Politică

Peste 160 de milioane de dolari de la BM pentru SAPARD

08.01.2003, 00:00 11

Banca Mondiala va elibera, incepand cu luna viitoare, o prima transa dintr-un acord negociat cu Romania, in urma cu doi ani, pentru sprijinirea dezvoltarii rurale. Creditul, in valoare de 164 de milioane de dolari, se intinde pe o perioada de doi ani si este destinat cofinantarii proiectelor derulate prin programul SAPARD (Programul Special de Aderare pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala).
SAPARD este un program nerambursabil  al UE pentru sprijinirea agriculturii din tarile candidate la aderarea. Pentru Romania acesta se ridica la 150 de milioane de euro anual, in perioada 2000-2006. Finantarea merge spre proiecte majore din agricultura dar conditia acordarii creditelor nerambursabile este o cofinantare a proiectelor de 50%.
Ministrului Agriculturii Ilie Sarbu a declarat ieri ca, dupa deschiderea liniei de finantare de la Banca Mondiala, "cine nu are 50% poate sa faca un imprumut" din acest fond pana la atingerea nivelului de cofinantare. Imprumut trebuie returnat intr-o perioada de trei ani. "Daca o afacere merge bine nu cred ca acest imprumut nu poate fi returnat", a afirmat Sarbu.
Pe de alta parte, el a anuntat ca UE a trimis in Romania 12 consilieri care ajuta ministerul Agriculturii sa rezolve problemele legate alinierea legislatiei interne la cea europeana in perspectiva aderarii la UE prevazuta pentru 2007.
Capitolul de negociere "Agricultura", deschis la sfarsitul anului trecut, este unul dintre cele mai dificile dat fiind starea precara a agriculturii romanesti. Ministru Sarbu a afirmat insa ca acest capitol va fi inchis provizoriu pana cel tarziu la 1 ianuarie 2004.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO