Politică externă

"Macelarul din Balcani" moare de inima rea la Haga

13.03.2006, 00:00 15

Moartea fostului dictator pune in dificultate TPI si ar putea conduce la recrudescenta nationalismului in Serbia.

Fostul lider sarb care din anul 2001 se afla in detentie la Haga pentru a da socoteala cu privire la rolul sau din timpul celor trei conflicte din Balcani din anii ''90, fiind acuzat de catre procurorii Tribunalului Penal International (TPI) de crime de razboi, crime impotriva umanitatii si genocid, a fost gasit mort in celula sa in dimineata zilei de sambata.

Milosevici, care a fost numit de presa occidentala "macelarul din Balcani", avea 64 de ani si suferea de mai multa vreme de probleme cardiace, starea sanatatii sale necesitand in mai multe randuri amanarea procesului in care este inculpat. Moartea acestuia vine cu putina vreme inainte ca apararea sa-si fi finalizat pledoaria si sa se treaca la ultima faza a procesului. Sentinta urma a fi pronuntata cel mai probabil la inceputul verii. Milosevici era primul sef de stat care compare in fata TPI sub astfel de acuzatii. Daca procesul ar fi fost dus pana la capat, ar fi putut crea un precedent care sa duca la codificarea mai amanuntita a dreptului international in materie de respectarea drepturilor omului si a responsabilitatii liderilor politici pentru atrocitatile comise in timpul conflictelor armate.

Procurorul-sef al TPI, italiana Carla del Ponte, a negat orice zvonuri cu privire la otravirea acestuia si a motivat decizia instantei internationale de a nu-i permite lui Milosevici sa se deplaseze la Moscova pentru a-si trata afectiunea cardiaca. Sotia si fiul acestuia, Marko, se afla in exil la Moscova, acolo unde

s-au refugiat dupa ce autoritatile sarbe i-au pus sub urmarire, fiind acuzati de frauda.

Vestea mortii fostului presedinte iugoslav a starnit rumoare la Belgrad, existand chiar riscul unei resurectii a extremismului nationalist sarb. Reprezentantii socialistilor, care au ramas fideli lui Milosevici dupa rasturnarea acestuia de la putere in 2000, si cei ai Partidului Radical (de orientare nationalista) au pus moartea acestuia pe seama TPI si a "valetilor acestuia din Serbia", asa cum s-a exprimat liderul radicalilor, Aleksandar Vukici. El a aratat ca moartea lui Milosevici "da inca si mai multe argumente celor care lupta impotriva distrugerii Serbiei".

Autoritatile sarbe au mentinut o oarecare distanta precauta fata de acest subiect. Premierul Vojislav Kostunita a spus ca va cere Tribunalului de la Haga un raport complet asupra acestui eveniment pe care l-a calificat ca fiind "tragic".

De asemenea, presedintele Uniunii Serbia-Muntenegru, Svetozar Markovici, este de parere ca "moartea lui Milosevici pune la grea incercare autoritatea morala a TPI", reamintind ca nu este primul deces in acest centru de detentie, alti patru sarbi murind la Haga de la crearea tribunalului in 1993. Chiar saptamana trecuta, fostul lider al sarbilor din Croatia, Milan Babici, si-a pus capat zilelor in inchisoarea de la Haga.

O parte a presei sarbe a condamnat vehement tratamentul la care a fost supus Milosevici la Haga. "Asasinat!", titreaza publicatia Kurir pe prima pagina a editiei sale de ieri, in timp ce Press si Glas Javnosti pun responsabilitatea mortii pe seama TPI: "Haga l-a ucis pe Milosevici".

In schimb, acuzatorii lui Milosevici si-au manifestat nemultumirea pentru faptul ca acesta scapa nepedepsit pentru atrocitatile de care este responsabil. "Sase ani si jumatate de munca grea sunt ca si irositi", a spus Carla del Ponte, opinia ei fiind impartasita si de fostul negociator american pentru Iugoslavia, Richard Holbrooke, care a declarat ca "nu va varsa nici o lacrima pentru moartea acestui monstru".

Del Ponte a mai facut un apel catre Guvernul de la Belgrad sa coopereze pentru prinderea fostului lider al sarbilor bosniaci, Radovan Karadzici si a generalului Ratko Mladici, acuzati de asemenea de crime impotriva umanitatii.

Este insa de presupus ca autoritatile sarbe vor fi si mai putin dispuse sa colaboreze cu TPI de acum inainte, chiar daca liderii europeni au fluturat de curand perspectiva integrarii europene in cele din urma a Serbiei, ca un stimulent pentru Belgrad sa "se desparta de trecut", asa cum s-a exprimat ministrul austriac de externe, Ursula Plassnik. mihnea.anastasiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO