Politică externă

Cu ochii spre cer, credinciosii asteapta fumul alb care il vesteste pe noul papa

20.04.2005, 19:12 23

In secretul Capelei Sixtine, rupta de lumea exterioara, cei 115 cardinali electori au continuat ieri cea de-a doua zi a Conclavului pentru alegerea noului papa.

Cele doua tururi de scrutin de ieri dimineata nu s-au soldat cu un rezultat, esecul fiind anuntat de fumul negru care a iesit prin cosul de evacuare special, care se ridica deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Aseara au avut loc inca doua tururi de scrutin, dar rezultatul urma sa fie anuntat dupa inchiderea editiei.

Esecul unui tur de scrutin este, potrivit traditiei, semnalat cu o coloana de fum negru, iar alegerea papei cu o coloana de fum alb. Spre deosebite de alte Conclavuri, anuntul alegerii papei va fi insotit, de aceasta data, si de bataile prelungite ale clopotelor de la Bazilica Sfantul Petru. Acest lucru a produs, ieri la pranz, confuzie in piata Sfantul Petru unde multimea de credinciosi sau simpli curiosi asteptau rezultatul. O a doua coloana de fum negru a iesit din cosul ce se ridica deasupra Capelei Sixtine la zece minute dupa prima si, in acelasi timp, miile de persoane au auzit clopotele bazilicii. Asta s-a intamplat deoarece clopotele bazilicii bat din jumatate in jumatate de ora si anunta ora exacta.

Luni seara, la anuntul esecului primului tur de scrutin, multimea adunata in piata Sfantul Petru a trait momente intense de emotie pentru ca, initial, a crezut ca fumul care iese este alb. Ca si ieri la pranz, cu cateva minute inainte batusera clopotele bazilicii.

Dincolo de diversele ipoteze pe care le-a lansat, in lipsa informatiilor, presa italiana a fost ieri de acord asupra a doua sentimente: emotia si dezamagirea inregistrate in piata Sfantul Petru, luni seara, cand multimea reunita acolo a crezut pentru un moment ca fumul de deasupra Capelei Sixtine era alb. "Prima emotie", titreaza cotidianul catolic Avvenire, pe fondul unei fotografii cu fumul negru care se ridica spre cer. "''Este alb'', apoi dezamagirea", subliniaza La Repubblica. Conclavul nu este precedat de nici o campanie electorala si nici de anuntul vreunei candidaturi la scaunul pontifical. De aceea, observatorii de la Vatican au estimat ca primul vot, de luni seara, le-a permis celor doua tabere - conservatoare si progresista - sa-si masoare fortele. Aceste tabere si-au dat, probabil, votul, una pentru teologul german Joseph Ratzinger, iar cealalta pentru Arhiepiscopul de Milano Carlo Maria Martini, aprecia ieri presa din Italia.

Luni seara, dupa vot, cardinalii s-au intors la resedinta Sainte-Marthe, in cetatea Vaticanului, pentru a se odihni. Ei s-au consultat, potrivit lui Luigi Accatoli, specialistul in problemele Vaticanului de la Corriere della Serra, in timpul cinei si dupa. Dar, cu adevarat, nimeni nu poate sa stie ce s-a intamplat, pentru ca totul se petrece in cel mai desavarsit secret.

Daca in primele trei zile nu se ajunge la nici un acord, cardinalii isi rezerva o zi de reflectie, apoi vor reincepe operatiunile de vot - doua voturi dimineata si doua seara. Nimeni nu stie si, probabil, nu va sti niciodata ce au votat luni seara si ieri cardinalii. Dar povestile celor doua conclavuri din 1978, numit si anul celor trei papi, au aratat ca sufragiile se indreapta, initial, spre favoriti si spre cardinalii considerati "mari electori", adica avand mare influenta in colegiu.

Cardinalul polonez Karol Wojtyla, viitorul Papa Ioan Paul al II-lea a fost ales intr-al optulea tur de scrutin, la 16 octombrie 1978, dupa ce cardinalii italieni favoriti s-au neutralizat intre ei. Asadar, cu cat Conclavul dureaza mai mult, cu atat scad sansele favoritilor. De aceea, nu ar fi surprinzator ca viitorul papa sa nu se afle intre cei considerati "papabili", asemenea lui Ratzinger sau Martini. De altfel, la Vatican circula gluma ca cine intra in Conclav papa iese cardinal.

Cardinalii electori pot sa cada de acord asupra viitorului sef al celor 1,1 miliarde de catolici in oricare dintre tururile de scrutin. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO