Politică

PSD îşi exclude din partid fostul şef şi va pierde probabil preşedinţia Senatului

PSD îşi exclude din partid fostul şef şi va pierde probabil preşedinţia Senatului
22.11.2011, 12:19 564

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi pentru a decide excluderea lui Mircea Geoană, preşedinte al partidului între 2005 şi începutul lui 2010. Comisia Naţională de Arbitraj a PSD a recomandat excluderea sa din partid, după ce el a refuzat să părăsească poziţia de preşedinte al Senatului urmând să facă, practic, o "rocadă" cu Titus Corlăţean, preşedinte al Comisiei de politică externă din Senat.

Dacă Geoană va fi exclus din PSD, nu este clar ce se va întâmpla cu poziţia sa de preşedinte al Senatului în care a fost ales în urma legislativelor din decembrie 2008. PSD susţine că această funcţie aparţine partidului, dar, practic, social-democraţii au câştigat a doua poziţie în stat după negocieri cu PDL, împreună cu care au guvernat de la începutul lui 2009 până în luna octombrie a aceluiaşi an. Acum PDL susţine că, de vreme ce alianţa PDL-PSD nu mai funcţionează, au dreptul să-şi înscrie candidaţi în cursă, în cazul în care Geoană va fi înlocuit. Propunerea de înlocuire poate să vină doar de la partidul din care provine şeful Senatului, a cărui mandat este de partu ani, dar PSD nu a făcut, până în prezent, un demers oficial în acest sens. Dacă o va face, funcţia va fi pierdută de PSD, după cum arată altgoritmul senatorial.

Mai cunoscut ca diplomat, Mircea Geoană are un doctorat în economie mondială. Are studii juridice şi de inginerie şi a intrat în diplomaţie în 1990 ocupând în Ministerul Afacerilor Externe mai multe poziţii de conducere.

În 1996 a fost numit ca ambasador în SUA şi s-a întors în ţară după ce a fost desemnat ministru de externe în Guvernul Adrian Năstase, la finele lui 2000.

În 2005 a câştigat preşedinţia PSD. A fost ales preşedinte al Senatului după alegerile din 2008. A pierdut alegerile prezidenţiale în faţa lui Traian Băsescu, un an mai târziu, la o diferenţă infimă de voturi. Piederele alegerilor i-a adus şi pierderea preşedinţiei partidului, câteva luni mai târziu, în faţa lui Victor Ponta, principalul său adversar de la acest moment. Ponta a fost purtătorul de cuvânt al campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale a lui Mircea Geoană.

Mircea Geoană susţine că demersul de îndepărtare a sa va aduce pierderi însemnate partidului. Senator de Dolj, el are spijinul primarilor din acest judeţ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO