Politică

Liberalii isi cauta propriul presedinte de tara

17.10.2005, 19:22 10

Liberalii au aratat ieri ca nu isi mai pot tine in frau antipatia fata de presedintele Traian Basescu, amenintand ca vor propune alt candidat la Presedintie peste 4 ani daca seful statului nu se va afilia deciziilor Aliantei D.A.

Liderul PNL Bucuresti, Ludovic Orban, a fost cel care a dat glas ieri, ca si in ultima perioada, nemultumirilor liberalilor fata de seful statului, de data aceasta la o reuniune publica cu liberalii din Arges.

La discursul lui Orban a asistat si presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu. El nu a comentat prea mult interventia lui Orban, insa a subliniat faptul ca daca partenerii nu vor trata cum trebuie PNL, atunci trebuie sa se gandeasca sa stea pe picioarele lor. Sala a aplaudat cu putere interventia lui Ludovic Orban.

"PNL trebuie sa-i ceara sefului statului sa se afilieze deciziilor Aliantei, nu sa se mai ocupe de baloane de sapun. Daca nu se va intampla asa, peste patru ani PNL trebuie sa-si pregateasca propriul candidat la Presedintie", a spus Ludovic Orban.

Alianta nu poate functiona in continuare "daca doar unul din parteneri are de castigat, iar noi trebuie sa inghitim mereu lucruri noi asupra carora nu ne-am inteles initial si sa fim pusi in fata faptului implinit", a spus liderul liberal din Capitala. Orban a afirmat ca, dupa alegeri, i-a atras mereu atentia presedintelui Basescu ca a ajuns in acel post si datorita PNL.

"De noua luni ii transmit presedintelui Traian Basescu ca a ajuns acolo doar datorita sustinerii PNL. Daca nu s-ar fi retras Theodor Stolojan, noi am fi dat presedintele Romaniei", a afirmat Orban, in cadrul unei reuniuni organizate cu ocazia Conferintei judetene a PNL Arges.

Orban a spus ca Basescu este dator PNL si clasei de mijloc care l-au sprijinit sperand ca ii va reprezenta interesele. "Nu pot intelege cum Alianta stabileste ca prioritate zero schimbarea presedintilor celor doua Camere, iar Basescu spune ulterior ca aceasta nu este o prioritate", a afirmat Orban.

El a criticat, de asemenea, atitudinea presedintelui in privinta schimbarii presedintilor de consilii judetene.

"Alianta si coalitia au hotarat schimbarea presedintilor consiliilor judetene, iar Basescu a declarat la Poiana Brasov ca nu trebuie schimbate regulile in timpul jocului. Nu vom putea accepta niciodata acest punct de vedere", a afirmat Orban si a subliniat ca aceste opinii sunt impartasite de foarte multi liberali.

"Nu poti sa te apuci sa facei astfel de declaratii fara sa ai un puternic curent de opinie in spate", a afirmat liberalul.

Intrebat cum comenteaza afirmatiile colegului din conducerea PNL, Tariceanu a spus doar ca in cadrul formatiunii liberale opiniile sunt libere. Insa a tinut sa sublineze faptul ca de multe ori liberalii sunt tratati prost de partenerii lor.

"Pretuiesc colaborarea la parteneri si sunt si eu dezamagit atunci cand vad la un partener de-al meu ca nu impartaseste aceeasi atitudine. Oferim partenerilor nostri mana intinsa si dorim sa fim tratati la fel. Daca vom constata ca aceasta atitudine nu este impartasita, atunci trebuie sa stam pe picioarele noastre", a spus Tariceanu.

El a dat asigurari ca functionarea Aliantei D.A. este un element esential si ca va milita in continuare pentru aceasta idee.

Tariceanu a mai explicat, filosofic, la intalnirea cu liberalii argeseni, ca cel mai usor lucru este sa nu te intelegi cu cineva si ca ambitiile trebuie sa fie legate si de realitatile din prezent.



Puterea refuza "pacea gainilor" propusa de Nastase

"Nu vom face nici o concesie PSD!" a anuntat ieri premierul, dand astfel peste cap planurile liderului PSD Adrian Nastase, care a cerut guvernantilor "time-out" pana la depasirea crizei privind gripa aviara.

Nastase, a carui pozitie la sefia Camerei Deputatilor este amenintata de planurile Coalitiei de a-i inlocui pe cei doi presedinti PSD ai Parlamentului, a cerut la sfarsitul saptamanii trecute un armistitiu pe subiectul gripei aviare.

Premierul nu numai ca refuza sa acorde aceasta pauza opozitiei, dar pledeaza pentru adoptarea regulamentelor prin care Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu vor putea fi schimbati din functie, fara a astepta avizul Curtii Constitutionale, intrand astfel in contradictie atat cu dorinta presedintelui Traian Basescu, cat si cu partidele din arcul guvernamental care convenisera ca vor acorda aceasta concesie PSD. Nu este pentru prima data cand Adrian Nastase solicita partidelor din arcul guvernamental o "pauza" de la activitatea parlamentara, el a solicitat acest lucru si in timpul crizei inundatiilor.

"Am discutat cu colegii mei si nu avem de ce sa facem compromisuri pe aceasta tema. Dorinta mea de a-i schimba pe cei doi presedinti este una legitima si nu sunt dispus sa facem nici o concesie", a afirmat Tariceanu, aflat in vizita la Pitesti.

Mai mult, spune Tariceanu, doar in Romania nu este acceptata ideea inlocuirii sefilor Parlamentului, in timp ce in Franta sau Italia, tari pe care le-a vizitat in ultimele doua saptamani, inlocuirea este normala. "La noi, este o situatie anormala, generata de dorinta presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului de a se alege inainte ca majoritatea sa fie constituita. Cred ca si-au asumat un risc si acum vedem care sunt consecintele. Cred ca experienta din ultima luna ne arata ce poate sa faca un presedinte in functie atunci cand doreste sa dea curs tuturor demersurilor de prelungire la nesfarsit a dezbaterilor", a afirmat premierul, explicand ca a discutat aceste chestiuni si cu omologii sai francez si italian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO