Politică externă

Grupul Vilnius de partea SUA in criza irakiana

06.02.2003, 00:00 41

Statele membre ale Grupului de la Vilnius, printre care se numara si Romania, pregatesc o scrisoare de sprijin fata de politica Statelor Unite privind Irakul, au declarat, ieri, surse diplomatice de la Bruxelles, citate de AFP. Textul declaratiei comune este convenit "de principiu", urmand ca ultimele "retusuri" sa fie facute dupa reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, a declarat, ulterior, Cosmin Dobran, purtatorul de cuvant al Ministerului roman de Externe.
Initiativa celor zece state europene a venit dupa publicarea, saptamana trecuta, a unei scrisori de sprijin pentru Statele Unite, semnate de liderii a cinci tari membre UE (Marea Britanie, Spania, Italia, Portugalia si Danemarca) si de liderii a trei tari est-europene (Ungaria, Cehia si Polonia). "Scrisoarea celor opt", semnata si de premierul britanic, Tony Blair, si de omologul sau spaniol, Jose Maria Aznar, a provocat o unda de soc in cadrul UE, expunand divizarile existente in randurile membrilor Uniunii, in ceea ce priveste problema irakiana.
Constituit in anul 2000, Grupul Vilnius include cele trei tari baltice (Letonia, Lituania si Estonia), alaturi de Bulgaria, Romania, Slovacia, Slovenia, Albania, Croatia si Macedonia.  Primele sapte dintre aceste tari au fost invitate, in noiembrie 2002, sa adere la NATO.
Purtatorul de cuvant al MAE roman a explicat, ieri, ca intre tarile membre ale grupului Vilnius, s-au desfasurat, in ultimele zile, consultari pentru elaborarea unei pozitii comune fata de problema irakiana.
Declaratia comuna porneste de la "intelegerea acuta" pe care tarile Grupului Vilnius o au fata de pericolele pe care un regim dictatorial le presupune, in primul rand pentru populatie si in al doilea rand pentru comunitatea internationala, a aratat Dobran.
In ceea ce priveste modalitatile in care Romania ar putea participa la o eventuala interventie militara in Irak, Consiliul Suprem de Aparare a tarii (CSAT) va face luni o analiza. 
"Romania va lua in considerare solicitarile concrete care i se vor adresa si, in functie de posibilitatile pe care le are, va gasi formula potrivita pentru a oferi sprijin", a afirmat consilierul prezidential Corina Cretu. 
Pentru ca s-a speculat pe tema participarii Romaniei la un eventual razboi in Irak, seful statului reaminteste ca decizia angajarii trupelor romanesti in astfel de actiuni revine, in ultima instanta, Parlamentului Romaniei, care exprima vointa cetatenilor romani, a tinut sa precizeze consilierul prezidential.
SUA  au solicitat autorizatia de a folosi spatiul aerian si infrastructura bulgara, in cazul unei actiuni militare impotriva Irakului, a anuntat, purtatorul de cuvant al Guvernului de la Sofia.De asemenea, cererea americana se refera la trimiterea unei unitati bulgare de aparare nucleara, chimica si biologica "in zona de criza, insa nu pe teritoriul irakian", a adaugat purtatorul de cuvant.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO