Politică externă

Presat in afacerea Abramoff, Bush ia din nou startul

31.01.2006, 20:30 10

Congresmenii republicani i-au cerut presedintelui George W. Bush sa faca publice toate intalnirile pe care le-au avut oficialii din cadrul administratiei cu influentul lobbyist Jack Abramoff si subiectul discutiilor purtate la aceste intalniri. Abramoff se afla in centrul unui scandal de coruptie de proportii ale carui ite duc pana la Casa Alba dupa ce la inceputul acestei luni a pledat vinovat la acuzatiile de dare de mita si de frauda.

Acesta este primul semn fatis al frondei republicanilor fata de propriul presedinte a carui administratie a fost implicata in ultimele luni in mai multe scandaluri, fie ca a fost vorba de afacerea Abramoff sau de autorizarea de catre presedinte a interceptarii convorbirilor telefonice ale cetatenilor americani, fara un mandat din partea unui judecator federal.

Ancheta desfasurata de Congres urmareste sa lamureasca relatiile pe care le-a avut presedintele Bush si apropiatii sai cu Jack Abramoff. Acesta a fost unul din principalii sponsori ai campaniei electorale din 2004 a lui Bush, care a dus la realegerea sa pentru un al doilea mandat la Casa Alba. Exista mai multe fotografii ale lui Abramoff alaturi de presedintele Bush, insa purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan, a declarat ca aceste fotografii sunt tipice pentru astfel de evenimente de strangere de fonduri si nu inseamna neaparat ca presedintele l-ar fi cunoscut personal pe Abramoff.

Tinand cont de faptul ca anul acesta este an electoral, la inceputul lunii noiembrie fiind programate alegerile legislative de la jumatatea mandatului, congresmenii republicani doresc sa se distanteze usor de administratia Bush a carui popularitate este in scadere. Daca americanii isi vor mentine actualele intentii de vot, republicanii risca sa piarda majoritatea in Congres, pe care o detin incepand din 1994.

Cu toate acestea, exista voci care sustin ca principalul atu al actualului presedinte este ca a fost mereu subestimat inaintea bataliilor electorale din care a iesit de fiecare data invingator. Chiar daca pentru Bush nu mai exista o miza politica personala, el fiind la cel de al doilea si ultimul sau mandat la Casa Alba, el va incerca sa-si poarte din nou partidul catre victoria in alegerile legislative sau macar sa limiteze proportiile castigurilor democratilor in Congres pentru ca acestia sa nu obtina majoritatea. Analistii remarca ca presedintele Bush ar putea in continuare sa recurga la arsenalul pe care il stapaneste foarte bine: strangerea de fonduri pentru campania republicanilor si mobilizarea electoratului lor fidel. Chiar daca cei care sunt inregistrati ca republicani in Statele Unite sunt mai putini decat cei care se declara democrati, acestia reprezinta un electorat mai constiincios, care se prezinta masiv la urne. Astfel se explica repetatele succese electorale ale republicanilor in Congres incepand din 1994.

De altfel, intr-o incercare de a-si relansa presedintia dupa un an 2005 foarte prost, poate cel mai prost din toata cariera sa, Bush va prezenta in seara asta noile prioritati ale administratiei in cadrul discursului anual despre starea natiunii - cel mai important mesaj politic al anului adresat direct electoratului. Daca discursul inaugural de anul trecut s-a concentrat pe reforma intregului sistem de asigurari sociale, reforma fiscala si pe raspandirea democratiei in lume - obiective foarte indraznete care au fost in buna masura ratate -, anul acesta consilierii presedintelui Bush i-au sugerat acestuia sa vina cu propuneri concrete in domeniul sistemului sanitar, educatiei si energiei, subiecte foarte importante pentru publicul american. Pentru a reliefa importanta acestui discurs, trebuie spus ca acesta a avut nu mai putin de 20 de variante, forma finala urmand sa fie stabilita chiar de catre presedinte, care isi rezerva dreptul de a opera modificari de ultim moment.

De asemenea, Bush va incerca sa apere politica administratiei sale in ceea ce priveste implicarea in Irak - o implicare din ce in ce mai contestata de catre publicul american -, sustinand ca prezenta trupelor americane in aceasta tara este o parte importanta a luptei impotriva terorismului.

Bush se va concentra si pe problema cresterii economice a SUA pentru a contracara recentele temeri manifestate de specialisti in privinta incetinirii ritmului de crestere a PIB. In chestiunea resurselor de energie, discursul se va axa pe importanta reducerii dependentei SUA de importurile de petrol si va propune solutii alternative cum ar fi energia nucleara sau obtinerea de combustibili valorificand deseurile agricole. In final, Bush va ataca si problema controversata a reformarii sistemului de lobby pentru a inlatura suspiciunile de coruptie care planeaza asupra acestei activitati.

Daca va castiga pariul si va reusi sa debuteze cu dreptul in noul an, s-ar putea ca batalia electorala americana sa fie nu doar aprig disputata, ceea ce sigur va fi, ci si echilibrata, daca nu, atunci zilele "domniei" incontestabile ale republicanilor in dealul Capitoliului sunt numarate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO