Aşa cum remarcam într-unul din articolele precedente din ZF, oferta publică la Transelectrica a fost primul semn bun pentru funcţionarea pieţei de capital, după o lungă perioadă de conflicte sterile şi dezamăgiri.
Provocările pentru noua conducere a BVB şi în general pentru decidenţii pe piaţa de capital se vor accentua în perioada următoare datorită unui trend puternic de revizuire sau desfiinţare a unor reglementări şi instituţii create prin "privatizarea de masă".
Cum se va face "desfacerea" instituţiilor privatizării de masă şi cât de adâncă va fi criza pe care aceasta o provoacă e marea întrebare a perioadei următoare pentru piaţa de capital.
Ceea ce s-a creat de consultanţa străină, bine plătită prin asistenţa tehnică de la instituţii financiare internaţionale, este azi nu numai anacronic, dar chiar contravine reglementărilor europene. Desfiinţarea pieţei RASDAQ ca piaţă reglementată este un exemplu.
Zbaterile care se anunţă în adunările generale ale SIF-urilor sunt exemple în devenire. Calitatea managementului SIF- urilor este o problemă în discuţie de multă vreme. Ea a devenit mai nuanţată în măsura în care "benchmark-ul" pe care trebuia să- l constituie Fondul Proprietatea a arătat că un management internaţional bine remunerat nu a avut rezultate cu mult mai bune decât unele dintre SIF-uri. Managerul Fondului Proprietatea a avut însă meritul să fi fost mult mai transparent şi să răspundă prompt cereriilor investitorilor. Fie ele şi de lichidare a fondului,dacă au fost însoţite de motivarea suplimentară a fund managerului.
Creşterea pragului de deţineri la SIF uri la nivel de 5% arată că problema SIF- urilor nu e nici pe departe rezolvată.
Problema reală, ca şi la Fondul Proprietatea, merge dincolo de analiza critică a managementului, vizând restituirea banilor către investitori sub formă de dividende prin vânzarea forţată a celor mai lichide active din portofoliu.
Aceasta este strict decizia celor care şi-au riscat banii investindu-i în SIF-uri şi nu este de comentat de outsideri.
Cu atât mai mult cu cât la SIF-uri nu e vorba în cele mai multe cazuri de participaţii primite de moştenitori care vor lichidităţi, ci de bani reali investiţi pentru a aduce profit.
Problema este că în prezent investitorii de la SIF- uri au intrat într-o variantă a ceea ce se cheamă în teoria jocurilor "dilema prizonierului".
În măsura în care cele cinci grupuri de investitori de la SIF-uri şi cel de la Fondul Proprietatea (la care activele cele mai lichide din portofoliu practic coincid) vor încerca să vândă simultan nu vor avea decât de pierdut.
Era foarte interesant de urmărit cum va reuşi Fondul Proprietatea să-şi lichidizeze portofoliul pe o piaţă extrem de nelichidă.
Va fi şi mai interesant de urmărit cum se va întâmpla acest lucru când e făcut simultan de Proprietatea şi cinci SIF-uri.
Ideal ar fi ca actorii implicaţi să înceapă să aibă politici pe termen mediu sau lung şi să gândească în termeni de teoria jocurilor pentru a ieşi din dilema prizonierului.
Ceea ce s-a făcut prost prin privatizarea de masă riscă să se sfârşească şi mai prost prin decizii care nu vizează decât imediatul.
Florin Pogonaru este preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România(AOAR) şi investitor în SIF-uri.
Opiniile din prezentul articol aparţin autorului şi nu implică în niciun fel instituţiile cărora acesta le este afiliat.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
