Politică externă

Putin sustine ca ar putea conduce un viitor Guvern rus

02.10.2007, 18:49 12

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat ieri ca speculatiile potrivit carora ar putea conduce un viitor Guvern in calitate de premier sunt "realiste". In cadrul unui discurs rostit in cursul congresului principalei formatiuni pro-Kremlin, Rusia Unita, Putin a anuntat, de asemenea, ca va ocupa prima pozitie pe lista candidatilor partidului pentru alegerile legislative din decembrie, fapt ce ii garanteaza un loc in Duma de Stat, Camera inferioara a Parlamentului de la Moscova. Potrivit Constitutiei ruse, liderul de la Kremlin nu mai poate candida pentru un al treilea mandat in alegerile prezidentiale de anul viitor. El a desemnat recent un cvasinecunoscut in fruntea guvernului rus, intarind speculatiile ca doreste sa joace un rol important in politica rusa si dupa expirarea mandatului sau in 2008. Fostul campion mondial la sah Garry Kasparov a fost desemnat, duminica seara, drept candidat al miscarii de opozitie Alta Rusie la alegerile prezidentiale din 2008. Kasparov a obtinut nominalizarea in fata altor candidati inscrisi in cursa, obtinand 379 din voturile celor 494 de delegati ai partidului, reuniti in congres la Moscova.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO