M-am săturat de discuţii abstracte despre nivelul ţintă al deficitului structural şi relaţia sa cu ciclurile economice. Acestea sunt importante pentru economişti, dar până una-alta, ele trebuie traduse în realităţi legislative şi practice. Bugetul României nu poate şi nu trebuie să fie gândit şi adoptat independent de evoluţiile economice şi politice curente din Europa.
Pactul interguvernamental nu este suficient pentru a reda încrederea pieţelor. În parte pentru că operează pe termen mediu şi lung şi pentru că implică incertitudini legate de reuşita implementării. Nici măsurile pe termen scurt ale Băncii Centrale Europene nu sunt suficiente. Pentru a întări băncile şi a tempera agenţiile de rating vor urma cu certitudine alte măsuri. Acestea nu vor fi credibile fără ca ansamblul situaţiei fiscale să fie echilibrat. Există o ordine de prioritate. Doar după un semnal clar în acest sens pot să vină măsurile legate de finanţarea statelor şi a băncilor. Altfel, există sentimentul că încercăm să umplem o căldare ciuruită.
De aici şi nevoia combaterii deficitelor structurale şi nu doar a deficitelor bugetare. Problema este că echilibrarea brutală şi nepregătită a bugetelor şi reducerea deficitelor structurale pot să submineze proiecte de dezvoltare ale statelor membre care sunt în urma mediei europene în materie de competitivitate şi productivitate a economiei. Acesta este şi cazul României.
Ce înseamnă toate acestea pentru România în contextul discuţiei despre bugetul de stat? În pofida asigurărilor inutile şi absurde pe care le primesc cetăţenii şi companiile din România, ţara noastră nu este o insulă. Nimic nu ne izolează eficient de furtuna dublă cauzată de criza datoriilor suverane din zona euro şi de criza de lichiditate a băncilor europene. Este ce spune şi agenţia Moody's când avertizează asupra riscului de contagiune. Este ce îngrijorează mediul economic românesc când e vorba de capitalul băncilor străine care domină piaţa. În plus, exporturile României sunt ameninţate de măsurile de austeritate din ţările UE, acestea din urmă limitând şi influxurile de capital.
Construcţia, fie şi prin mijloace interguvernamentale, a unei uniuni fiscale care să dubleze existenţa unei uniuni monetare implică asumarea unor obligaţii pentru care România nu este pe deplin pregătită. Asta nu înseamnă că există alternativă. Nu există. Aceste măsuri sunt obligatorii. Problema este cum ne asigurăm că ele nu garantează rolul de eternă periferie săracă pentru România.
Responsabilitatea este a guvernului şi a clasei politice româneşti şi începe cu adoptarea bugetului. Un buget auster, responsabil şi în linie cu obligaţiile asumate este incompatibil cu perpetuarea practicilor uzuale de alocare discreţionară şi netransparentă. Este nevoie de un buget care să angajeze multianual, de un buget care să stabilească priorităţi legate de tehnologie, educaţie, sectorul creativ, agricultură şi energie. Un buget care pune bazele unei noi competitivităţi a economiei româneşti. Acest lucru înseamnă o reformă radicală şi a sectorului privat. Înseamnă că piaţa trebuie eliberată de companii care trăiesc practic exclusiv din afaceri cu statul. Resursele acestuia, chiar drastic limitate de politici de reducere a deficitelor, trebuie să servească creşterii sectorului românesc şi a comunităţilor aducătoare de eficienţă şi productivitate nu clientelei.
În acest context este responsabil să afirmăm că proiectul de buget prezentat nu este compatibil cu obligaţiile asumate de România la nivel european şi cu obligaţiile faţă de cetăţeni. E nevoie de o regândire rapidă şi colectivă a bugetului pentru ca România să aibă creştere sustenabilă şi în acelaşi timp să facă investiţiile esenţiale în infrastructură, tehnologie, educaţie, sănătate, dezvoltare socială.
Când ne uităm la nivel european, diferenţele de competitivitate nu sunt făcute de marile companii şi corporaţii. Acestea tind să fie înalt tehnologizate, globale şi să beneficieze de condiţii relativ similare oriunde operează. Sectorul IMM este cel care face atât ţări din zona euro ca Germania, cât şi ţări non-euro ca Polonia să fie pe creştere netă. Cuplat cu o piaţă de capital serioasă ele furnizează un tampon de creştere şi angajare în faţa fluctuaţiilor pieţei. În România, sectorul IMM se zbate la limita supravieţuirii. Scăderea consumului cauzat de austeritate a afectat în mod disproporţionat aceste companii. În plus, restrângerea lichidităţii bancare cauzează o sporire a dificultăţilor de finaţare. Fără strategii clare în acest sens obstinaţia austerităţii poate să fie mortală.
M-am săturat să vorbesc despre deficit şi nu despre democraţie, dezvoltare şi competitivitate. România are, ca toate statele membre, obligaţii comune, dar şi obligaţii şi interese care decurg din circumstanţele şi interesele sale specifice. Nimic din dezbaterea internă nu arată că am fi pregătiţi să acţionăm în acest sens. Nu este o discuţie de bancheri, ci de cetăţeni. Locul discuţiei acesteia nu este doar la televizor şi în paginile ziarelor, ci în Parlament, acolo unde se discută zilele acestea bugetul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
