Politică externă

Nationalistii croati au castigat alegerile legislative

25.11.2003, 00:00 18



Nationalistii croati si-au sarbatorit ieri victoria dupa anuntarea rezultatelor partiale ale alegerilor organizate duminica in Croatia. Coalitia de dreapta formata de nationalistii Comunitatii Democratice din Croatia (HDZ) va obtine majoritatea in Parlamentul din aceasta tara, potrivit rezultatelor partiale ale alegerilor legislative, anuntate dupa numararea a 90% din buletinele de vot, transmite AFP. Coalitia de dreapta va obtine 75 de locuri, iar actuala alianta de stanga, care se afla la putere, va ocupa 63 de locuri. Partidul Pensionarilor va obtine doua locuri, dar deocamdata nu a anuntat cu cine va colabora. Aceste rezultate nu iau in considerare votul diasporei, dar de obicei aceasta are tendinte nationaliste. Minoritatile vor ocupa opt locuri in viitorul Legislativ. Nationalistii croati s-au grabit sa-si sarbatoreasca victoria.



"Este o mare victorie a Comunitatii Democratice Croate (HDZ)", a declarat liderul acestei formatiuni, Ivo Sanader. "Este un semnal clar ca partidul nostru va forma viitorul Guvern", a adaugat Sanader. Sanader s-a declarat convins ca presedintele croat, Stipe Mesici, ii va da sarcina de a forma un nou Cabinet.



In paralel, liderul principalului partid de stanga, premierul Ivica Racan, a declarat ca este gata sa ii felicite pe rivalii sai nationalisti daca rezultatele partiale se vor confirma. Anterior, Racan anuntase ca partidul sau va participa cu siguranta la formarea unui nou Guvern, dar nu a mai reluat aceste afirmatii dupa publicarea rezultatelor partiale.



La randul sau, presedintele Mesici este de parere ca opozitia va castiga alegerile. "De obicei, rezultatele partiale sunt confirmate de cele definitive", a spus Mesici.



Cel putin 4,3 milioane de croati au fost chemati sa voteze la cel de-al patrulea scrutin organizat dupa ce aceasta tara si-a castigat independenta in anul 1991. Nationalistii s-au aflat la putere timp de zece ani pana la alegerile din anul 2000, sub conducerea fostului presedinte Franjo Tudjman. In ultima vreme, HDZ - coalitia natioalistilor - si-a creat o imagine europeana, dand asigurari ca nu mai are tendintele autocratice ale lui Tudjman. Inclusiv duminica, in ziua alegerilor, liderul politic al nationalistilor a confirmat noua tendinta a formatiunii sale. "Dorim ca tara noastra sa devina membra NATO in 2006 si sa adere la Uniunea Europeana in 2007", a afirmat Sanader, reiterand ca va coopera cu Tribunalul Penal International, una dintre conditiile pentru aderarea la UE. TPI acuza actualul Guvern ca nu a depus eforturi pentru arestarea si predarea generalului Ante Gotovina, inculpat pentru crimele de razboi comise in timpul conflictului sarbo-croat (1991-1995). Actualul Guvern pretinde ca generalul Gotovina nu se mai afla in Croatia. Mediafax



Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO