Politică externă

"Codul lui Da Vinci", pus la zid de Vatican

18.03.2005, 00:00 18

Cine a citit "Codul lui da Vinci"? Aceasta a fost intrebarea pusa unui auditoriu strans intr-un loc din Genova, oras al carui cardinal este Tarciso Bertone. Raspunsul a fost o multime de maini ridicate.
Figura proeminenta a Bisericii Catolice, considerat drept unul dintre posibilii succesori ai Papei Ioan Paul al II-lea la scaunul pontifical, cardinalul Bertone este cel mai mare critic al romanului, ajuns celebru, scris de americanul Dan Brown.
De cateva zile el duce o campanie furibunda impotriva cartii pe care o acuza ca deformeaza realitatea istorica. "Nu cititi si nu cumparati 'Codul lui Da Vinci'", a indemnat cardinalul. El sustine ca romanul popularizeaza minciuni si incurajeaza cititorii sa considere Biserica drept o institutie manipulanta si conspirationista.
Cardinalul Bertoni s-a declarat dezgustat, intr-un interviu pentru BBC, de cartea scriitorului american si a pornit o campanie impotriva ei.
El spune ca este ingrijorat de popularitatea pe care o are printre tineri aceasta carte care are in centrul intrigii sale conspiratia bisericii de a ascunde faptul ca Isus a avut un copil cu Maria Magdalena. Pozitii in randul Bisericii au aparut doar in ultimele zile, desi cartea este pe piata de doi ani.
El spune ca luarile sale de pozitie nu reprezinta opinia oficiala a Bisericii, dar crede ca aceasta campanie inceputa de el va avea ecouri pozitive printre cardinalii Bisericii Catolice care "intr-un final vor avea curajul sa vorbeasca".
Massimo Introvigne, director la Centrul pentru studierea religiilor recente, spune ca Biserica catolica este foarte interesata ca oamenii sa nu creada cele spuse in romanul lui Brown.
Potrivit BBC, cartea care a starnit furori in intreaga lume va fi si ecranizata, in film urmand sa joace si starul Tom Hanks. "Trebuie sa tragem un semnal de alarma", afirma cardinalul.
Un alt cardinal s-a delimitat insa de pozitia lui Bertone.
 Monseniorul Jose Maria Pinheiro, numit episcop de Sao Paolo de catre Papa in urma cu doua saptamani, a indemnat cititorii la prudenta si atat. Pinheiro a spus ca parerile lui Bertone asupra cartii sunt personale si nu reprezinta parerile Bisericii Catolice in ansamblul ei. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO