Politică

Ce spun liderii PSD din ţară despre propunerea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier

 Ce spun liderii PSD din ţară despre propunerea lui...

Autor: Departamentul Corespondenţi

21.12.2016, 14:17 364

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, preşedinte al organizaţiei municipale şi preşedinte executiv al filialei locale a PSD Constanţa, spune că nominalizarea lui Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier a României este „potrivită”, fiind un model de succes al cuiva care vine din administraţia publică locală.

Decebal Făgădău a declarat că, deşi Sevil Shhaideh este membru PSD doar de anul trecut, personal o cunoaşte de peste 10 ani, din perioada în care aceasta ocupa funcţiile de director Sisteme Informatice, respectiv, al Direcţiei Generale de Proiecte din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa. „Este o propunere potrivită. Este un om potrivit şi un semnal extraordinar. Sunt mândru că o cunosc şi că este din Constanţa. O cunosc de mai bine de 10 ani şi pot spune că este un om excepţional din toate punctele de vedere. Şi uman şi profesional. Cât timp a lucrat în Constanţa, cât a condus Direcţia Generală de Proiecte, proiectele pe care le-a implementat au fost date ca model. Iar apoi, cât timp a fost ministrul al Dezvoltării Regionale a fost un model, venea prima la muncă şi pleca ultima. Pot spune că mi-a consolidat stima şi mândria pe care le port faţă de ea. Este un model de succes al cuiva care vine din administraţia publică locală”, a declarat primarul Constanţei. Decebal Făgădău a spus că nominalizarea lui Sevil Shhaideh a fost o surpriză pentru filiala locală. „Nominalizarea doamnei Shhaideh a fost o surpriză pentru noi, dar o surpriză foarte plăcută”, a mai comentat el.

Mihai Chirica, lider PSD Iaşi, vicepreşedinte PSD: "Noi am avut dimineaţă o sedinţă la care l-am împuternicit pe domnul Dragnea să prezinte preşedintelui propunerea de premier. Nu sunt foarte multe de comentat este o propunere venită din sânul partidului, vorbeşte foarte bine despre egalitatea de şanse , cred că temperează bine avântul unor declaraţii premature care s-au petrecut imediat după rezultatul alegerilor din partea unor alţi lideri PSD. De regulă, femeie se apleacă cu seriozitate atunci când este pusă să facă o treabă importantă, eu personal totdeauna am avut succes în proiectele în care am colaborat cu doamne. Sunt sigur că va reuşi să stăpănească o structură guvernamentală indiferent de faptul că este femeie. Eu o cunosc pe dumneaei din timpul mandatului de secretar de stat pe care l-a avut la Ministerul Dezvoltării. Era o doamnă cu care nu se putea sta neapărat la cafea, cu dumneaei se discutau lucruri concrete, poate chiar mai concrete decât discutai cu un bărbat şi e un lucru benefic. Cred eu că va răspunde cu succes acestor provocări. Pe de altă parte, nu pare a fi femeia condusă, ci va fi femeia care va conduce, desigur într-o manieră de consultare permanentă cu oamenii care au desemnat-o."

Bistriţa: Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan: “Este un om cu foarte multă experienţă în administraţie. O cunosc de mult timp, de pe vremea de când era în conducerea UNCJR. Am lucrat împreună cu dumneaei foarte bine şi când era secretar de stat în Ministerul Administraţiei Publice şi Dezvoltării Regionale. Este un om de administraţie şi împreună cu Liviu Dragnea vor face o echipă foarte bună care va pune în practică programul de guvernare al PSD”.

Lider PSD Cluj: Este o onoare pentru PSD că va da primul premier femeie din România. ”Este o propunere binevenită, viitorul premier are experienţă substanţială în administraţie şi în actul de guvernare. Este o onoare pentru PSD că va da primul premier femeie din România. Sevil Shhaideh este o persoană cunoscută, a fost ministru”, a spus, pentru MEDIAFAX, preşedintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra

Vicepreşedintele PSD, senatorul Paul Stănescu, lider al organizaţiei judeţene Olt: „Cred că este o propunere bună, cred că este o propunere de nerefuzat pentru preşedintele Iohannis. Doamna Shhaideh este membru de partid, aşa cum a spus şi preşedintele Dragnea că va fi, cu carnet de partid, şi e un om excepţional. Eu o ştiu, de exemplu, de când eram la Uniunea Consiliilor Judeţene. Este un om aplicat, un om căruia îi place să muncească, deci o propunere foarte bună”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Paul Stănescu.

În ceea ce priveşte componenţa viitorului executiv, Stănescu a declarat că aceste discuţii vor începe joi, după anunţul preşedintelui Iohannis privind desemnarea premierului. El a mai spus că în guvern poate fi şi un reprezentant al PSD Olt. „După consultări, preşedintele desemnează premierul şi apoi trecem la treabă, ne gândim la miniştri. Este posibil ca dintre miniştri să fie şi reprezentanţi ai judeţului Olt”, a conchis Stănescu.


Aurel Popescu: preşedinte al organizaţiei municipale al Partidului Social Democrat Târgu-Jiu: ”Este o decizie foarte serioasă a domnului preşedinte Liviu Dragnea, ţinând cont de faptul că în permanenţă, în această perioadă, au fost atâtea dezbateri pe această temă, au fost atât de multe nume aruncate în spaţiul public, lucru care a determinat conducerea centrală a partidului şi în mod special pe domnul preşedinte Liviu Dragnea să găsească soluţia ideală pentru ca, odată făcută propunerea domnului preşedinte Klaus Iohannis, să nu poată fi refuzată şi coaliţia guvernamentală PSD-ALDE să poată să-şi pună în aplicare programul cu care a venit în faţa cetăţenilor României. Este important de subliniat un lucru care o recomandă pe doamna Sevil Shhaideh pentru această funcţie, faptul că ştie foarte serios ce înseamnă administraţia publică, a lucrat ca şi director în Consiliul Judeţean Constanţa, a lucrat ca şi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării şi chiar ministru al Ministerului Dezvoltării, o perioadă de timp. Deci a trecut prin toate aceste faze, a făcut toţi paşii, cei mai potriviţi paşi pentru ca, în urma acestor etape, să poată să fie nominalizată pentru funcţia de prim-ministru, o funcţie cu o răspundere extraordinar de mare, o funcţie care trebuie să fie atribuită unei persoane potrivite pentru bătălia care urmează. E adevărat că avem patru ani de guvernare, patru ani importanţi. Eu personal nu o cunosc pe doamna Sevil Shhaideh, dar din discuţiile purtate cu colegii mei, care au colaborat şi care o cunosc destul de bine, este o persoană foarte abilă, foarte bine pregătită, cu o capacitate de muncă foarte mare”.


Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu: Ca ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh a avut o activitate foarte bună. Este o propunere bună

Întrebat dacă va fi desemnată de Klaus Iohannis pentru această funcţie, Ioan Dîrzu a spus: ”Eu cred că da”. ”Ca ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, a avut o activitate foarte bună. Eu cred că este o propunere bună”, a spus Ioan Dîrzu, fiind întrebat de corespondentul MEDIAFAX ce părere are despre propunerea PSD-ALDE de premier.
Ioan Dîrzu a spus că o cunoaşte pe Sevil Shhaideh de când a ocupat funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale. ”Cred că e o persoană foarte profesionistă şi cred că acesta este tonul pe care vrea să-l dea preşedintele Liviu Dragnea, cu oameni foarte bine pregătiţi, foarte profesionişti”, a adăugat deputatul Ioan Dîrzu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO