Politică

Christian de Boissieu, şeful CAE de pe lângă Guvernul Franţei: Aderarea României la euro în 2015 este rezonabilă. Nu exista un război "zona euro", "zona non euro"

Christian de Boissieu, şeful CAE de pe lângă Guvernul Franţei: Aderarea României la euro în 2015 este rezonabilă. Nu exista un război "zona euro", "zona non euro"

Autor: Iulian Anghel

05.11.2011, 14:58 265

Christian de Boissieu, unul dintre cei mai reputaţi economişti francezi, profesor la Sorbona şi preşedinte al Consiliului de Analiza Economica (CAE) din Franţa (un influent grup de economişti de pe lângă primul ministru al Franţei care oferă expertiză Guvernului francez în materie de politici economice) spune că fixarea de către România drept ţintă de aderare la euro a anului 2015 este un termen acceptabil, dar că nici grupul euro, nici ţările non euro nu trebuie să se grăbească.

Pe ce se bazează Boissieu când face o astfel de afirmaţie? Până în 2015 criza va fi trecut deja, iar ţările UE îşi vor fi armonizat problemele legate de guvernanţa economică.

"Aderarea în 2015 este un termen acceptabil. Criza va fi trecut deja, iar problemele de guvernanţă economică vor fi fost, sper, rezolvate. Dar ţărilor candidate trebuie să li se lase timp pentru a se adapta rigorilor Tratatului de la Maastricht, iar zona euro are şi ea nevoie de vreo, haide să spunem, trei ani înainte de a-şi rezolva propriile probleme. Nu este posibil să trecem de la zona euro cu 17 membri la o zonă cu mai mulţi membri, înainte ca problemele din zona euro să fie rezolvate".

Boissieu a comentat pentru Ziarul Financiar propunerea făcută de Marea Britanie şi preluată de Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România anume ca zona non euro să-şi construiasă propriul grup care să-i apere interesele în faţa deciziilor membrilor zonei euro.

Boissieu admite că, în lumina ultimelor evoluţii din spaţiul Uniunii Europene, membrii zonei euro au căpătat ceva mai multă vizibilitate pentru că, până la urmă, ceea ce este pus acum în discuţie este moneda euro.
Dar, adaugă el, nu suntem într-o logică confruntaţională, anume "17 împotriva a 10", adică cei 17 membri UE aflaţi în zona euro împotriva a 10 membri din afara zonei euro.

El argumentează că Tratatul de bază al UE, (Tratatul de la Lisabona) consfinţeşte că deciziile majore aparţin celor 27 de membri ai Uniunii Europene, nu celor 17, iar problema este acum "clarificarea articulaţiei" celor două grupuri.

Boissieu este de părere că, dacă Comisia Europeană era mai puternică, ar fi putut să gereze această situaţie.

Profesorul francez s-a aflat la finele săptămânii la Bucureşti unde a susţinut conferinţa "Provocări şi perspective ale zonei euro".

Evenimentul a reprezentat cea de-a 30-a conferinţă din ciclul "România - Franţa: împreună în Europa" organizată de Ambasada Franţei la Bucureşti în colaborare cu Institutul European din România. Ciclul de conferinţe a început în 2007, cu scopul anunţat de a oferi o perspectivă franco-română asupra integrării României în Uniunea Europeană.

Boissieu, doctor în economie, este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti francezi în economie politică şi în domeniul fenomenelor monetare şi a publicat, de-a lungul vremii, cincisprezece lucrări de specialitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO