Cu peste un deceniu in urma, una din strategiile guvernamentale isi propunea revigorarea productiei locale de medicamente, altfel un scop nobil si un lucru destul de necesar, cu conditia sa fi fost bine pregatita si, fireste, aplicata. Astazi, un asemenea obiectiv pare daca nu depasit, cel putin mai greu de luat in considerare. Marea majoritate a producatorilor locali sunt detinuti de un actionariat international, iar ultima mare privatizare - Antibiotice SA - este, se pare, doar o chestiune de pret.
Dupa aproape doua decenii de tranzitie, pline de convulsii ale sistemului medico-farmaceutic si incercari originale de a rezolva situatia prin paleative, s-a ajuns acolo unde era de prevazut ca o sa se ajunga si anume: o aplicare particulara a celebrei reguli 80/20, in care medicamentele sunt cumparate preponderent din farmacii (peste 80%), iar din costul total al medicamentelor, majoritatea (peste 80%) se cheltuie pe medicamente de import.
Nu vom detalia aceasta situatie din perspectivele frecvent mentionate in mass-media; cum ar fi faptul ca din punct de vedere cantitativ productia locala asigura inca aproximativ 50% din cantitate si 40% din zilele de tratament utilizate pe piata. Astfel ar trebui sa punem intr-o discutie mai larga doua probleme care merita o abordare mai profunda, si anume faptul ca productia locala are un grad de inovatie scazut, pe de o parte, si ca stabilirea preturilor la medicamente in Romania este perfectibila, pe de alta parte. Mentionam doar, cu titlu de curiozitate, ca in randul produselor OTC valoarea produselor locale este mai ridicata (peste 1/3 din total) si vrem sa atragem atentia asupra crizei care se profileaza, o criza usor de anticipat.
In contextul actual, in care produsele de import au o pondere majoritara, fluctuatiile din ultima perioada ale cursului de schimb au capacitatea imediata de a pune in pericol echilibrul fragil in care are loc aprovizionarea cu medicamente a intregii populatii.
Cu alte cuvinte, deprecierea care depaseste 10% intr-un an - iar in perioada actuala vorbim de mai mult decat atat - erodeaza in mod semnificativ sistemul de adaosuri practicat de intermediari (in primul rand distribuitorii, dar si farmaciile), punand piedici serioase fluxului de produse la care la un capat se gaseste producatorul, iar la celalalt, pacientul.
Situatia e simpla: medicamentele al caror pret este fixat in valuta costa azi mai mult decat acum un an, iar tactica de amanare a recunoasterii acestui lucru nu rezolva problema.
Pacientul, principalul beneficiar al medicamentului, nu este organizat si reprezentat in asa fel incat sa-i cunoastem parerea de la sursa; presupunem totusi ca interesul lui este sa aiba acces la tratament, iar atunci cand este dependent de sistemul public, se asteapta ca acesta sa functioneze, iar cand isi cumpara tratamentul integral (situatie atipica in UE, dar frecventa in Romania), poate sa absoarba aceasta crestere de pret. Paradoxal, produsele OTC, mai putin supuse mecanismului de fixare a pretului decat cele cu prescriptie medicala, urmeaza sa raspunda acestei provocari mai usor, conform principiilor functionarii pietei.
Farmaciile, care - contrar primei impresii create de abundenta acestora in centrul Bucurestiului - se confrunta cu serioase dificultati financiare, nu au capacitatea sa absoarba aceste variatii de pret, ramanand dependente de bunavointa de care dau dovada distribuitorii in recuperarea creantelor.
Distribuitorii, fiind platiti proportional cu valoarea produselor, nu au o alternativa, sunt prinsi la mijloc si nu pot spera decat fie la o intelegere mai rapida a situatiei de catre autoritati, fie la bunavointa producatorilor.
Producatorii, dintre care pentru unii piata romaneasca a devenit una de interes, ar putea fi dornici de solutii alternative in deblocarea situatiei. Ceea ce acuza majoritatea dintre ei insa este lipsa consecventei interlocutorilor in analiza si implementarea solutiilor, ceea ce - pentru cei care activeaza de multi ani pe piata - reprezinta deja o traditie, iar majoritatea producatorilor prefera o atitudine defensiva.
In fine, autoritatile decidente, Ministerul Sanatatii (care controleaza preturile) si Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (care finanteaza o parte importanta a consumului de medicamente) sunt intr-o situatie pe care inca nu au reusit sa o armonizeze pe deplin in raport cu scopul ultim al intregului sistem: furnizarea de tratamente de calitate, la un pret accesibil, pe scara larga pacientilor. Sistemul actual de formare a preturilor nu este perfect adaptat situatiei reale. In fapt produsele locale si cele de import intra pe piata pe baza unui pret in diferite monede, a caror rata de schimb variaza in timp si induce de la sine presiune pe circuitele comerciale. Dincolo de aceasta, Ministerul Sanatatii foloseste cursuri inghetate la valori evident depasite, iar intarzierea in introducerea de produse noi in circuitul comercial este de natura sa diminueze sustinerea sistemului de catre producatori.
Este probabil ca lipsa celor 400 de milioane de dolari, atat cat era necesar pentru aplicarea strategiei mentionate la inceput, va duce astazi la costuri suplimentare mai mari, dar acum este, din pacate, prea tarziu.
Petru Craciun este director general al companiei de cercetari de piata Cegedim Romania.
Cegedim este o companie de cercetari de piata care isi vinde serviciile catre importatorii, producatorii si distribuitorii de medicamente
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
