"Constituirea Confindustria în 1910 - organizaţia patronală aindustriaşilor italieni - a fost un punct de cotitură, ferindItalia de calea pe care au luat-o alte ţări din regiunea mediteranăşi a Balcanilor, rămase nedezvoltate în cadrul economiei europene.Societatea italiană era atunci statică şi tradiţională, iarleadership-ul era dominat de reprezentanţi ai marilor proprietaride pământ şi ai marii finanţe, în primul rând bănci britanice şifranceze."
Citatul este din istoria Confindustria, una din cele mai maiputernice organizaţii patronale europene, care deţine unul din celemai mari ziare din Italia, Il Sole 24 Ore. Aceea era Italia la 1910- o societate rurală, statică şi tradiţională. Şi aceasta estejumătate din România anului 2010. Puţini vorbesc despre aceastăsituaţie, dar probabil că este problema nr. 1 în acestmoment.
Cu o jumătate din populaţie în mediul rural, ruptă de actul decomerţ şi de cerinţele unui slujbe într-o companie, economiaromânească este nevoită să aloce resursele de investiţii pentrusupravieţuire.
Istoria Confindustria arată că industrializarea nu vine din cer, ciprintr-o decizie politică. Nu poate emerge de la sine (decât însecole) o societate industrială dintr-una rurală şi apoi una aserviciilor.
Modernizarea prin industrializare - pentru că altă cale demodernizare nu a arătat istoria că există - nu este uşor de făcut,după cum arată exemplul Italiei. Confindustria a fost unul dinfactorii care au contribuit la industrializarea Italiei, daraceasta putea foarte bine să nu fi avut loc şi peninsula să rămânăla nivelul "ţărilor balcanice" citate. A fost voinţa celor care aucondus ţara să o îndrepte în această direcţie. Unii, chiar dacăpoate îşi propun acelaşi lucru la un moment dat, dau înapoi peacest drum şi trebuie să o ia de la capăt, aşa cum s-a întâmplat cuRomânia în ultimele decenii.
Creşterea şi finanţarea industriei italiene a fost politică destat. După al Doilea Război Mondial, în centrul finanţelor Italieia fost multă vreme un bancher care a avut un rol determinant înconstrucţia marilor grupuri industriale din Peninsulă: EnricoCuccia. El a fost, după război, timp de 40 de ani preşedinteleMediobanca, o bancă în strânse legături cu Vaticanul. Biserică,politică, bănci, industrie. Putere. Dar putere pentru transformare,pentru creştere. Într-un mod mai mult sau mai puţin ocult, aceştioameni au pus la cale trecerea ţării de la o stare desubdezvoltare, de la aratul cu calul, la industrializare.
Fără să ai toate firele în mână, nu poţi ghida o ţară într-o anumedirecţie. Trebuie spus pe şleau că România are nevoie acum de odirecţie spre dezvoltare, de o politică industrială proprie. Încontext european, dar o politică proprie. Iar în această politicăcapitalul românesc trebuie să aibă un cuvânt greu de spus.
ZF a publicat la sfârşitul săptămânii trecute topul celor mai mari50 de companii cu capital românesc din punct de vedere al cifrei deafaceri. Câţi industriaşi veritabili sunt în aceste prime 50 decompanii? Majoritatea sunt firme de distribuţie de medicamente,petrol, construcţii şi distribuţie de materiale deconstrucţii.
Printre acestea, Interagro, Romaqua, Astra Vagoane Arad, Upetrom,Grup Romet Buzău sunt propriu-zis companii din industrie, care facîngrăşăminte, băuturi, vagoane, utilaje petroliere sau instalaţiide irigaţii. Mai există grupuri româneşti (chiar dacă nu printreprimele 50 ca şi cifră de afaceri, pentru că au veniturilefragmentate pe societăţi diferite) în mobilă, echipamenteenergetice sau motoare electrice.
Aşa cum pot, agresate de stat sau în concurenţă cu capitalulstrăin, companiile româneşti dau de lucru la sute de mii deoameni.
Însă nu există încă o conştiinţă a capitalului românesc şi amisiunii sale în dezvoltarea ţării. Nu există un patronat puternic,cu adevărat reprezentativ pentru capitalul românesc, unde oameniide afaceri să găsească o cale de comunicare eficientă cu statul,sindicatele şi ceilalţi parteneri de dezvoltare.
Nu întâmplător, Confindustria are propriul ziar de business, IlSole 24 Ore. Acesta este vocea celor 140.000 de companii italienemembre ale confederaţiei.
La 1820, Dinicu Golescu, unul din primii boierii luminaţi aisecolului XIX care a vrut să înţeleagă ce ne desparte decivilizaţia europeană şi a călătorit în Occident, constata obiceiulelveţienilor de a citi gazete şi în ultimul cătun.
Dezvoltarea nu vine fără politici, fără industrie, fără educaţie,fără informare. Şi nici fără ziare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
