O primă ofertă de ieşire din situaţia tensionată prin care trece România ca urmare a protestelor din stradă ar fi stabilirea datelor alegerilor locale şi parlamentare. Guvernul ar trebui să iasă şi să spună celor care au ieşit în stradă: pe data de X iunie sau Y septembrie organizăm alegeri. Atunci vă veţi puteţi pronunţa.
Chiar dacă sunt în scădere de ton, vizibilitatea protestelor le face reprezentative, guvernul fiind forţat să iasă cu un răspuns, cu o poziţie. Este de aşteptat că vor continua, pentru că presiunea străzii nu se stinge dacă a fost deja amorsată pe o perioadă lungă de timp.
Ce este limpede pentru viitor este că oamenii au dobândit o mare neîncredere pentru modul cum le sunt administraţi banii. Simt că deşi lor li se cere să accepte o perioadă de reduceri de venituri, banii sunt risipiţi. Iar cei care nu lucrează la stat simt că deşi ei îşi fac treaba, starea comunităţii nu este bună, că resursele comune pot fi administrate mai bine pentru a deveni surse de creştere.
Bancherii, managerii şi oamenii de afaceri poate că nu sunt de acord cu ieşirea în stradă ca mijloc de rezolvare a problemelor, dar admit că este nevoie de schimbare.
Mai mult, mulţi spun că se simt nereprezentaţi. Nereprezentativitatea are două explicaţii.
Pe de o parte, una tehnică. Practic în acest moment foarte puţini români ştiu de cine sunt reprezentaţi în Parlament. Ce se întâmplă acum în Piaţă este scurtcircuitarea lanţului democratic. Oamenii spun direct guvernului ce vor. Multe chestiuni însă s-ar putea ridica către parlamentari.
Dar la 22 de ani de când a fost redată puterea de legiferare Parlamentului, legătura oamenilor cu parlamentarii care îi reprezintă este mai slabă ca niciodată.
Spre exemplu, nici măcar oamenii care citesc ziare, care sunt informaţi, nu ştiu cine îi reprezintă în Camera Deputaţilor sau Senat. Şi asta chiar după ce alegerile au fost schimbate în uninominale, deci au fost aleşi oameni şi nu liste.
Nu este de mirare că oamenii nu ştiu cine le sunt aleşii şi în consecinţă nu au încredere în ei. În primul rând, nu există obligaţia unui bilanţ periodic, la trei sau la şase luni, a activităţii fiecărui parlamentar în faţa celor care l-au ales. Nu sunt obligaţi parlamentarii să închirieze o sală la trei luni o dată, să cheme aici prin anunţuri obligatorii în mass-media oamenii care i-au ales şi să explice: am votat asta, am avut următoarele iniţiative, acestea sunt legile care s-au schimbat de când nu ne-am văzut, acesta este impactul lor, ce vreţi să facem mai departe?
În al doilea rând, nici cine ar vrea să afle de către cine este reprezentat în Parlament în prezent nu poate afla lesne.
Nici pe site-ul Camerei Deputaţilor, nici pe cel al Senatului, altminteri destul de bine realizate, cu detalii despre activitatea instituţiilor cum nu găseşti în alte zone ale statului, nu există posibilitatea să introduci adresa unde locuieşti şi să afli numele senatorului sau deputatului tău. Site-ul Senatului are chiar o secţiune "Senatorul Dumneavoastră", dar trebuie să ştii din ce colegiu electoral faci parte. Şi dacă nu ştii? Nu afli. Nu poţi să introduci pur şi simplu adresa din buletin sau codul poştal şi să ţi se întoarcă rezultatul: el este senatorul tău, ei sunt deputaţii tăi.
Întrebaţi de Ziarul Financiar, reprezentanţii celor două instituţii au tratat problema drept derizorie. Derizorie sau nu, alegătorii britanici au această posibilitate, verificabilă pe site-ul parliament.uk, unde eşti invitat de pe prima pagină să-ţi cauţi parlamentarul care te reprezintă folosind codul poştal. În acest moment, orice român îşi poate afla codul poştal de pe site-ul Poştei. De ce nu s-ar putea face la fel şi pe site-ul parlamentarilor români să afli cine este deputatul sau senatorul cu ajutorul codului poştal?
Dincolo însă de chestiunea tehnică, a urmăririi activităţii parlamentarului, există o dezamăgire mare în general despre calitatea oamenilor care ajung să administreze resursele publice.
Pare chiar că, prin salariile de 1.000 de euro pe lună ale miniştrilor sau ale primarilor care au pe mână bugete de sute de milioane de euro, însuşi sistemul este gândit în aşa fel încât ei să nu trăiască din veniturile publice, ci din alte surse.
Şi că nu ajung la putere decât un tip special de oameni, fără scrupul, al căror scop este în primul rând cum să facă bani de pe urma funcţiei. Aceasta este impresia oamenilor de pe stradă şi probabil că orice sondaj ar arăta că cel puţin două treimi dintre alegători cred aşa.
Sigur că, pe de altă parte, mulţi spun: "Păi a fost prefect, dar tot într-un apartament de două camere stă. Nu ştie să se descurce". Şi atunci este chiar o presiune socială, a mentalităţilor, la un moment dar. Cum, ai/ai avut o asemenea funcţie şi nici de o vilă nu te-ai învârtit?
Aici este într-adevăr mult mai complicat. Nu ai cum să obţii o nouă clasă politică cu oameni care să trăiască de pe urma salariilor într-o societate care gândeşte în majoritate că cel de la putere are supra-drepturi.
Chiar şi chestionarea puterii se face rar, iar ceea ce se întâmplă în Piaţa Univeristăţii acum este de salutat din acest punct de vedere. Puterea trebuie chestionată, inclusiv în stradă, pentru că altfel o ia razna.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
