Africa si, mai nou, Asia, dar dupa aceea nu va mai ramane mult din culturile acestor natiuni. Imigratia de masa este o solutie discutabila pentru problema pensiilor, ea tinzand sa creeze probleme mult mai greu de rezolvat.
Asa cum arata dl. Juurikkala, s-ar putea creiona o solutie fezabila acestei probleme, si anume ca drepturile de pensie sa fie legate de fertilitate, in asa fel incat cei care cresc mai multi copii sa fie compensati pentru acest lucru. Astfel, faptul ca ai copii poate lua aspectul unei ?investitii? in asigurarea financiara la batranete. Cei care au mai putini copii sau nu au deloc trebuie sa economiseasca mai mult prin componentele private ale sistemului de pensii.
O solutie mai radicala ar putea fi diminuarea semnificativa a gradului de acoperire a sistemului public PAYGO. Astfel, nu va mai fi nevoie sa calculezi detaliile complexe ale formulei de determinare a cuantumului pensiei, care intotdeauna are anomalii si lipsuri. In locul acestor calcule, cei care au mai multi copii vor obtine automat o asigurare mai buna pentru batranete, la fel ca in trecut. Altii, care nu pot sau nu doresc sa aiba copii, trebuie sa investeasca diferenta pe care o castiga in pensii private mai mari.
Mihai Seitan este expert in pensii private, fost presedinte al Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS) si actual director general al brokerului de pensii private FinCoP.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
