Politică

Opozitia l-a acuzat public pe premier ca patroneaza mafia din Romania

28.03.2003, 00:00 20

Un incident "popular" a aruncat in aer dezbaterile din Parlament. Deputatul Radu Podgoreanu i-a oferit un flacon de distonocalm senatorului Corneliu Vadim Tudor, dupa ce presedintele PRM a citit textul motiunii de cenzura "Mafia sufoca Romania.Coruptia Guvernului PSD saraceste Romania". Cand Vadim Tudor,  devenit, ieri, purtatorul de cuvant al opozitiei, se pregatea sa-si incheie discursul de 45 de minute, deputatul PSD s-a dus catre el, la tribuna, si i-a intins flaconul de distonocalm. "Am constatat ca se cam infuriase si am vrut sa-i ofer medicamente sa-si mentina echilibrul psihic", ne-a explicat Podgoreanu. Senatorul PRM i-a raspuns cu o injuratura. "A aruncat cu flaconul dupa mine si m-a porcait, adica m-a trimis la origini" a povestit deputatul PSD. Parlamentarii PRM si-au aparat liderul, huiduindu-l la scena deschisa pe adversar. 
Incidentul din Parlament nu este doar o izbucnire nervoasa trecatoare. El reflecta simptomatic relatiile dintre putere si opozitie, ajunse aproape pe pozitii ireconciliabile. Desi in discutie se afla unul dintre cele mai importante pachete de lege post-decembriste- legile anticoruptie- iata ca luni, cand puterea si opozitia se vor regasi la dezbateri, relatiile dintre ele sunt atat de alterate incat vor face putin probabila o colaborare in scopul imbunatatirii proiectului in discutie. Mai ales ca, este greu de crezut ca primul ministru se va afla luni intr-o dispozitie favorabila dupa ce a fost acuzat public, in motiunea citita de Vadim Tudor, ca patroneaza mafia din Romania, ca localitatea Cornu unde are o vila a devenit "un fel de Palermo al cupolei PSD-iste" si ca a instaurat o dictatura  personala.

Opozitia: o noua casta PSD
Motiunea de cenzura "Mafia sufoca Romania. Coruptia Guvernului PSD saraceste Romania" este raspunsul opozitiei la demersul Guvernului care si-a asumat, saptamana trecuta, raspunderea in Parlament asupra pachetului de legi anticoruptie. Structurat in doua parti, textul motiunii este potrivit initiatorilor, opera comuna a celor trei partide de opozitie- PRM, PNL si PD.
In prima parte, initiatorii au reluat obiectia lor legata de procedura de promovare a pachetului legislativ: A‚"incalcarea flagranta de catre Guvernul PSD a Constitutiei, care prevede asumarea raspunderii asupra unui pachet de lege si nu asupra unui amalgam eclectic continand 15 legi".
Pe fond, parlamentarii opozitiei reclama "incercarea Guvernului de a ridica la rang de principiu prezumtia de vinovatie a oamenilor de afaceri si asocierea arbitrara a ideii de afacere cu cea de coruptie". Astfel, parlamentarii opozitiei arata clar ca nu sunt de acord cu principiul proiectului anticoruptie, acela de a separa afacerile de politica. De altfel, PD prin lideri reprezentativi precum Traian Basescu si Radu Berceanu au facut anterior declaratii care spuneau ca nu vad rostul renuntarii la afaceri. 
Opozitia se teme ca PSD isi va lasa pe alese cei mai reprezentativi oameni din Parlament sa faca totusi afaceri criticand articolul din pachet care spune ca in mod exceptional, Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, la propunerea Guvernului si cu avizul Comisiilor juridice, pot aproba participarea senatorului sau deputatului in AGA ori CA ale regiilor autonome, companiilor sau societatilor comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii.
Cu un oarecare regret, textul motiunii observa ca baronii PSD si-au impus punctul de vedere- pentru ei fiind posibile exceptii- in timp ce marea masa a parlamentarilor trebuie sa se supuna rigorilor. In prima parte motiunea invoca si neajunsuri care nu au legatura cu motiunea ca atare: incapacitatea Guvernului de lichida acumularile de arierate la bugetul de stat, problema pe care nici guvernarile anterioare nu au putut-o rezolva. Opozitia reproseaza partidului de guvernamant ca ar intretine clientelismul politic in administratia centrala si de stat- socotita sursa de coruptie- iarasi facand abstractie de faptul ca aceasta este o cutuma politica folosita de fiecare partid care ajunge la guvernare si cunoscuta de altfel si in 1996-2000 sub numele de algoritm.

Primul  - sef de clan
In cea de-a doua parte a motiunii, partidele de opozitie, prin noul sau purtatorul sau de cuvant Corneliu Vadim Tudor, ataca la baioneta Guvernul si pe premierul Adrian Nastase care "a patroneaza marile afaceri de coruptie". Este usor de recunoscut stilul textului motiunii, foarte apropiat de cel al textelor semnate in revistele lui Vadim Tudor, care alterneaza informatiile cu apelative. De notat ca in afara ratorva epitete "patologic, paranoic", textul nu contine insulte si injurii: "Flagelul coruptiei, care a cuprins toate structurile statului, risca sa arunce tara in haos si saracie"; "Ca orice sef de clan care se respecta, primul-ministru s-a inconjurat de o ceata de executanti care si-au construit, la randul lor, vile luxoase la Cornu, devenita, in ultimul timp, un fel de Palermo al Cupolei PSD-iste"; "Ferma de la Cornu, devenita celebra dupa introducerea cornului si a laptelui in dieta unor elevi amarati, nu poate justifica, prin veniturile ei, bunastarea familiei premierului si a cheltuielilor exorbitante pe care le face"; "Adrian Nastase a devenit proprietarul de facto al fondurilor de vanatoare din Romania, indeplinindu-si un vis care frizeaza patologia"; "Mai nou, ciubucul se masoara cu hrebenciucul, unitate de masura PSD-ista"; "in Romania a fost instaurata dictatura neamului prost".

Bilantul privatizarilor PSD
Opozitia a citat la scena deschisa toate "privatizarile cu cantec" despre care presa a scris in ultimii ani: Bancorex, Insula Mare a Brailei, Sidex, Banca Agricola, Alro-Slatina, Institutul Ana Aslan.
Alaturi de premierul Adrian Nastase sunt si ministri nominalizati in motiune: Miron Mitrea, care a incercat "sa-si albeasca imaginea printr-o inginerie financiara"-cumpararea unei televiziuni din Constanta; Dan Ioan Popescu, ajuns "miraculos multimionar in dolari", "Miki Spagaton", Dan Matei Agathon-"inginer financiar", lideri locali ai PSD; Gheorghe Savu, presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Adrian Tarau, fost vicepresedintele PSD Bihor, ect. In final, initiatorii motiunii conchid: "Acum intelegem sensul sloganului electoral al PDSR din 2000: Mai aproape de oameni, pentru a le baga mana in buzunar".

Norica Nicolai: PRM nu e extremist
Motiunea de cenzura va fi luni dezbatuta si, teoretic, daca va fi adoptata, Guvernul va fi demis. Doar teoretic intrucat Guvernul are asigurata sustinerea parlamentara, fapt pe care s-a si bazat atunci cand si-a asumat raspunderea pentru aceste legi. Reprosurile opozitiei sunt intemeiate in sensul ca legislatia in discutie este perfectibila, lucru recunoscut si de primul ministru Adrian Nastase. Totusi atata vreme cat pentru prima oara in Romania vor fi statuate prin lege sanctiuni pentru trafic de influenta, mita, incompatibilitatea de principiu intre afaceri si politica, obligativitatea declararii averilor, este inexplicabila ineversunarea opozitiei, mai nou incoronata de prezenta unui lider care si-a facut un titlu de glorie din incercarea de "a lichida mafia". De mentionat, de altfel, ca asemeni legii privatizarii, pentru care Guvernul Ciorbea si-a asumat raspunderea si care a fost ulterior modificata, acelasi tratament il poate suporta si pachetul anticoruptie in anii urmatori. Astfel stand lucrurile, singurul castig al motiunii de cenzura este unul de imagine si acesta in favoarea lui Corneliu Vadim Tudor. Iata ca el a stat ieri in aceeasi banca alaturi de partide care in urma cu un an cerea izolarea sa, ca de exemplu PNL si PD. Dupa Norica Nicolai se pare ca ambele parti si-au moderat pozitiile. Colaborarea PNL cu PRM ( de amintit ca imediat dupa alegerile din 2.000 liberalii, socati de precedentul Vadim la prezidentiale,  au fost cei care au propus Guvernului Nastase legiferarea republicii parlamentare) se explica astazi dupa Nicolai: "Nu exista extremism in Romania. Exista un comportament radical, care apartine PRM".

Nastase va raspunde luni
Opozitia nu aduce nici o dovada in sprijinul acuzatiilor cuprinse in motiunea de cenzura. Textul este foarte apropiat de genul pamfletului, atat de familiar senatorului PRM. Premierul Adrian Nastase va raspunde luni acestor acuzatii, cand motiunea de cenzura va fi dezbatuta in Parlament.
mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO