Politică externă

Mediul de afaceri britanic, inghitit de euroscepticism

Mediul de afaceri britanic, inghitit de euroscepticism

Oamenii de afaceri britanici au fost contaminati de euroscepticismul Parlamentului de la Londra

18.10.2006, 18:58 19

Un procent de 52% dintre patronii britanici sunt de parere ca Uniunea Europeana "va esua in proiectul sau de a creste prosperitatea economica a Uniunii", releva un sondaj de opinie comandat de organizatia britanica Open Europe, care se opune adoptarii monedei unice de catre Marea Britanie, scrie cotidianul francez La Tribune.
Dintre cei peste 1.000 de directori generali ai companiilor britanice chestionati, 54% cred ca armonizarea legislatiei europene in ceea ce priveste mediul de afaceri produce mai multe costuri decat beneficiile pe care le aduce piata unica europeana, pe care legislatia ar trebui sa o implementeze. Doar 35% au declarat ca beneficiile pietei unice depasesc costurile pe care le presupune crearea acesteia. Totodata, mai mult de 60% dintre chestionati cred ca Marea Britanie ar trebui sa propuna o renegociere a tratatelor Uniunii si sa limiteze puterile acesteia doar la aspectele ce tin de libera comercializare a marfurilor.
Michael Spencer, director general al ICAP (companie ce ofera servicii de intermediere financiara bancilor comerciale si de investitii), a declarat ca "oamenii de afaceri incep sa se sature de volumul mare de reglementari legislative pe care il cere UE. Acestia devin din ce in ce mai sceptici in ceea ce priveste beneficiile pe care le aduc aceste reglementari". Simon Wolfson, director general al Next, sustine ca "oamenii de afaceri sunt iritati de faptul ca reglementarile UE nu aduc nimic bun nici pentru afacerea in sine, nici pentru angajati si nici pentru consumatori".
Aceasta viziune negativa se pare ca se raspandeste si in restul Europei, in societatile in curs de dezvoltare, directorii generali ai companiilor care desfasoara activitati in afara Marii Britanii declarand de asemenea ca beneficiile pietei unice sunt afectate de costurile pe care le implica armonizarea legislativa.
Concluzia sondajului este aceea ca mediul de afaceri din Marea Britanie ar fi mai bine protejat daca nu s-ar adopta moneda euro, pastrandu-se lira sterlina, si daca s-ar renegocia prerogativele detinute de Uniunea Europeana. Rezultatul sondajului intareste ipotezele organizatiei Open Europe care a militat pentru beneficiile lirei si impotriva adoptarii euro. Printre membrii de marca ai organizatiei se numara si un fost consilier al premierului Marii Britanii, Tony Blair, patronul lantului de magazine Marks & Spencer, Stuart Rose, si directorul executiv al bancii Barclays, John Varley.
Mediul de afaceri ingroasa astfel randurile euroscepticilor din Marea Britanie, un curent oricum foarte raspandit in regat. Insusi presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, le-a sugerat in urma cu doua zile viitorului lider al laburistilor, Gordon Brown, si liderului conservatorilor, David Cameron, sa promoveze o implicare mult mai activa a Marii Britanii in procesul decizional al Uniunii Europene, ramanerea la "periferia" UE nefiind in avantajul britanicilor.
"Daca Marea Britanie vrea sa faca fata fenomenului de incalzire globala, daca vrea sa lupte impotriva saraciei din Africa, daca vrea sa contribuie la securitatea continentului, daca vrea un mediu competitiv, atunci Marea Britanie are nevoie de Uniunea Europeana", a spus Barroso in cadrul unui discurs sustinut la Londra.
Mesajul nu le-a fost adresat lui Cameron si Gordon intamplator, fiind cunoscut faptul ca cei doi sunt adepti ai euroscepticismului. Gordon Brown, actualmente ministru de finante, este chiar catalogat de presa britanica drept cel mai eurosceptic ministru al cabinetului condus de Blair, exprimandu-se in mai multe randuri impotriva adoptarii euro. In ceea cel priveste pe David Cameron, acesta a starnit ingrijorare in Europa cand a militat pentru retragerea unor politicieni britanici conservatori din cadrul Partidului Popular European.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO