Politică externă

Cel mai grav atac terorist cecen din 2003: 50 de morti in Osetia de Nord

04.08.2003, 00:00 21

Cel putin 50 de persoane, potrivit Itar-Tass (42 potrivit BBC) au fost ucise si aproape 100 ranite, la sfarsitul saptamanii, intr-un atentat sinucigas cu un camiona capcana care a devastat spitalul militar din Mozdok din Osetia de Nord (Cauzazul rus), la granita cu Ceceia.
"In masura in care in spital erau tratati militari ai fortelor federale din Caucazul de Nord care au luptat in Cecenia suntem inclinati sa credem ca aceste crime sunt o razbunare a grupurilor de rebeli ceceni", a spus ajununctul procurorului general rus Serghei Fridinski, citat de Itar-Tass. Corpurile celor  ucisi au fost descoperite sub daramaturile imobilului distrus in care se gaseau aproximativ 150 de persoane - 100 de pacienti si 50 de membri ai personalului medical. Vehiculul capcana - un camion Kamaz incarcat cu explozibil - a fortat intrarea in incinta spitalului, foarte bine pazit,  vineri la ora locala 19.00 (15.000 GMT), inainte de a exploda in apropierea imobilului. Potrivit sefului guvernului Osetiei de Nord, Mihail Catalov imobilul de patru etaje s-a prabusit. "Totul este acoperit de daramaturi si nimeni nu este in masura sa spuna cati morti sau cati raniti sunt." a spus el. Explozia camionului a facut un crater de 5 metri diamentru. Numarul de morti era inca nesigur, ieri, Itar - Tass indicand 50 de morti iar BBC 42. Cum a fost posibil ca un camion incarcat cu explozibil sa forteze intrarea intr-un spital militar din centru unui oras militar, intr-o regiune militara unde accesul este strict limitat si controlat?, a fost intrebarea pe care si-a pus-o presedintele Vladimir Putin care a promis ca atacul nu va ramane nepedepsit.
Ministrul rus al apararii Serghei Ivanov s-a deplasat rapid la fata locului. Responsabilii militari atribuie si ei atacul rebelilor ceceni. "Nu este exclus ca luptatorii rebeli sa fi vrut sa se razbune pe militari" a declarat pentru Itar-Tass purtatorul de cuvant al armatei a 58-a motorizate. Presedintele  separatist cecen Aslan Mashadov a declarat, prin purtatorul sau de cuvant, ca "nu este responsabil de actele teroriste pe care le condamna." El a adaugat ca, daca ancheta va duce spre pista cecena, atunci va colabora cu anchetatorii pentru ca astfel de atacuri sa nu se mai repete.



Piata Rosie, inchisa
La inceputul lunii iulie, un dublu atentat comis la Moscova de doua femei kamikaze a facut 15 morti in timpul unui concert rock. Cateva zile mai tarziu, un artificier al FSB a murit in timp ce incerca sa dezamorseze o bomba abandonata de o femeie de origine cecena, in plin cetrul Moscovei. La venirea la putere, Vladimir Putin a promis ca va rezolva, odata pentru totdeauna, problema cecena, lucru care nu s-a intamplat. Kremlinul a decis sa organizeze alegeri in Cecenia data fiind fixata pentru 5 octombrie. In martie, in Cecenia, a avut loc un referendum pentru adoptarea unei noi Constitutii care reafirma apartenenta republicii separatiste la Federatia Rusa. Adoptarea Constitutiei nu a pus capat violentelor, analistii considerand ca scrutinul a fost unul "fictiv". Luna trecuta, Duma se Stat a adoptat un proiect de lege care ofera amnistie rebelilor care depun armele pana la 1 august dar, pana in prezent, doar cateva zeci de ceceni au depus cereri de amnistie. Administratia rusa a luat in calcul prelungirea termenului pana la 1 septembrie. De teama unor noi atentate, Piata Rosie din Mosova a fost inchisa pentru turisti, la sfarsitul saptamanii. Mass-media rusa constata, ieri, ca atentatele se inmultesc in preajma alegerilor din Rusia. In luna decembrie, in Federatia Rusa vor avea loc alegeri legislative iar in primavara anului viitor, alegeri prezidentiale, la care Vadimir Putin va castiga, probabil, un al doilea mandat - el avand in sondaje peste 70% din intentiile de vot.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO