Apropierea momentului integrarii nu pare sa fi imputinat provocarile carora trebuie sa le faca fata Banca Nationala. Incapatanarea inflatiei de a refuza sa se incadreze in limitele anuntate - in pofida sprijinului consistent acordat de aprecierea cursului de schimb - deficitul in crestere al contului curent al balantei de plati si efectul liberalizarii tranzactiilor de capital, care au provocat influxuri speculative de proportii, toate au reprezentat incercari la care raspunsurile nu au fost usor de gasit de catre Banca Centrala. Uneori, solutiile aplicate au suscitat controverse aprinse - si aceasta este si cazul celor mai recente norme emise de BNR, respectiv cele privind limitarea gradului de concentrare a expunerilor din credite in valuta si respectiv clasificarea si provizionarea creditelor.
Banca Centrala si-a prezentat pe larg argumentele privind adoptarea acestor norme, de aceea nu voi mai reveni asupra lor. In cele ce urmeaza, voi prezenta doar cateva dintre consideratiile care au facut ca sectorul bancar sa exprime serioase indoieli asupra masurilor alese pentru a rezolva o problema aparent preocupanta - respectiv cresterea rapida in ultima perioada a creditarii in valuta.
Mai intai, este greu de inteles ce anume a provocat ingrijorarea Bancii Centrale. Conform datelor furnizate de insasi BNR pe propriul sau site, dinamica creditului neguvernamental in valuta a fost in ultimele 12 luni sensibil egala cu cea a creditului in lei. Exprimate intr-o unitate comparabila - leul -, aceste cresteri au fost in termeni nominali de 37,8% si respectiv de 37,3%, deci nici vorba despre o accelerare alarmanta a creditului in valuta fata de cel in lei.
In al doilea rand, sectorul bancar din Romania este, dupa orice apreciere obiectiva, inca insuficient dezvoltat. Cu un grad de intermediere aflat printre ultimele din Europa, de doar 18% din PIB, acesta are nevoie de o crestere rapida pentru a recupera decalajele. Or, in aceasta situatie, orice solutie aplicata de BNR pentru a mentine stabilitatea financiara ar trebui sa vizeze administrarea cresterii si nu franarea acesteia.
In al treilea rand, aplicarea unui numar atat de mare de masuri de catre Banca Centrala in ultimele cateva luni - majorarea rezervei minime obligatorii in valuta, noile norme privind limitarea creditului de consum, iar acum normele vizand limitarea creditului in valuta - au redus la minimum capacitatea bancilor de a face predictii de afaceri. Totodata, acestea risca sa creeze perceptia de in-stabilitate a sistemului si sa afecteze negativ atitudinea investitorilor fata de sectorul bancar romanesc si, printre altele, pretul pe care statul roman l-ar putea obtine din privatizarea BCR si CEC.
In al patrulea rand, prin caracterul selectiv, masura limitarii creditelor in valuta la 300% din fondurile proprii ale bancilor afecteaza puternic libera concurenta dintre acestea. Bancile care au fost mai active in acest domeniu trebuie acum sa stopeze aceste credite, in folosul celor care au inca spatiu de manevra si care le vor putea prelua astfel cu usurinta clientii. Pentru bancile aflate dincolo de limita fatidica, eforturi insemnate de marketing, pregatire a personalului, investitii in IT si sucursale sunt astfel compromise peste noapte de o masura administrativa. Iar ideea ca orice credit poate fi acordat in lei este o simpla iluzie, atat timp cat in cele din urma numai clientul decide care este produsul pe care il doreste.
In al cincilea rand, chiar din punct de vedere prudential acordarea creditelor ipotecare are mai mult sens in valuta decat in lei. Mai intai, bancile nu dispun practic de re-surse in lei pe termene mai lungi de un an, in timp ce la valuta multe au reusit sa isi asigure linii de credit cu scadente indelungate, corespunzatoare cu cele ale creditelor acordate, de 15-25 de ani, asa cum o cere prudenta bancara. Apoi, dupa intrarea Romaniei in zona euro, estimata peste 6-7 ani, toate veniturile populatiei vor fi exprimate si platite in aceasta moneda; altfel spus, grosul creditelor ipotecare contractate astazi se vor rambursa intr-o perioada cand problema monedei de contract nu se va mai pune.
In al saselea rand, cursa de reducere a ratelor dobanzilor la creditele in lei declansate de banci ca urmare a noilor norme are ca suport diminuarea mult sub nivelul inflatiei a ratelor platite la depozitele atrase in lei. Alimentata si de reducerea volumului sterilizarilor realizate de BNR, ca si de reducerea ratelor dobanzilor platite de aceasta la rezerva minima obligatorie si la facilitatea de depozit, aceasta are ca efect realizarea unei subventionari incrucisate dinspre deponenti catre beneficiarii creditelor in lei si risca sa conduca la dezeconomisire si la cresterea semnificativa a presiunilor inflationiste.
In sfarsit, dar nu in cele din urma, noile norme pot sa declanseze un adevarat cosmar administrativ pentru banci, in care nu numai modificarea normelor interne si a programelor informatice, dar si posibilele diferente de interpretare intre institutiile de credit, BNR si Ministerul Finantelor vor constitui poveri suplimentare intr-un moment cand eforturile ar trebui concentrate in principal in directia recuperarii decalajelor fata de Europa. Iar temerile Bancii Centrale par cu atat mai exagerate cu cat vizeaza un sistem bancar restructurat, a carui soliditate este dovedita nu numai de calitatea actionariatului, reprezentat mai ales de banci straine puternice si prestigioase, ci si de nivelul indicatorilor prudentiali.
Pentru aceste considerente si pentru altele, vehement exprimate de banci in ultima perioada, se poate spune ca masurile recente ale BNR s-ar putea dovedi un medicament mai rau decat boala. Poate nu este prea tarziu pentru a modifica tratamentul.
* Mihai Bogza este presedintele Bancpost si fost viceguvernator al BNR (1998-2004)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
