De la distanta, Romania este o tara in care se recupereaza, rapid, decalaje incrustate in timp. Alegerile din 2004 par sa fi trezit din amortire forte tot mai dispuse sa se implice in transformarea acestei tari intr-o democratie curata, europeana, dezvoltata. Problemele se dezbat in mod deschis in media, iar teama de cenzura pare ca a disparut odata cu parasirea guvernarii de catre PSD.
Lupta impotriva coruptiei e tot mai ampla si cuprinde nume tot mai mari. Se vrea clarificarea relatiilor cu trecutul si depasirea perioadei in care nu se dorea sa se stie cine a fost informator si cine a facut politie politica. Cel mai important partid al opozitiei se reformeaza si incearca sa capete o noua fata, mai apropiata de social-democratia europeana. Nu in ultimul rand, presedintele devine tot mai evident preocupat sa reprezinte poporul si sa sustina interesul national. Pe acest fond, Romania se apropie de Uniunea Europeana, fiind aproape cert ca integrarea la termen, in 2007, nu mai este periclitata.
Din aceasta perspectiva, Romania a devenit o tara normala. Este cu atat mai dificil de inteles de ce aceasta normalitate nu duce si la o crestere sensibila a gradului de multumire al romanilor si la o acceptare mai deschisa a celor care au facilitat aceasta normalizare. De ce PNL si PD nu mai cresc in sondaje? De ce Traian Basescu nu mai este recunoscut de societatea civila drept salvatorul natiunii? De ce discursul radical de tip Vadim este tot mai imbratisat si de ce populatia nu mai vrea sa raspunda cu cine ar vota la urmatoarele alegeri? E chiar asa neplacuta aceasta normalitate, sau nu cumva lucrurile nu stau chiar asa frumos precum par ele privite in aceasta oglinda? Si, fiindca veni vorba, ne amintim de celebra metafora a oglinzii, cu care presedintele Basescu impresiona in alegeri. Prin acea imagine, presedintele incerca sa demonstreze ca se poate trai si altfel, ca exista o alternativa la PSD si la Adrian Nastase.
Am putea crede ca avem acum acea alternativa. Cea pe care si-au dorit-o votantii lui Basescu? Greu de spus. De cateva zile, presedintele Basescu este atacat in presa de cei care, pana de curand, considerau ca gesturile sale deriva din cea mai pura gandire democratica si din idealul unei societati europene.
Asistam la inceputul caderii mitului infailibilitatii lui Traian Basescu, iar procesul, chiar daca va fi unul de durata, va avea drept consecinta transformarea societatii unipolare din prezent intr-o masa confuza si vulnerabila, in cautare ferventa de repere si valori.
Traim de peste un an intr-un mediu politic dominat de conflicte si de ciocniri. Toate convulsiile pareau, pana de curand, ca au un sens. Folosirea de mijloace de lupta la limita democratiei si a legilor a fost justificata cu pretextul ca serveste la realizarea obiectivelor de "Dreptate si Adevar", care au condus la castigarea puterii. Chiar si ignorarea agendei populatiei, tot mai putin dispusa sa accepte temele conflictuale ale politicienilor si preocupata aproape exclusiv de propria saracie (indiferent daca aceasta inseamna lipsa de medicamente, de hrana, de locuinte, de loc de munca, sau pur si simplu de duh) a parut a avea o justificare.
Acum insa, aceasta justificare e tot mai greu de gasit. Mai ales ca toate dovezile de normalitate, descrise mai sus, nu sunt decat reluari ale unor mecanisme politicianiste banale: lupta impotriva coruptiei a fost un spectacol gustat de UE, dar el este o forma prin care democratii lovesc in adversarii lor politici (PSD si PNL); clarificarea relatiilor cu trecutul este reactia de raspuns a PNL la tema grupurilor de interese, iar menirea lustratiei este sa loveasca direct in Basescu si in sustinatorii sai din serviciile secrete; reforma din PSD e doar o incercare a unui politician inca mic, Mircea Geoana, de a demonstra forta, chiar daca e mai preocupat de dialogul cu Traian Basescu decat de descotorosirea reala de balastul din partid; cat despre presedinte, e foarte greu sa il percepem ca voce legitima a poporului, cata vreme aceasta eticheta este adoptata doar cand vine vorba de subiecte cu potential de imagine.
Chiar episodul impacarii bahice de la Golden Blitz (apropo, presedintele merge in continuare acolo, desi s-a delimitat de Elena Udrea!) dintre Basescu si Becali arata ca nu e ratata nici o sansa de mediatizare pozitiva.
Conflictele, intr-o societate deschisa, duc intotdeauna la solutii care cuprind cate ceva din fiecare alternativa aflata in disputa. In societatea romaneasca insa, conflictele au reprezentat prea rar prilej de rezolvare a deficientelor de sistem. Ele au facilitat doar inlocuirea unor oameni cu alti oameni si perpetuarea regulilor pe care le-au impus castigatorii. Fisurarea infailibilitatii lui Traian Basescu ar trebui sa fie un prilej de reflectie mai profunda. Vom intra probabil in Uniunea Europeana in 2007.
Dar aceasta nu inseamna ca vom deveni o tara europeana. Oricate iluzii ne-am face, normalitatea pe care ne-o dorim este mult prea departe. Din tabloul "realizarilor" actualei puteri lipseste esenta - nu se traieste mai bine.
Basescu are meritul de a fi dat societatii acest semnal al normalizarii. Dar, chiar daca ar fi eliberat justitia si ar fi pornit curatenia anticoruptie, ramane intrebarea "de ce a facut-o?". Daca ar fi fost vorba de principii, nu am fi vazut o atat de mare diferenta intre presedintele-jucator din lupta impotriva coruptiei si presedintele neimplicat in deconspirarea Securitatii. Basescu e astazi tot mai singur.
Izolarea sa este efectul reactiei celor pe care i-a deranjat prin actiunile sale, dar si al lipsei sale de consecventa fata de propriile discursuri. De el depinde sa demonstreze daca mai este si in continuare o solutie pentru Romania. Pentru aceasta insa, e nevoie sa se uite din nou in oglinda si sa vada daca este sau nu acel presedinte pe care l-a promis celor care l-au votat.
* Dan Sultanescu, analist politic la Institutul PRO
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
