Opinii

Opinie Iulian Anghel: Cazul Varujan Vosganian

15.09.2010, 23:10 177

Varujan Vosganian, fostul ministru liberal definanţe, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, este unul dintrepoeţii remarcabili ai României. Ultima sa carte, "Carteaşoaptelor", este o capodoperă, una dintre cele mai frumoase cărţipe care am citit-o. Un lucru mai puţin ştiut în lumea finanţelor.Graţie talentului său remarcabil, bună parte din vremea în care afost în fruntea Ministerului de Finanţe, Varujan Vosganian aşlefuit la finanţele ţării ca la o poezie. Ştiu cum se face opoezie, iar unii dintre cei mai buni prieteni ai mei sunt poeţi.Ştergi, adaugi, te răzgândeşti, pui la loc. Dincolo de talent, e şichestiune de moment, de inspiraţie. În preajma debutului crizei, în2008, vorbeam cu dl. Vosganian şi îl întrebam: Domnule ministru,cheltuielile salariale o iau razna, iar veniturile se prăbuşesc. Cefaceţi? Stai liniştit, spunea Vosganian, inspirat. La finele lui2008, care a coincis cu finele mandatului lui Vosganian în frunteaFinanţelor, deficitul era de 5,2% din PIB, la o creştere economicăde 7,1%. A construit Varujan Vosganian vreo autostradă ca săjustifice un asemenea deficit?

Varujan Vosganian a cheltuit banii din privatizarea BCR pentrusalarii şi pensii. Va spune că sunt omul lui Băsescu pentru căactualul preşedinte i-a adus o astfel de acuzaţie. La momentulrespectiv, l-am rugat să comenteze acuzaţia: cum aţi cheltuit peste2 mld. de euro din privatizarea BCR? Banii nu sunt pierduţi pentrucă poziţiile contabile sunt deschise. Emitem titluri de stat şi îipunem la loc, susţinea Vosganian. Poate. Dar cash-ul dispăruse.

Un raport al Curţii de Conturi din primăvară arată că sumeleprovenite din privatizare - 11 miliarde de lei (aproape 3 mld.euro) - au fost folosite în perioada 2007-2008 pentru acoperireadeficitelor Trezoreriei, deşi sumele din Fondul Naţional deDezvoltare ar fi trebuit destinate, cu precădere, investiţiilor.Cât a investit dl. Vosganian din banii din privatizări? 500 demilioane de lei!

Varujan Vosganian susţine, într-o postare pe blogul său, (veziwww.vosganian.ro/cazul iulian anghel) că sunt vinovat de "crizamorală" în care se se afundă România pentru că am scris luni, înZF, că domnia sa a avut o relaţie apropiată cu Sorin Ovidiu Vântu,care i-a finanţat partidul pe care l-a condus - UFD. Ce spune dl.Vosganian? Nu mă confunda pe mine cu partidul! Toate partidele aufost finanţate de SOV!

ZF a scris luni: "în 2009, a izbucnit un scandal legat de oreturnare ilegală de TVA de 62 mil. euro către companiaPetromservice, în care era implicat şi Vântu. Returnarea a fostaprobată de Ministerul Finanţelor pe vremea când Vosganian eraministru". Domnul Vosganian spune: Nu! Returnarea a fost făcută decătre ANAF: "Cât timp am fost ministru nu am intervenit niciodatăîn chestiunea returnărilor de TVA, nici mari, nici mici. (...)Înţeleg că anul trecut a fost un scandal pe tema acestei returnăride peste 60 de milioane de euro". Dar eu ce să înţeleg? Că dl.Vosganian a aflat de această poveste din ziare? Că nu ar fi trebuitsă ştie, în calitate de ministru de finanţe, de o returnare de TVAde o asemenea valoare?

Am scris în articolul incriminat de dl. Vosganian că TraianBăsescu l-a acuzat că a luat bani de la SOV. Fac acum cuvenitarectificare. Traian Băsescu, dat în judecată de Varujan Vosganianpentru această afirmaţie, a retractat şi şi-a cerut scuze. Este ogreşeală a mea că nu am făcut această menţiune. O uitasem. Îmi cerscuze acum. M-aş fi oprit aici. Numai că, în postarea pe blogulsău, intitulată "Cazul Iulian Anghel", Varujan Vosganian susţinecă, din cauza mea şi a altora ca mine, România se află în situaţiaîn care se află şi că sunt vinovat de criza morală în care seafundă ţara. Chiar aşa? Un jurnalist este de vină pentru crizamorală a ţării, dar nu cei care au fost plătiţi din bani publici şinu au făcut nimic vreme de 20 de ani?

Când partidul lui Vosganian primea bani de la Vântu, eu nu ştiamcine este Vântu. Eram, dacă îm aduc aminte, un modest profesordebutant. Nu am avut de a face cu politica decât în calitate dejurnalist. Nu eu am fost în vârful politicii vreme de 20 de ani, ciVarujan Vosganian (de două ori deputat şi de trei ori senator, plusministru al finanţelor), alături de alţii precum Traian Băsescu sauRadu Berceanu de la PD, până de curând ministru al transporturilor.Care ministru al transporturilor a avut miliarde de euro pe mână,nu a făcut absolut nimic cât a fost ministru, doar şi-a încasatsalariul, dar susţine, comentând acelaşi caz Vântu: "Bineînţeles căm-am gândit (că aş putea fi arestat - n.n.) şi bănuiesc că segândesc toţi primarii, bănuiesc că se gândesc toţi miniştrii, toţisecretarii de stat, toată lumea".

Halal sacrificiu, grea misiune să fii ministru sau demnitar, săai pe mână finanţele ţării, miliardele de la UE, să împingi ţara înprăpastie fără ca nimeni să te întrebe de sănătate, dar să tebântuie, aşa, într-o doară, nostalgia zăngănitului de cătuşe, fiindatât de sigur că nu o să ai parte de ele! Şi frumoasă dispoziţie dea amesteca de-a valma, bunul, răul, vinovatul, nevinovatul,("bănuiesc că se gândesc cu toţii..."), "criza morală" cu situaţia"aiuritoare" a României. De ce se teme dl. Berceanu de cătuşe dacăeste nevinovat?

Despre ce vorbim de fapt?

"Studiul de caz Iulian Anghel ne mai apropie cu un pas deînţelegerea situaţiei aiuritoare în care se află România în care,orbeşte, ne reclădim dictatorul pe care, cu douăzeci de ani înurmă, l-am dat jos şi continuăm să ne afundăm în criza morală,precum în nisipuri mişcătoare."

Mişcătoare şi fraza domnului Vosganian, cea de mai sus. Cu oprecizare. Eu nu sunt un studiu de caz. Sunt un ziarist despre caredl. Vosganian poate să creadă că este nepriceput sau derea-credinţă. Un studiu de caz este domnia sa, alături de RaduBerceanu şi mulţi alţii - oameni care cred că puterea le aparţineprin dreptul Divin şi care, ori de câte ori se întâmplă ceva cei-ar putea incrimina "moral", invocă "sistemul", omiţând să spunăcă, de douăzeci de ani, la putere sau în opoziţie, au făcutjocurile. Şi că ei sunt sistemul pe care, culmea culmilor, îlacuză.

Dacă dl. Vosganian vorbeşte de "criza morală", în care afund euRomânia, poate ar trebui să-i reamintesc că nu eu au făcutharcea-parcea legea restituirii caselor naţionalizate, ci un fostcoleg liberal al domniei sale. Că nu alţii au dat şpagă electoralădin vistieria statului - 1 miliard de euro administraţiilor locale(mare parte din aceşti bani mergând spre primăriile PNL şi PSD), înplin debut al crizei, dar, mai important, în preajma alegerilor din2008, lucru care a accentuat deficitul cu aproape 0,7% -, ci chiardomnul Vosganian. Pentru Varujan Vosganian nu a contat situaţiaţării, ci scorul partidului său în alegeri. Nu că alţii ar fi făcutaltfel, dar despre ce criză morală vorbim atunci? Domnul Vosganiansusţine că aş fi avut "o criză de demnitate" când am scris despreel şi SOV. Dar demnitatea distinsului intelectual unde a fost în2008, când, ştiind bine situaţia disperată a finanţelor publice (aadmis asta, cu rugămintea de a nu-l cita, într-o discuţie pe caream avut-o în cafeneaua de la Senat), a aruncat un miliard de europe fereastră pentru că era campanie electorală?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO