Opinii

Reducerea TVA la alimente nu va fi aprobata de Parlament

17.04.2006, 00:00 10

In ce priveste dezbaterea privind reducerea taxei pe valoarea adaugata pentru o seama de alimente de baza avem doua modalitati de abordare, dintre care una se refera la dimensiunea economica, iar alta tine de dimensiunea sa politica.

In ce priveste aspectul economic, prima chestiune ce trebuie elucidata se refera la categoriile sociale pe care le avantajeaza aceasta masura. Initiatorii sustin ca diminuarea TVA la produsele alimentare de baza de la 19% la 9% va duce la diminuarea preturilor si, in consecinta, va fi in avantajul categoriilor largi de consumatori. In opinia mea, dincolo de incarcatura electorala a unei asemenea argumentari, ea se dovedeste o iluzie. Cu exceptia unei oarecare influente favorabile a reducerii TVA in ce priveste pretul medicamentelor, unde exista un anumit control administrativ, niciodata, in cei doisprezece ani de cand impozitul pe circulatia marfurilor a fost inlocuit de taxa pe valoarea adaugata, o reducere a TVA nu a dus la o scadere corespunzatoare a preturilor. Nu avem nici un motiv sa credem ca acum se va intampla altfel. Mai mult decat atat, pot sa afirm ca preturile la alimentele de baza, cum ar fi painea de exemplu, in anii ce vor urma, nu numai ca nu se vor micsora, dar vor creste sensibil.

In Romania, inflatia este inca relativ ridicata. Chiar daca patronatele ar dori sa reduca preturile, acest lucru nu este posibil din cauza efectului de antrenare al celorlalte preturi. Mai mult decat atat, alinierea preturilor interne la cele europene, mai ales in ce priveste gazele naturale, curentul electric sau combustibilii, nu este un proces incheiat, ceea ce va duce, inevitabil, la cresteri de preturi inclusiv in industria alimentara. La aceasta se adauga o aliniere, in timp, a preturilor produselor alimentare la cele europene, pe masura intrarii pe coridorul euro (cam in trei-patru ani) si a intrarii in zona euro (prin 2013-2014). Produsele alimentare, mai ales cele de panificatie, vor avea, in acest proces, o tendinta permanenta de crestere.

Procesul de integrare europeana va duce si la o reducere a economiei gri, economie care este inca prezenta pe piata produselor alimentare. In sectorul produselor de panificatie evaziunea fiscala este considerabila, ea fiind de cel putin 25%, dupa unele estimari ajungand chiar la 40%. A premia prin reducerea TVA unul din sectoarele furnizoare de evaziune fiscala este cel putin straniu.

In consecinta, toate aceste argumente ne indeamna sa credem ca reducerea TVA nu va duce la o reducere a preturilor alimentelor de baza. Masura nu se adreseaza consumatorilor si, deci, nu este un sprijin pentru oamenii saraci. Aceasta masura va mari doar, cu aproape 10%, profiturile patronatelor din industria alimentara sau ale importatorilor de astfel de produse, transferand de la buget 500 de milioane de euro catre aceste patronate.

E drept ca, in majoritatea tarilor Uniunii Europene, TVA la aceste produse este mai mica decat cota standard. Probabil ca si in tara noastra, odata cu reducerea inflatiei si cu finalizarea procesului de aliniere a preturilor si accizelor, vom proceda la o astfel de masura, adica in orizontul lui 2010. Acum insa, efectele ar fi iluzorii, ele nu ar avantaja consumatorii, ci ar presupune un simplu transfer de bani din bugetul statului catre profiturile patronatelor si importatorilor din domeniul alimentar.

Nici asta n-ar fi rau caci, in fond, patronii trebuie sustinuti. Problema este insa daca sustinerea, in plus, a brutariilor, carmangeriilor etc. este in acest moment o prioritate. Reducerea impozitului pe venit de la o cota medie de 23% la o cota unica de 16% si a impozitului pe profit de la 25% la 16% aduce un plus de venituri in buzunarele contribuabililor, cumulat in anii 2005-2008, de aproape 6 miliarde de euro. Este, cred eu, un sprijin considerabil, mai ales daca avem in vedere obligatiile ce ne asteapta. In anii ce urmeaza, Romania are cel putin patru categorii de prioritati in ce priveste obligatiile fiscale. Mai intai, contributia la bugetul comunitar, de cel putin 700 - 800 de milioane de euro pe an. Apoi cofinantarea pentru fondurile structurale, cel putin 600 mil. euro pe an. In al treilea rand, e vorba de achitarea obligatiilor ce revin din aplicarea Strategiei de la Lisabona, ceea ce inseamna suplimentarea fondurilor pentru cercetare cu 150-200 de milioane de euro pe an. Si, in al patrulea rand, acoperirea deficitelor structurale ale societatii romanesti, ceea ce inseamna cresterea fondurilor pentru educatie (cu cel putin 1 miliard de euro pe an), modernizarea infrastructurii in sanatate (circa 700 - 800 de milioane de euro) precum si sume considerabile pentru modernizarea infrastructurii. Toate acestea ar trebui sa se realizeze fara majorarea cotei unice de 16% sau a TVA de 19%. Reducerea TVA la produsele alimentare de baza presupune o reducere a veniturilor bugetare cu circa o jumatate de miliard de euro pe an. In contextul constrangerilor pe care le avem, pur si simplu aceasta povara in plus nu poate fi suportata.

Iata si chestiunea de natura politica. In campania electorala am avut doua proiecte de programe de guvernare: cel al Aliantei PNL-PD, care prevedea relaxarea masiva pe impozitele directe, si cel al Uniunii PSD-PUR, care prevedea o reducere mai mica pe impozitele directe, dar o diminuare a TVA la alimente. Cele doua programe nu pot fi aplicate simultan, in ce priveste reducerile de impozite. Ori una, ori alta. Partidul Conservator trebuie sa se hotarasca, ori se reintoarce la programul pe care l-a avut in campanie impreuna cu PSD, ori aplica programul pe care l-a acceptat cand a decis participarea la guvernare.

In opinia mea, aceasta initiativa nu va trece de Parlament. Deputatii PD vor vota la Camera Deputatilor potrivit punctului de vedere al Guvernului, care a fost negativ fata de initiativa legislativa, spre deosebire de colegii lor de la Senat care au fost mai putin rezistenti la tentatiile populiste.



* Varujan Vosganian (PNL) este presedintele Comisiei de buget-finante din Senat

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO