Politică externă

Presa occidentala a publicat mai multe planuri americane de atacare a Iranului

17.04.2006, 00:00 16

Mai multe ziare occidentale au dezvaluit la sfarsitul saptamanii trecute planuri ale SUA de atacare ale Iranului in conditiile in care analisti militari au avertizat ca un nou razboi ar avea consecinte mult mai dramatice decat razboiul din Irak.

Presedintele iranian Mahmud Ahmadinejad a anuntat recent ca tara sa a obtinut uraniu imbogatit, care poate fi folosit la producerea armei nucleare, ignorand avertismentele Consiliului de Securitate al ONU.

In Washington Post au aparut ieri informatii despre existenta unui plan american pentru declansarea unui atac de anvergura asupra Republicii Islamice a Iranului.

Casa Alba ar fi planuit atacarea Iranului chiar inainte de atacarea Irakului in martie 2003, iar detaliile scenariului au fost aduse la zi, sustine Washington Post, citandu-l pe analistul militar William Arkin.

Planul de atacare a Iranului cu rachete a fost codificat cu numele TIRANNT, un acronim pentru "Teatru de lupta in Iran", sustine Arkin. Proiectul includea o analiza detaliata a arsenalului de rachete al Iranului si un plan de atac pentru neutralizarea armelor de distrugere in masa din aceasta tara.

Fortele armate americane si britanice s-au pregatit pentru operatie participand la un exercitiu comun in Marea Caspica, spune analistul. Din 2003, planul a fost actualizat cu ajutorul informatiilor obtinute prin prezenta trupelor americane in Irak, specialistii fortelor aeriene au realizat scheme de atac ale defensivei aeriene iraniene, in timp ce marina a studiat cu atentie paza de coasta a republicii islamice, pentru a asigura un culoar de transport al petrolului din Golf.

In cotidianul britanic The Guardian apar informatii despre un alt exercitiu comun al fortelor britanice si americane, bazat pe un scenariu fictiv, care presupunea invadarea in 2015 unei tari numite Korona, aflata la Marea Caspica.

Granitele descrise corespund insa Iranului, iar descrierea inamicului duce cu gandul la iranieni, arata jurnalistii de la The Guardian.

Reprezentantii ministerulului britanic al apararii au minimalizat semnificatia acestor exercitii, care au avut loc in 2004 la baza americana Fort Berlvoir din statul Virginia. "Folosim tari si situatii inventate pe harti reale", a afirmat responsabilul britanic.

Informatiile despre intentiile administratiei Bush de a bombarda "zonele nucleare" din Iran ar putea avea ca raspuns declansarea unor atacuri ale retelelor teroriste in toata lumea, inclusiv pe teritoriul Statelor Unite, a afirmat Richard Clarke, fostul sef al directiei antiteroriste de la Casa Alba, intr-un articol pe care l-a publicat in New York Times, impreuna cu Simon Stevens.

Iranul ar putea totodata sa atace instalatiile si rezervele petroliere din zona, ceea ce ar conduce la cresterea pretului petrolului la peste 80 de dolari barilul, spun cei doi fosti specialisti din Consiliul de Securitate al SUA.

"Iranul dispune de forte de departe superioare celor ale retelei Al-Qaida(...). Organizatia terorista Hezbollah are o dimensiune mondiala si a fost in trecut un instrument ale Iranului", se arata in articol. Cu o zi inainte, Iranul a avertizase Statele Unite impotriva oricarui atac asupra republicii islamice, generalul Yahya Rhim Safavi atentionand ca trupele americane sunt vulnerabile. "Orientul Mijlociu este un butoi cu pulbere si orice atac impotriva Iranului l-ar face sa explodeze", a spus generalul.

In Sunday Times apar informatii care par sa intareasca avertismentele lui Richard Clarke. Ziarul citeaza oficiali iranieni care sustin ca circa 40.000 de teroristi sinucigasi sunt gata sa atace obiective britanice si americane in cazul unui atac impotriva instalatiilor nucleare iraniene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO