Politică

Romania, in urma Bulgariei in privinta reformelor in Justitie

28.01.2008, 18:26 12

Raportul Comisiei Europene privind Justitia va fi mai critic cu Romania decat cu Bulgaria si va observa ca in ceea ce priveste lupta impotriva marii coruptii, Bucurestiul bate pasul pe loc. Comisia a amanat cu cateva zile publicarea rapoartelor privind justitia in Romania si Bulgaria - raportul va fi dat publicitatii pe sase februarie, fata de 31 ianuarie, cum fusese anuntat oficial. Dupa aderarea la UE Comisia a continuat sa urmareasca evolutia Justitiei in Romania, de fapt acesta a fost compromisul admis de Executivul de la Bruxelles pentru a tempera vocile critice care sustineau ca Romania nu este pregatita sa intre in clubul european. Insa acest raport este unul intermediar, raportul de sinteza urmand sa fie publicat in vara. Teoretic, abia in baza acestuia Comisia ar putea decide activarea sau nu a clauzei de salvgardare pe Justitie - ceea ce inseamna ca deciziile instantelor romanesti nu vor fi recunoscute pana la remedierea situatiei in tarile UE. Acest lucru ar crea greutati nu atat administratiei, cat cetatenilor romani. Potrivit BBC, Comisia va consemna ca, la capitolul combaterea coruptiei, Romania sta mai prost decat Bulgaria. Ultimul raport de acest fel a fost mai critic cu Bulgaria decat cu Romania. Potrivit sursei citate, reprezentantii Comisiei evalueaza ce efect are instabilitatea politica de la Bucuresti asupra Justitiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO