Piata interbancara monetara
Piata interbancara monetara (am denumit-o astfel pentru a o diferentia de piata valutara despre care am vorbit in articolul de ieri) este o piata exclusiva a bancilor, pe care acestea isi dau imprumuturi pe termen scurt una alteia. O institutie bancara cu nevoi temporare de lichiditate va lua un depozit de la una cu exces temporar de lichiditate. Astfel, aceasta piata reprezinta un instrument esential al sistemului bancar pentru administrarea lichiditatii si are la baza increderea intre participanti.
Este atent urmarita de analisti, pentru a se evalua atat riscul de credit, cat si starea economiei. In situatii de criza, activitatea pe aceasta piata poate sa se diminueze, chiar pana la nivelul de inghet, in conditiile in care participantii nu mai au incredere unii in altii. O criza de incredere, urmata de o criza de lichiditate, poate sa aiba consecinte dramatice asupra economiei. Reducerea fluxului de fonduri afecteaza capacitatea firmelor de a lua imprumuturi, obligandu-le sa inchida partial sau total capacitati de productie si sa concedieze angajati.
In functie de moneda, pe fiecare piata interbancara s-a format o dobanda de referinta care reprezinta dobanda de tranzactionare dintre banci, dar care sta si la baza creditelor acordate de catre acestea clientilor nebancari (institutionali, nu si de retail). Cele mai reprezentative dobanzi de referinta sunt LIBOR pentru dolarul SUA, EURIBOR pentru EURO, TIBOR pentru yenul japonez si ROBOR pentru leul romanesc.
Spre deosebire de piata valutara care a devenit transparenta odata cu liberalizarea contului de capital si, ca urmare, instrumentele de gestionare a riscului valutar pe leu au aparut relativ repede, piata monetara a avut nevoie de mai mult timp pentru maturizare.
Atat bancile comerciale, cat mai ales institutiile financiare internationale (BERD, Banca Mondiala), care aveau credite si obligatiuni denominate in lei si aveau nevoie sa gestioneze riscul de dobanda, au inceput sa faca lobby pentru calculul unui ROBOR transparent. Astfel, in 2007, banca centrala in colaborare cu BERD, ACI Romania (asociatia dealerilor) si bancile comerciale au inceput pregatirea unui regulament ROBOR, care a fost aprobat de BNR in martie 2008. Prin acel regulament, componenta ROBOR este oficiala, modul de calcul este transparent, iar cotatiile bancilor membre sunt publice. Tot publice sunt si regulile de tranzactionare si criteriile de selectie a bancilor participante.
A fost un pas mare pentru sistemul bancar din Romania. Totusi, exista o mare diferenta intre ROBOR si EURIBOR sau LIBOR. Desi sunt, in principiu, la fel de transparente, EURIBOR este "proprietatea" FBE - Federation Bancaire Europeenne, iar LIBOR "proprietatea" BBA - British Bankers Association, in timp ce ROBOR este "proprietatea" BNR. In mod sigur, ARB - Asociatia Romana a Bancilor - nu are experienta FBE si BBA, fiind un mic-copil in comparatie cu vechimea si istoria celorlalte. Poate ca este mai bine pentru linistea clientilor sa stie ca ROBOR-ul este controlat de BNR, dar si pentru bancile comerciale si institutiile financiare internationale este la fel de important ca ROBOR-ul sa aiba corespondenta in realitatea pietei.
Cu circa cinci saptamani in urma, cand BNR a absorbit lichiditatea din piata pentru a le face viata grea "speculantilor" straini, marea majoritate a bancilor din Romania, care aveau nevoie de lichiditati pentru activitatea curenta, dar si pentru a-si constitui rezerva minima obligatorie, au fost nevoite sa concureze pentru o resursa din ce in ce mai rara si, ca atare, din ce in ce mai scumpa. Dobanzile de pe piata monetara au urcat treptat la niveluri din ce in ce mai mari, reflectand de fapt raportul dintre cerere si oferta.
Faptul ca una sau doua banci au preferat sa atraga bani mai scumpi de pe piata interbancara decat sa apeleze la facilitatea "Creditului Lombard" de la BNR, la dobanda de 14,25%, nu le scuza, dar nici nu a fost de natura sa afecteze dobanzile de pe aceasta piata cu lichiditate scazuta. Nicio banca nu are interes sa-si majoreze in mod artificial costurile de refinantare. Modul de stabilire a dobanzilor tine exclusiv de managementul bancilor comerciale, care trebuie sa gaseasca un echilibru intre cerintele clientilor si asteptarile actionariatului, in conditiile unei anumite conjuncturi de piata. Daca o banca percepe dobanzi prea mari la credite, va fi scoasa din piata. Daca plateste prea mult la depozitele atrase, isi majoreaza excesiv costurile de finantare, cu consecinte in profitabilitate. Singura problema a BNR in materie de dobanzi este atunci cand, intr-o piata normala, o banca plateste la depozite, in mod constant, o dobanda mult mai mare decat restul bancilor, intrucat ar putea fi un semn de probleme de lichiditate.
Guvernatorul BNR avea perfecta dreptate cand declara pe 13 octombrie 2008 ca " ... a te juca pe ecran cu cotatii este un mare pacat intr-o piata care se vrea functionala." Chiar daca domnia sa se referea la cursul valutar, sunt convins ca aceeasi observatie este valabila si pentru piata monetara. Cui foloseste decuplarea dobanzilor din ecran de cele reale, la care se fac tranzactii? In niciun caz unei piete functionale si cu atat mai putin clientilor bancilor. Dupa doua-trei zile de balbaiala, cauzata de implicatiile juridice si informatice ale aplicarii unui ROBOR atipic, bancile s-au repliat si au aplicat clientilor institutionali (nu si de retail) dobanzi care reflecta costurile medii de refinantare si nu pe cele de pe piata interbancara.
Este de inteles si de acceptat logica demersului BNR de a restrange lichiditatea intr-o astfel de situatie, dar este de neinteles acuzatia ca au existat banci care au incercat sa acrediteze ideea unei crize de lichiditate.
Daca a existat vreo banca ce a incalcat vreun regulament, ea trebuie sanctionata in conformitate cu litera si spiritul acelui regulament. Executiile publice sunt apanajul altor institutii, in alt tip de societate. Insa bancile centrale, care au ca sarcina supravegherea riscului sistemic, ar trebui sa fie primele interesate, mai ales intr-o perioada atat de tulbure, ca increderea in banci, individual si colectiv, sa nu fie stirbita in niciun fel.
Intamplarile din viata ne aduc aminte de basmele copilariei, care exprima intelepciunea populara. Mie, ceea ce s-a intamplat cu cinci saptamani in urma mi-a adus aminte de povestea cu "Hainele imparatului"...
Maine voi vorbi despre banci si Consiliul Concurentei.
Dan Pascariu este presedintele CA al UniCredit Tiriac Bank. Opiniile din acest articol apartin in exclusivitate autorului si nu implica in niciun fel institutiile cu care acesta este asociat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
