Opinii

Nici antrax n-a mancat, nici gura nu-i miroase

30.01.2004, 00:00 16



Daca Shakespeare ar mai fi trait, ar fi putut scrie azi o noua capodopera. Ar fi fost intunecata ca Macbeth, mustind de tradare ca Hamlet, plina de viclesug, inselatorie si ura ca Othello. Si, fireste, s-ar fi putut incheia cu «e ceva putred in Downing Street". Ce trista mi se pare scena la Londra! Cata ceata s-a lasat peste una dintre cele mai vechi democratii ale lumii! Ce mult s-a indepartat spectrul gentlemanului de locul sau de bastina! Dupa aparitia raportului Hutton, care exonereaza in corpore guvernul si serviciile secrete britanice si da un verdict defintiv si irevocabil in privinta dosarului irakian, considerand acuzatia de cosmetizare nefondata, nu mai raman de spus decat doua lucruri: 1. presa a gresit, 2. mortul e de vina. Care ar fi vina lui? Ca era «un tip secretos, care refuza o mana intinsa» - asta crede Lordul Hutton despre expertul in dezarmare David Kelly, omul care s-a sinucis in iulie anul trecut, dupa ce ministrul apararii, Geoff Hoon, l-a confirmat ca sursa a controversatului material BBC, de la care a pornit scandalul.



Cumplita lovitura data BBC, institutie care, de 80 de ani, e in topul celor mai bune organizatii mass media din lume - credibila, serioasa, profesionista, fara pata, un model pentru orice jurnalist cu minte. Incalificabila jubilarea demonstrativ-agresiva a premierului Blair, care a cerut, victorios si arogant, sa i se prezinte scuze ca i-a fost pusa onestitatea la indoiala. Iritanta obraznicia fostului sef al Departamentului Comunicare de la Downing Street, Alastair Campbell, care improasca azi venin, suparat ca a fost obligat sa demisioneze in urma scandalului care, iata, spuse Hutton, nu avea la baza decat neprofesionalismul unor jurnalisti si labilitatea psihica a unui functionar din Ministerul Apararii. Jenanta prestatia judecatorului Hutton, care a spalat rusinea guvernului si a aruncat apa murdara peste mormantul lui Kelly. Si, nu in ultimul rand, socanta orbirea care l-a lovit pe lord, atunci cand a declarat acuzatiile de cosmetizare aduse de BBC, guvernului ca nefondate. Din cele 740 de pagini ale raportului Hutton, multe ar trebui sa fie albe. De unde a scos guvernul britanic informatia publicata in septembrie 2002, potrivit careia Irakul e capabil sa faca uz de arme chimice, biologice sau nucleare in 45 de minute? Pana la urma, aceasta a fost fraza cheie care a convins opinia publica de necesitatea implicarii Marii Britanii in razboi, iar soldatii care au plecat pe front chiar au crezut ca lupta pentru salvarea patriei. Ce informatii au stat la baza verdictului dat de Hutton cand, in urma cu cateva zile, la Washington, inclusiv fostul sef al grupului de experti americani trimisi in Irak sa gaseasca arme de distrugere in masa anunta ca Statele Unite s-au inselat? Nu au existat arme neconventionale inaintea invaziei din martie 2003, a spus raspicat David Kay, adaugand ca, in pofida, celor afirmate de unii membri ai administratiei americane, nu a fost transferat in Siria armament de acest tip. Deci, daca armele de distrugere in masa nu exista, iar guvernul britanic nu a cosmetizat dosarul Irak, cine e de vina ca soldatii britanici mor pe front?



Ca si in SUA, in Marea Britanie e nevoie urgenta de o comisie independenta care sa investigheze cat de justificata a fost interventia coalitiei americano-britanice in Irak. Dar, probabil ca nu vom asista la o astfel de decizie prea curand. Ar fi sinucigas din partea administratiei Bush de a-si pune pe urme acum, cu zece luni inainte de alegeri, niste democrati flamanzi, care sa demonstreze pripa, lipsa de dovezi si neadevarul ascuns in spatele declaratiilor facute de presedinte, inainte de a da ordinul de atac. La fel, Tony Blair trebuie sa-si mai traga sufletul dupa cele doua evenimente care i-au pus in pericol cariera politica: scandalul Kelly si votul din parlament, de la inceputul saptamanii, cand 72 de membri ai propriului partid au votat impotriva propunerii sale de triplare a taxelor universitare. Ai un sentiment greu, de descurajare, cand contrapui demnitatea cu care s-a retras din functie Gavyn Davies, presedintele BBC, incrincenarii cu care Blair si-a infipt unghiile in fotoliul de premier. Chiar daca admitem ca vina cosmetizarii dosarului nu apartine guvernului, ci serviciilor secrete britanice sau americane, sau presedintelui Bush sau vicepremierului Dick Cheney (care declara ca doua trailere gasite in Irak demonstreaza existenta programului nuclear) sau pisicutei din Downing Street, tot trebuia sa asistam la o demisie de onoare, pentru ca trupele acelea chiar au plecat pe front. Pe baza unei minciuni. Macar Geoff Hoon, pe care optimistii il dadusera disparut din guvern pana la Craciunul trecut, ar fi trebuit sa aiba demnitatea de a renunta la functie. La urma urmei, labil psihic sau nu, Kelly s-a sinucis dupa ce numele i-a fost implicat in scandal de Hoon. Poate trai ministrul britanic cu asta pe constiinta? Raspuns ca la Radio Erevan: da, cu conditia ca respectiva constiinta sa fie plecata de acasa.



Oricat s-ar bucura Tony Blair, el nu e un invingator. Guvernul sau, care nu si-a asumat pana acum nici o vina pentru implicarea in razboiul din Irak, dilueaza valorile morale traditionale, dintre care prima ar fi onoarea. Un scandal de asemenea proportii ar fi provocat odinioara furtuni si ploi de demisii. Astazi, ministrii lui Blair stau cu crampoanele infipte in podea, dupa modelul sefului lor. Blair pare sa-si fi salvat, pe moment, scaunul, dar e putin probabil ca-l va pastra multa vreme de-acum incolo. Oricat de improscat cu noroi ar fi BBC, organizatia isi va pastra credibilitatea sau, in cel mai rau caz, si-o va recastiga. Ceea ce nu e valabil si pentru Blair. A fost silit sa se justifice de prea multe ori, resentimentele alegatorilor fata de dragostea neconditionata pentru Bush se adancesc si, in plus, si-a pus pe urme o mare parte a presei, macar din solidaritate cu BBC, daca nu din convingere. Pun pariu ca daca Tony Blair si-ar consulta azi astrologul in legatura cu cariera politica, omul ar rosi stanjenit, s-ar uita intr-o parte si i-ar spune "sunt putin racit, vino alta data".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO