Politică externă

Sute de iranieni ucisi de un cutremur de 6,4 grade pe scara Richter

23.02.2005, 00:00 11

Sud-estul Iranului a fost devastat in zorii diminetii de ieri de un cutremur de 6,4 grade pe scara Richter, lasand in urma sute de morti. Agentiile straine de presa au indicat cifre diferite in privinta victimelor, astfel ca, dupa amiaza, BBC anunta 500 de morti, Associated Press 350, Reuters, 400, iar AFP, 190.



Oficial, bilantul anuntat aseara ridica la 270 numarul mortilor. Numarul ranitilor era estimat la circa 4-5.000, in conditiile in care mii de oameni s-au dus la spital pentru a reclama rani mai grave sau minore.



Cutremurul a avut epicentrul in regiunea Zarand, la 750 de km departare de capitala Teheran. Zona afectata este preponderent rurala, iar autoritatile au anuntat ca pe o raza de sase sate au fost distruse cladirile in proportie de 70%. Dintre acestea, trei sate par sa fi fost aproape in intregime devastate. Pagubele sunt mai mari, pentru ca in intreaga provincie iraniana exista o seama de localitati distruse cel putin pe jumatate, locuri in care s-au inregistrat si morti, si raniti. Cea mai grava situatie se intalnea intr-o localitate cu o populatie de 1.500 de persoane, care la ora la care s-a produs cutremurul erau in cea mai mare parte adunate la o ceremonie religioasa. Cladirea care gazduia reuniunea (nu era o moschee) a fost distrusa si se pare ca acolo se aflau sute de oameni care au ramas prinsi intre daramaturi. Seismul a avut loc la 5:55 a.m., asa ca multi oameni inca dormeau si nu au avut timp sa iasa din case. Cele mai afectate au fost locuintele din chirpici, care sunt destul de multe in aceasta regiune nu tocmai dezvoltata din punct de vedere economic.



Curentul electric nu a mai putut ajunge la oameni, pentru ca instalatiile, toate cele din regiune, au fost afectate. La fel s-a intamplat si cu conductele de gaze. In aceste conditii, nu este de mirare ca nu au mai functionat nici liniile telefonice. Autoritatile de la Teheran au sfatuit populatia sa nu abuzeze de telefoanele celulare, pentru a nu consuma energia.



Furia naturii nu s-a oprit insa aici. Dupa cutremur a inceput o ploaie torentiala, in conditiile unei temperaturi scazute. Asa se face ca mii de oameni speriati de cutremur au ramas afara, la gandul ca ar putea aparea replici ale seismului. Vremea rea ingreuneaza si echipele de salvare, destul de multe si de experimentate, caci Iranul este o tara afectata de miscarile tectonice. Vorbim acum despre cea mai riscanta tara din punct de vedere seismic. Iranienii sunt asezati la confluenta a trei mari placi terestre, aflandu-se practic in miezul miscarilor de reasezare si de frecare dintre acestea. In fiecare zi se produce un cutremur in aceasta regiune a lumii.



Iranul este, asadar, obisnuit cu cutremurele. Cel mai grav seim s-a produs in 1990, la 21 iunie, cand au murit circa 40.000 de persoane in urma seismului care a afectat regiunea Gilan. Aproape la fel de vatamator a fost si sinistrul din 2003, din a doua zi de Craciun, in urma caruia si-au pierdut viata 26.000 de oameni. De data aceasta, partea de sud a Iranului a fost afectata, mai precis localitatea Bam, unde se aflau vestigii datand din vremea persilor, distruse din pacate de cutremur.



Aceste cutremure au epicentre diferite - adica au puncte de plecare diferite. Importanta in problema seismelor este si adancimea la care acestea iau nastere. Cel de ieri s-a produs la o adancime de cinci ori mai mare decat, de pilda, cel care a avut loc in 2003 si care a distrus orasul istoric Bam. Specialistii spun ca seismul de ieri s-ar fi putut solda cu mai multe victime daca ar fi avut o unda de soc mai la suprafata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO