Politică

Preşedintele ANPM Nagy Iosif a demisionat, Borbely îl propune pe Abos Gabriel

Preşedintele ANPM Nagy Iosif a demisionat, Borbely îl propune pe Abos Gabor

Autor: Ovidiu Vanghele

29.08.2011, 17:17 308

Preşedintele Agenţiei de Protecţie a Mediului, Nagy Iosif, şi-a dat demisia luni, iar Laszlo Borbely a acceptat-o, în locul lui ministrul Mediului propunându-l premierului Emil Boc pe Abos Gabriel.


Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, l-a propus pe Abos Gabriel în locul lui Nagy Iosif. Ministrul şi-a înaintat propunerea premierului Emil Boc, pentru ca Gabriel

să fie numit în funcţie prin hotărâre de guvern.


Abos Gabriel este fostul adjunct al comisarului general al Gărzii de Mediu.
România a fost suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, decizia finală a Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto, care confirmă concluziile preliminare din 8 iulie, fiind în vigoare până la rezolvarea neconformităţilor identificate.


Decizia finală confirmă suspendarea eligibilităţii României de a participa la mecanismele flexibile în baza articolelor 6, 12 şi 17 ale Protocolului de la Kyoto, până la rezolvarea neconformităţilor identificate. Suspendarea eligibilităţii a intrat în vigoare la comunicarea deciziei.


România a luat act de decizia finală a Comitetului de Conformare.

Totodată, ţara noastră a anunţat că va continua demersurile de asigurare a funcţionării conforme a sistemului naţional pi a inventarului naţional de emisii de gaze cu efect de seră.


Agenţia de presă MEDIAFAX a anunţat, joi, că statul român pierde sute de milioane de euro din cauza iminentei suspendări de cel puţin câteva luni de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, situaţie generată de neregulile la întocmirea inventarului naţional de emisii, pentru care şeful ANPM, Iosif Nagy, urmează să fie demis.
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a confirmat, vineri, la Târgu Mureş, că este posibil ca România să fie suspendată, luni, de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de carbon, din cauza unor deficienţe legate de ANPM şi că va lua în acest caz "măsuri administrative".


"Voi face modificări în structura conducerii ANPM. Conducerea va fi schimbată, probabil, luni", a spus Borbely, care a adăugat că s-a gândit deja la persoana care ar putea să îl înlocuiască pe actualul şef al ANPM, Nagy Iosif.
Întrebat dacă intenţionează să îl schimbe pe Nagy Iosif şi dacă România va evita suspendarea tranzacţiilor cu certificate verzi, Borbely a răspuns afirmativ.
Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că "trebuie să fie pus pe masă capul şefului Agenţiei de Protecţie a Mediului" dacă România va fi suspendată de la tranzacţionarea certificatelor verzi, el precizând că vrea "capete jos" pentru că "cei vinovaţi trebuie să plătească".


Suspendarea României a fost propusă la precedenta reuniune a forului, desfăşurată în perioada 6 - 8 iulie la Bonn, în Germania. Conform procedurii, deşi concluziile întâlnirii din iulie sunt preliminare, la reuniunea din 25-27 august, ţinută tot la Bonn, România nu mai are dreptul la o nouă audiere, ci doar la o "declaraţie oficială".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO