Politică

Silviu Hotăran: Acest Guvern nu face nici măcar declaraţii de intenţie

Autor: Iulian Anghel

29.06.2012, 14:37 329

Săptămâna viitoare, Guvernul Ponta împlineşte două luni de când a ajuns la Palatul Victoria. Între scandalul politic neîntrerupt, veştile şi proiectele despre viitorul economiei s-au făcut auzite prea puţin. Proiectele majore (cum ar fi reducerea CAS) vor fi demarate, dacă vor fi, după alegerile legislative. În aceeaşi vreme, ultimele date la cinci luni arată că deficitul bugetar convenit cu finanţatorii internaţionali, de 2,2% din PIB, ar putea fi depăşit, ceea ce ar pune România în dificultate. ZF a întrebat mai mulţi antreprenori cum califică ei aceste două luni de mandat al Guvernului Ponta.

Silviu Hotăran, fostul şef al operaţiunilor Microsoft în România, actualmente director al GKTI Semper Human, (firmă de training), spune că două luni de funcţionare a unui Guvern nu sunt destul pentru a face diferenţa, dar că aceste prime două luni pot fi hotărâtoare, prin mesajul pe care îl transmiţi.

"Zgomotul (scandalului politic - n.n.) acoperă totul şi nici nu este de mirare când premierul spune că-şi petrece 75% din timpul unei şedinţe de guvern ca să răspundă atacurilor politice. De aceea, eu nu văd evoluţia acestui guvern pentru că în două luni de la instalare putea face mai multe lucruri dacă voia. Două luni nu sunt esenţiale pentru a face diferenţa, dar sunt esenţiale pentru ce semnale dai. Acest guvern nu face nici măcar declaraţii de intenţie. Nimic, de pildă, în domeniul antreprenoriatului, domenii care mă interesează foarte mult."

"Eu încă aştept pentru că sunt o fire optimistă".

Hotăran a făcut parte din grupul "înţelepţilor" - oameni de afaceri şi antreprenori - care a funcţionat, pentru scurtă vreme, în jurul fostului premier Mihai Răzvan Ungureanu. S-a întrunit o singură dată, pentru că, apoi, Guvernul Ungureanu a fost demis de Parlament.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO