Politică

Raluca Turcan, preşedintele interimar PNR: Vom analiza dacă vom sesiza la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea

Raluca Turcan, preşedintele interimar PNR: Vom analiza...

Autor: Cătălina Mănoiu

20.12.2016, 18:45 135

''Vom analiza (dacă vom sesiza la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea-n.r.). Atât cât există opţiunea de vot politic în Parlament şi se apreciază prin vot politic cu PSD-ul majoritar dacă legea se respectă sau nu vom analiza. Miza noastră nu este Liviu Dragnea, nu este PSD. Oamenii au votat. Noi vrem să vedem exact ce face acest partid pentru cei care şi-au pus aşteptările în PSD'', a afirmat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, întrebată dacă PNL va sesiza la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea.

Ea a spus că decizia privind o posibilă sesizare la CCR a validării mandatului lui Liviu Dragnea va fi definitivată în cadrul şedinţei Comisiei de unificare a partidului, programată pentru miercuri, ora 10:00.

''Oamenii se întreabă dacă PSD a câştigat alegerile de ce PNL a contestat validarea mandatului domnului Dragnea şi răspunsul este următorul: indiferent cine se află pe locul întâi, pe locul doi, pe locul trei, are obligativitatea să respecte legea. Ori Regulamentul Camerei Deputaţilor, Constituţia României, cu legea 90/2001 ridică nişte semne serioase de întrebare despre locul public pe care domnul Dragnea ar trebui să îl ocupe'', a explicat preşedintele interimar al PNL.

Raluca Turcan a susţinut că indiferent de partidul din care provii legea trebuie respectată.

''Cel mai mare rău care planează asupra României este nerespectarea legii sub diferitele ei forme, relativizare cum face domnul Tăriceanu sau dubla măsură cum obişnuiesc să facă unii oameni politici în dispreţ faţă de cetăţeni, şi anume: pentru unii legea este opţională şi pentru cei mai mulţi este respectată şi se aplică'', a subliniat ea.

Tot miercuri, în Comisia de unificare, PNL va stabili şi mandatul cu care vor merge la consultările de la Cotroceni.

Mandatul de deputat a liderului PSD, Liviu Dragnea, a fost validat marţi de comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO