Politică externă

Ucraina incearca sa depaseasca o criza care are origine istorica

01.12.2004, 00:00 20



In Ucraina au fost reluate eforturile pentru depasirea crizei aparute in urma alegerilor prezidentiale, in timp ce Parlamentul dezbate o motiune de de neincredere fata de actualul Guvern.



Curtea Suprema a Ucrainei intarzie din nou luarea unei decizii in cazul acuzatiilor de fraudare a alegerilor depuse de liderul opozitiei Victor Iuscenko. Intre timp, mii de sustinatori ai lui Iuscenko continua protestele de strada impotriva primului ministru Victor Ianukovici. Disputa iscata in urma alegerilor prezidentiale de la 21 noiembrie ameninta sa divizeze Ucraina.



Presiunile asupra primului ministru Ianukovici, care este privit ca un aliat al Rusiei, cresc din ce in ce in ce mai mult. Seful sau de campanie si-a dat demisia, iar presedintele Leonid Kucima , care l-a sustinut pana acum, s-a alaturat vocilor care cer organizarea de noi alegeri. Ianukovici i-a propus chiar lui Iuscenko functia de prim ministru, daca accepta rezultatele actuale alegerilor.



Motiunea de neincredere discutata de Parlament nu ar avea nici un efect legal, insa daca ar fi adoptata, ar reprezenta o victorie simbolica pentru Victor Iuscenko. Primul ministru Ianukovici a declarat ca va fi de acord cu o repetare partiala a alegerilor, daca apar dovezi clare care sa demonstreze frauda electorala. El a propus insa retragerea celor doi candidati, in eventualitatea organizarii de noi alegeri, pentru a evita divizarea si mai puternica a populatiei.





Divizarea Ucrainei este o problema istorica



In ultima saptamana, acuzatiile de fraudare a alegerilor au condus la o divizare a populatiei Ucrainei intre sustinatorii pro europeni ai primului ministru Victor Ianukovici si cei pro Rusia ai liderului opozitiei Victor Iuscenko. Insa aceasta scindare a Ucrainei are radacini adanci in istoria tarii. In Ucraina au existat dintotdeauna diferente de limba, religioase, culturale si politice, insa acestea nu au fost niciodata foarte bine conturate.



Cea mai evidenta este impartirea geografica marcata de fluviul Nipru, care trece prin capitala Kiev, coteste spre sud-est catre Zaporoje si apoi se varsa in Marea Neagra la Kerson. Regiunea de la vest de Nipru a fost intotdeauna cunoscuta ca bancul drept, iar tinutul de la est a fost denumit bancul stang. Bancul stang este geografic mai aproape de Rusia. Aici limba rusa este predominanta, in special in orase, iar din punct de vedere religios domina ortodoxismul de rit vechi. Pe bancul drept, se vorbeste mai mult limba ucrainiana, iar ortodoxismul coexista cu Biserica Greco-Catolica.



Polonia si mai tarziu Austria au dominat regiunile din vestul Ucrainei timp de sute de ani. Aceste regiuni s-au alaturat restului tarii in cadrul Uniunii Sovietice abia dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, mai mult impotriva vointei lor. Unii ucrainieni din vest au luptat chiar alaturi de nazisti impotriva dominatiei sovietice, sperand sa formeze un stat independent. Rezistenta anti-sovietica a ucrainienilor din vest a durat pana in anii '50, iar regiunile Galicia si Volyn reprezinta inca bastioane ale nationalismului ucrainian. In schimb, pe bancul stang locuieste o populatie in majoritate rusofona. Multi rusi au fost adusi aici de catre Stalin pentru a lucra in industrie. Peninsula Crimeea a fost multa vreme destinatia de vacanta a oficialilor sovietici, fiind cel mai puternic sovietizata. Divizarea s-a pastrat si dupa ce Ucraina si-a castigat independenta, astfel ca populatia din est este orientata catre Moscova, iar populatia din vest doreste apropierea fata de Uniunea Europeana.



Spiritul nationalist din Ucraina a fost cel mai bine reprezentat in perioada cazacilor, cand acestia reprezentau o forta de temut in regiune. Insa cazacii au locuit atat pe bancul drept cat si pe cel stang, iar cea mai faimoasa asezare a lor a fost la Zaporoje, pe o insula din mijlocul fluviului Nipru. Cu toate acestea, in Ucraina nu traiesc doar ucrainieni si rusi. Polonezii si evreii au reprezentat intr-o perioada un procent important al populatiei urbane. In Ucraina mai traiesc tatari, belarusi, romani si unguri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO