Politică

Pachetul anticoruptie, amanat (sine die) pentru consultari

17.02.2003, 00:00 12

Asupra pachetul de legi anticoruptie pentru care Guvernul doreste sa-si asume raspunderea in Parlament, ar putea avea un cuvant de spus atat Palatul Cotroceni cat si opozitia parlamentara. Dar, pentru prima data in acest mandat, Guvernul pare sa aiba mai multe dificultati in a-si convinge propriii parlamentari de necesitatea acestui pachet legislativ, care contine incompatibilitatea dintre calitatea de parlamentar si cea de membru CA sau AGA, decat pe cei ai opozitiei.
Guvernul se va intalni, in urmatoarele doua saptamani atat cu parlamentarii PSD, o parte dintre ei nemultumiti de decizia luata joi de Executiv, de a le  interzice sa mai faca parte din CA si AGA, cat si cu parlamentarii opozitiei.
De altfel, la sfarsitul saptamanii, presedintele Iliescu a anuntat ca asumarea raspunderii Guvernului a fost amanata, tocmai pentru a avea loc aceste consultari cu toate grupurile parlamentare. Initial, Guvernul anuntase ca se va prezenta in fata Parlamentului, cu acest proiect, pe 19 februarie.
Parlamentarii PNL si PD nu si-a manifestat opozitia fata de decizia Guvernului de a considera incompatibila calitatea de parlamentar cu cea de membru AGA si CA.
"Vom participa la consultari si vom veni si noi cu propriile propuneri, care speram sa fie luate in seama de Guvern", a spus, ieri, Ziarului Financiar, vicepresedintele PD Viorel Pana.
Si liberalii considera ca este nevoie de "consultari serioase" pe marginea proiectului anticoruptie. Rezerva PNL fata de decizia Guvernului rezida din faptul ca au fost stabilite unele incompatibilitati ale mandatului parlamentar, fara a se defini conflictul de interese, a explicat ieri, Ziarului Financiar, deputatul Eugen Nicolaescu, purtator de cuvant al formatiunii liberale. Liberalii vor discuta acest subiect la nivelul conducerii PNL, cel mai probabil marti, a adaugat Nicolaescu.
In schimb, la nivelul partidulului de guvernamant, mai multi deputati si senatori s-au aratat rezervati fata de introducerea acestei incompatibilitati inca de cand era in stadiul de propunere. Departamentul juridic a recomandat, anterior luarii deciziei guvernamentale, ca aceasta incompatibilitate sa faca referire doar la societatile cu capital majoritar de stat. 

Proiectul trece si pe la Cotroceni
Potrivit vicepresedintelui PD Viorel Pana, la intalnirea de joi dintre parlamentarii democrati si presedintele Ion Iliescu, seful statului a spus ca va solicita Guvernului ca pachetul anticoruptie sa fie trimis la Cotroceni inaintea prezentarii sale in Parlament.
"Presedintele a spus ca va cere Guvernului ca acest pachet de lege sa fie trimis la Cotroceni pentru a nu exista riscul retrimiterii sale la Parlament, dupa asumarea raspunderii guvernamentale", a spus, ieri, Viorel Pana, Ziarului Financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO