Vântu, Broadhurst, Patriciu, Chelu, East Capital, Taher, Julius Baer, SocGen, Erste şi cel mai nou - Elliott. Aparent singurul lucru care leagă personajele de mai sus este piaţa de capital, mai specific bursa. Din punctul meu de vedere, legătura cea mai relevantă este succesul! Succesul - pur capitalist, eficient şi în majoritatea cazurilor destul de rapid. Uneori aceste succese au lăsat unele victime în urmă, care de cele mai multe ori nu s-au mai descurcat să răzbată prin hăţişul legislativ atât de încâlcit al pieţei de capital, bineînţeles marcat de ineficienţa cronică a regulatorului său.
În general, mulţi investitori, mici şi mari, au câştigat de pe urma personajelor de mai sus. Iubite de unii, hulite de majoritatea, sunt totuşi convins că plusul de valoare materială adus pieţei de personajele de mai sus rămâne de apreciat. Metodele prin care aceştia au acţionat sunt unele contestabile, dar nu acesta e scopul discuţiei noastre. Din păcate, un singur mare jucător din piaţă, şi anume statul, nu a avut niciodată de câştigat din piaţa de capital, dimpotrivă a făcut tot posibilul să o minimalizeze, demonstrând încă odată că reprezentanţii săi sunt atât de ineficienţi în administrarea patrimoniului românesc, încât chiar şi locul unde se pot face bani din piatră seacă - bursa - îşi închide porţile în faţa acestui monstru ineficient care este statul: de exemplu, ultimul simulacru de ofertă publică la SNP şi amânarea continuă a listărilor noi, promise de mai mult de un deceniu. Din fericire ceva se schimbă în bine! Cred cu tărie că odată cu întărirea investitorilor de tip "shareholder activist" şi odată cu apariţia unor porţi de penetrare a sistemului companiilor de stat de către aceştia se pun premisele în sfârşit a întăririi statului. De nevoie! Pentru a deveni mai specifici, dorim să discutăm despre cel mai nou şi exotic investitor de pe meleagurile noastre - Elliott, care şi-a făcut apariţia la puţin timp după instalarea în poll position al asset managementului românesc al unui jucător internaţional redutabil - Franklin Templeton. În paranteză fie spus, nedorind să ştirbim prestigiul indiscutabil al administratorului Fondului Proprietatea, acesta pare a se fi "mioritizat" cu mult mai repede decât ne-am fi aşteptat; în curând cred că nu vom mai putea face distincţie între tipul de management cunoscut de toată piaţa al SIF-urilor şi managementul Fondului Proprietatea - până acum o mostră de ineficienţă şi de birocraţie, de acestă dată cu ştaif de administrare occidentală. Nedorind să comentăm multe decizii discutabile ale Templeton în administrarea fondului, se pare că acestea l-au scos din "pepeni" pe cel mai mare acţionar, care şi-a plătit cu bani grei participarea în capital, spre deosebire de ceilalţi acţionari, cei "de facto", ce s-au trezit cu o mare pleaşcă (în sens pozitiv) ca urmare a mecanismului de despăgubire pentru care a fost creat Fondul.
Mai exact, în câteva cuvinte, Elliott transmite către Templeton că dacă nu execută rapid toate demersurile pentru maximizarea valorii acţiunilor prin reducerea discountului faţă de VAN, acesta din urma va pleca. Repede. Ce sare în ochi este că nicăieri în propunerile Elliott nu se pune problema promovării şi legitimizării demersului oricărui asset manager - să mărească VAN-ul printr-o administrare eficientă etc. (bla bla investiţional), aceeaşi placă ca la SIF-uri de altfel, care pe lângă faptul că nu au luptat pentru listarea BCR, au realizat şi schimbul de acţiuni BCR / Erste în cel mai nefericit moment, exact înainte să se prăbuşească cursul acţiunilor Erste la Viena, de unde şi proverbul - la omul sărac nici boii nu trag. Culmea, acelaşi demers eronat de achiziţionare a unor acţiuni din sistemul financiar bancar din CEE îl regăsim şi la Templeton anul trecut (doar că ei le-au luat mai scump decât SIF-urile - sic).
Revenind la Elliott - un exemplu clar de capitalism pur - ce urmăreşte maximizarea IMEDIATÂ a valorii pe care ştie că a achiziţionat-o, acesta dă un mesaj clar către Templeton - faci repede ce îţi spunem noi şi pleci din România cu banii pe zece ani. Sau nu faci şi oricum pleci după încă un an, doi cu buza umflată. Fără menajamente. De ce fără menajamente? Pentru că mai există modalităţi pentru a reduce rapid discountul faţă de VAN, şi administratorii de fonduri ştiu la ce mă refer, dar Elliott nu face nicio referire la acestea, lăsând deschisă o singură cale de acţiune pentru Templeton.
Templeton va fi astfel (slavă domnului, spre beneficiul şi al micului investitor) nevoit să preseze listarea de urgenţă a coloşilor energetici şi a celorlalte companii din portofoliu fără tergiversări şi reţineri şi fără să ţină cont neapărat de preţ. Prioritatea principală a unui investitor de acest tip este în primul rând riscul (mare şi deja asumat) şi timpul în care îşi atinge scopurile. Timpul nu are răbdare cu acţiunile investitorilor de tip vultur. Aceşti investitori trebuie judecaţi în primul rând prin perspectiva riscului foarte mare pe care şi-l asumă în demersurile lor şi abia apoi prin prisma profiturilor potenţiale pe care le pot obţine.
În concluzie încercăm să unim sfârşitul acestui articol cu începutul, adică ineficienţa cronică a a statului ca administrator, ineficienţă ce va dispărea rapid după demersurile Elliott (în surdină cu muzica FMI). Există două scenarii:
1. Piaţa e bună, Templeton împreună cu Elliott găsesc cumpărători realmente interesaţi de pachete - în acţionariatul companiilor de stat intră investitori serioşi din sectorul industrial respectiv şi pornesc demersurile de eficientizare a companiilor de stat cu toate avantajele ce rezultă de aici: profitabilitate, transparenţă, decăpuşarea politică etc.
2. Piaţa e slabă, nu vine nimeni să cumpere. Cam rău. Totuşi nu am niciun dubiu că Elliott va găsi mijloace prin care să achiziţioneze indirect participaţiile respective. Doar e un vultur care sesizează oportunităţile, nu poate scăpa o asemenea oportunitate şi nici nu doreşte ca Templeton să administreze ceea ce el, Elliott, ştie mult mai bine să administreze - lupta de gherilă cu statul, luptă pe care a câştigat-o se pare până acum pe fiecare continent.
Care scenariu e mai probabil? Având în vedere că Elliott controlează până acum doar 20% din fond, sincer nu văd de ce s-ar lupta să-i îmbogăţească totodată şi pe ceilalţi acţionari. Aş înţelege demersul în cazul în care Elliott ar controla 50-60% din Fond, pentru ca impactul pozitiv să se reflecte semnificativ în buzunarele sale. Ceea ce mă face să cred că scenariul al doilea e mult mai plauzibil. De-abia aştept să văd cum statul nostru român se va disciplina şi eficientiza ca urmare a luptei ce va urma. Cu efecte benefice pe termen lung pentru noi, nu acţionarii neapărat, ci toţi românii.
PS: Nici nu vreau să mă gândesc cum dorm şefii SIF-urilor după anunţul Elliott. Desigur că un demers similar va urma şi în ograda lor. Diferenţa este că dumnealor nu mai au nici măcar timpul pe care Templeton îl are...
Dumitru Beze este preşedintele Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
