Politică

Hrebenciuc: Documentul pe suspendare e gata

Hrebenciuc: Documentul pe suspendare e gata

Foto: Andrei Pungovschi

Autor: Liviu Dadacus

04.07.2012, 14:53 992

"Documentul privind suspendarea preşedintelui Băsescu este gata, este redactat şi dau ultimele semnături înainte de a fi depus la Birourile Permanente", a declarat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Viorel Hrebenciuc.

El a adăugat că actul are 17 pagini şi cuprinde referiri la ultimii doi ani şi jumătate din mandatul preşedintelui Traian Băsescu.

Parlamentul ar putea da, vineri, votul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după citirea şi dezbaterea documentului, joi, în plenul reunit, referendumul pentru demitere urmând a se organiza în cel mult două săptămâni.

Potrivit unor surse parlamentare, plenul reunit va citi şi va dezbate, joi, începând cu ora 9.00, cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, la şedinţă urmând a fi invitat şi şeful statului.

Noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi seară, că nu există o discuţie privind iniţierea suspendării şefului statului, iar deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a spus că acţiunea nu este în planurile sale, adăugând că este ultimul care se gândeşte "la lucrurile astea".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO