Politică externă

China prezintă condoleanţe poporului nord-coreean, după decesul lui Kim Jong-il

Autor: Ioana Bojan

19.12.2011, 11:28 190

China, unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei de Nord, a prezentat luni "profunde condoleanţe" după moartea liderului nord-coreean Kim Jong-il, relatează AFP.

"Suntem şocaţi să aflăm despre decesul camaradului şef al Republicii Populare Democratice Coreea, Kim Jong-il, şi transmitem profundele noastre condoleanţe poporului nord-coreean", a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Liu Weimin.

Influenţa economică chineză asupra vecinului său nord-coreean, a cărui economie este la pământ, a crescut atunci când Coreea de Sud şi statele occidentale şi-au întrerupt ajutorul, din cauza ameninţării nucleare nord-coreene.

Kim Jong-il a efectuat mai multe vizite în 2010 şi 2011 în China, cel mai apropiat aliat şi principalul furnizor de ajutor economic al Phenianului.

Kim Jong-il, al cărui deces sâmbătă a fost anunţat luni, a condus Coreea de Nord cu o mână de fier din 1994 şi îi lasă fiului său Kim Jong-un, succesorul său deja desemnat, o economie muribundă, într-o ţară dotată cu arma nucleară dar izolată pe plan diplomatic.

Regimul de la Phenian, singura dinastie comunistă din lume, a fost până în prezent reticent să se angajeze pe calea reformelor, de teamă că va pierde controlul asupra poporului.

Schimburile comerciale între Coreea de Nord şi China au crescut cu 32 la sută anul trecut, ajungând la 2,4 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO