Politică

Berceanu despre Baconschi: Încă n-ai ajuns să deosebeşti porumbeii de porumbiţe, dar vrei să fii şef

Berceanu despre Baconschi: Încă n-ai ajuns să deosebeşti porumbeii de porumbiţe, dar vrei să fii şef

Autor: Mediafax

12.02.2011, 16:42 29

Senatorul PDL Radu Berceanu a declarat, sâmbătă, referindu-se laaspiraţiile la o funcţie de conducere în partid ale lui TeodorBaconschi, că e ca şi cum ai vrea să fii şef la asociaţiacrescătorilor de porumbei când încă nici n-ai ajuns la faza în caredeosebeşti porumbeii de porumbiţe.

Berceanu a declarat, într-o conferinţă de presă la Craiova, cănu are ce să îi reproşeze lui Teodor Baconschi, dar că nu esteconvins că în acest moment ministrul de Externe ştie ce înseamnă săconduci un partid.

"Domnul Baconschi este un om căruia eu nu am ce să îi reproşez,dar nu sunt foarte convins că ştie în clipa asta cam ce înseamnă săconduci un partid, să fii prim-vicepreşedinte. Nu cred! Este normalsă îşi dorească, pentru că s-a înscris în partid, face politică,vrea să facă o carieră, este absolut OK., dar nu cred că evalueazăexact cam despre ce este vorba şi noi avem acolo nişte prevederi cuvechimea. (...) Nu cred că este normal ca eu să mă duc, de exemplu,la asociaţia crescătorilor de porumbei şi le spun «domn'e, vreau şieu să fiu aici membru», iar ei îmi spun «da, domn'e, vino încoace,uite un băiat care s-ar putea să devină un crescător important deporumbei». Şi mă duc acolo şi după vreo 3-4 luni, când eu încă nuam ajuns la faza să deosebesc porumbeii de porumbiţe, le spun că euvreau să fiu şeful lor, pentru că mă recomandă faptul că sunt ofigură nouă", a mai declarat Berceanu.

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, miercuri,răspunzând unei întrebări, că el consideră că ar trebui să fie unuldintre prim-vicepreşedinţii echipei naţionale de conducere aPDL.

"Cred că ar trebui să fiu unul dintre prim-vicepreşedinţiiechipei naţionale de conducere ca să avem argumente pentru arecredebiliza partidul în forţă", a declarat Baconschi, întrebatdacă va cere derogare de la Statut privind vechimea în partidpentru a candida la o funcţie în PDL. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO