Politică externă

Serbia ar dori ca Romania sa nu recunoasca independenta Kosovo

24.03.2008, 18:58 14

Serbia se asteapta ca Romania, Grecia si Bosnia-Hertegovina sa nu recunoasca independenta unilaterala a Kosovo, a declarat ministrul sarb de externe Vuk Jeremici. El si-a exprimat speranta ca nici Muntenegrul sa nu ia o asemenea decizie, cu conditia ca aceasta tara sa nu fie supusa unor presiuni. Jeremici a precizat ca incercarile de creare a "statului Kosovo" constituie o greseala strategica. "Ideea noastra este sa prevenim o confirmare internationala si legala a independentei Kosovo, proclamata unilateral", a declarat el. Ministerul de Externe a trimis scrisori mai multor organizatii internationale, avertizand ca statuturile si principiile lor trebuie sa impiedice o posibila incercare a Pristinei de a adera la ele. In acelasi timp, premierul sarb Vojislav Kostunita a acuzat fortele NATO de mentinere a pacii in Kosovo si politia ONU ca au folosit "lunetisti si munitie interzisa" pentru a reprima o revolta a sarbilor impotriva independentei teritoriului, din localitatea Kosovska Mitrovita, soldata cu moartea unui politist ucrainean si ranirea grava a unui sarb.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO