Politică

Bugetul Preşedinţiei creşte cu 39%. Sume tăiate de la deplasări, dar mărite la salarii şi maşini

Bugetul Preşedinţiei creşte cu 39%. Sume tăiate de la...

Autor: Ştefan Pană

06.12.2015, 12:18 305

Astfel, potrivit proiectului de buget, Administraţia Prezidenţială va avea în 2016 la dispoziţie 56.309.000 de lei, în creştere cu 39% faţă de totalul alocat în anul în curs. Proiectul de buget pe 2015 prevedea, însă, doar 28,2 milioane de lei în faza iniţială, însă fondurile eu crescut pe parcursul anului prin rectificări pozitive.

În proiectul de buget pe 2016 sunt prevăzute creşteri la capitolul cheltuieli de personal, cu 46%. În cadrul capitolului de cheltuieli de personal, sunt prevăzute creşteri de peste 50% doar pentru salarii.

Cresc şi cheltuielile de capital, bugetul pentru acest capitol fiind mărit de patru ori, de la 2,6 la 14 milioane de lei. Aici sunt prevăzuţi şi banii pentru construcţii şi reparaţii la Palatul Cotroceni. De altfel, lucrările de consolidare ale Palatului au început încă din 2015. Vor fi, astfel, alocate 7,5 milioane de lei pentru "construcţii", suma prevăzută pentru anul în curs fiind de doar 617.000 de lei. Bugetul pentru aceste lucrări creşte, astfel, de 11 ori.

Un alt capitol unde sunt prevăzuţi bani în plus este cel al maşinilor şi mijloacelor de transport. Administraţia Prezidenţială va primi, în 2016, 2,7 milioane de lei, de 5 ori mai mult decât în 2015.

Sunt, însă, tăiaţi bani la capitolul bunuri şi servicii, dar şi la capitolul deplasărilor. Astfel, în ceea ce priveşte deplasările interne, vor fi alocaţi 300.000 de lei, la fel ca în 2015, însă bugetul pentru deplasările externe scade, de la 9 milioane de lei, la 8 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO