Politică externă

Ofiteri ai serviciilor secrete italiene, arestati pentru rapire

06.07.2006, 19:39 24

Politia italiana a arestat in cursul zilei de ieri doi ofiteri ai serviciilor secrete italiene, acuzati de implicare in cazul rapirii de catre CIA a unui imam egiptean, Omar Mustafa Hassan, suspectat de terorism, in 2003. Au mai fost emise mandate de arestare pentru patru cetateni americani implicati in acelasi caz. Trei dintre americani sunt agenti CIA, iar al patrulea a fost angajat al bazei americane de la Aviano, in nordul Italiei. "Sase mandate de arestare au fost emise, dintre care patru impotriva unor cetateni americani iar doua impotriva unor angajati ai Sismi (serviciul militar de informatii - n.r.)", arata un comunicat emis de parchetul de la Milano. Unul dintre mandatele de arestare emise impotriva cetatenilor americani, il vizeaza pe Jeff Castelli, care la inceputul anului 2003 era directorul biroului CIA din Italia si care s-a reintors, intre timp, in Statele Unite, unde indeplineste o functie administrativa la baza militara Langley. Cazul lui Omar Mustafa Hassan, cunoscut sub numele de Abu Omar, este unul dintre cele mai cunoscute exemple ale operatiunilor secrete desfasurate de CIA in cadrul razboiului impotriva terorii, incluzand cunoscutele cazuri de extradari. Investigatia arata ca Abu Omar, care avea statut de refugiat politic in Italia, a fost rapit la 17 februarie 2003 de catre agenti CIA. Acestia l-au transportat pe Abu Omar la baza aeriana americana Aviano, din nordul Italiei, iar de acolo a fost dus in Egipt, unde se presupune ca ar fi fost torturat. Actualmente Omar se afla intr-o inchisoare egipteana, iar anchetatorii italieni nu au reusit sa il interogheze. Procurorul Armando Spataro care a anchetat arestarea lui Omar si deplasarea acestuia in Egipt a conchis ca Marco Mancini, unul dintre agentii arestati, a colaborat cu agentii CIA la rapirea lui Omar. Marco Mancini este nici mai mult nici mai putin decat directorul serviciului militar de informatii Sismi, iar in cazul in care o colaborare a lui cu serviciile americane se va confirma, aceasta va reprezenta o dovada pentru a confirma colaborarea cu buna stiinta a statelor europene in cazul extradarilor secrete coordonate de CIA. In acest caz au mai fost emise 22 de mandate de arestare impotriva unor agenti americani, insa niciodata nu a fost acuzat un cetatean italian.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO