Politică externă

De echipa lui George Bush s-a ales praful

De echipa lui George Bush s-a ales praful

Click pentru imaginea marita

16.08.2007, 20:34 19

Potrivit unei circulare, nimeni nu va mai avea voie sa plece de la Casa Alba pana in momentul in care Bush jr. isi termina mandatul, adica in toamna lui 2008, asa ca despartirea de Rove, anuntata la inceputul saptamanii, este ultima dintr-un lung sir de demisii, legate in principal de razboiul din Irak.
Primul care a parasit echipa a fost John Ashcroft, secretarul justitiei, in noiembrie 2004, la putina vreme dupa realegerea lui Bush in functia de presedinte. El si-a scris de mana demisia, afirmand ca se retrage din functie dupa ce "obiectivul asigurarii sigurantei americanilor in fata terorii si a crimei a fost atins".
Numirea sa la departamentul Justitiei fusese controversata, din cauza conservatorismului sau. Este unul dintre autorii Patriot Act - legea extrem de contestata care cuprinde masurile antiteroriste adoptate de urgenta dupa 11 septembrie 2001, prin care sunt au-torizate supravegherea convorbirilor telefonice, prelungirea perioadei de detentie pentru cetatenii straini, inasprirea legilor privind imigrarea, supravegherea mesajelor e-mail ale persoanelor particulare si organizatiilor religioase suspectate de acte de terorism.
Demisia lui Ashcroft a fost urmata de cea a lui Don Evans de la departamentul Comertului, apoi de cea a lui Colin Powell, unul dintre cei mai respectati membri ai echipei Bush.
Plecarea lui Powell, secretarul de stat din primul mandat al lui Bush, a fost anuntata odata cu echipa de consilieri din al doilea mandat, locul sau fiind ocupat de Condoleezza Rice, care fusese consilier pe probleme de securitate nationala.
Powell a fost unul dintre cei mai carismatici membri ai echipei Bush. Dupa ce si-a finalizat mandatul la Casa Alba, s-a aflat ca a dezaprobat strategia de razboi propusa de secretarul apararii Donald Rumsfeld.
Powell a fost insarcinat de Bush sa citeasca la ONU raportul privind armele de distrugere in masa din Irak, principalul motiv pentru care a fost declansat razboiul, in prezent el incercand sa se delimiteze cat mai mult posibil de acest moment.
Powell nu a avut un job cu vizibilitate dupa plecarea de la Casa Alba, fiind invitat sa vorbeasca la conferinte si oferind benevol sfaturi lui Barrack Obama, unul dintre liderii democrati care s-au inscris in cursa interna pentru alegerile prezi-dentiale din 2008.
Ari Fleischer a fost "imaginea" administratiei prezidentiale timp de doi ani, intre 2001 si 2003, jobul sau fiind sa raspunda jurnalistilor la intrebari in conferinta de presa zilnica de la Casa Alba. Ulterior, el a devenit un martor cheie in procesul lui Lewis Libby, care a dezvaluit identitatea agentului CIA Valerie Plame.
Fleischer lucreaza acum in domeniul privat, la o firma de consultanta politica din New York si a negat ca ar candida pentru o pozitie de senator din partea Partidului Republican in toamna anului viitor.
Fostul secretar de stat al apararii, Donald Rumsfeld, a carui imagine este asociata cu razboiul din Irak, a plecat in toamna anului trecut, dupa infrangerea republicanilor la alegerile de la jumatatea mandatului, cand au pierdut majoritatea atat in Senat, cat si in Camera Reprezentantilor.
Ideile sale despre o armata mica, dar foarte puternica au intalnit opozitie in randul expertilor. In prezent isi scrie memoriile.
Presa americana spune despre Andrew Card, unul dintre cei mai longevivi sefi de cabinet din administratie, ca nu a iesit in evidenta prin altceva decat loialitatea fata de Bush junior. Despre sotia sa s-a spus ca l-ar fi intrebat: "Esti casatorit cu mine sau cu George W. Bush?". Card a demisionat in martie 2006, o miscare care i-a dus pe jurnalisti cu gandul ca razboiul din Irak incepe sa semene cu un nou Vietnam. Acum ocupa un loc in Consiliul de Administratie al Union Pacific Railways.
Paul Wolfowitz, fost secretar adjunct al apararii, este unul dintre autorii doctrinei neo-conservatoare. A fost un puternic sustinator al interventiei trupelor americane in Irak si numirea sa la Banca Mondiala in 2005 a fost puternic contestata de opozantii razboiului. A demisionat in 2007 de la Banca Mondiala dupa ce s-a aflat ca i-a majorat salariul amantei sale cu 60.000 USD.
John Negroponte a fost numit ambasador la Organizatia Natiunilor Unite, in ciuda opozitiei mai multor membri ai Congresului care au sustinut ca in timp ce era ambasador in Honduras in anii '80, a inchis ochii la atrocitatile comise de autoritati, in schimbul sprijinului in lupta impotriva sandinistilor din Nicaragua.
A fost primul ambasador al SUA in Irak dupa indepartarea regimului lui Saddam Hussein, apoi a fost numit in fruntea Comunitatii de Informatii, o structura aparuta dupa atacurile din 11 septembrie. In prezent este adjunctul secretarului de stat Condoleezza Rice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO