Politică

UDMR ar putea avea concurent pe piata electorala

22.02.2005, 00:00 15



Uniunea Civica a Maghiarilor (UCM) va incepe, in luna martie, strangerea de semnaturi pentru inregistrarea unui partid politic maghiar, care se doreste a fi o alternativa la UDMR.



Presedintele UCM Covasna, Gazda Zoltan, a declarat ca Uniunea Civica va functiona in continuare ca organizatie civica, iar in paralel va fi infiintat un partid politic maghiar.



Potrivit aceleiasi surse, decizia a fost luata in cadrul unei intruniri a conducerii Uniunii Civice Maghiare si a liderilor organizatiilor teritoriale.



Liderul UCM Covasna a afirmat ca in urma unei legislatii discriminatorii si antidemocrate, Uniunea nu a putut participa cu liste proprii la alegerile locale si la cele parlamentare.



Acesteia i s-a refuzat dreptul de a se inscrie la tribunal pentru a putea participa la alegeri. Au existat, la vremea respectiva, comentarii care acreditau ideea potrivit careia daca si Uniunea Civica ar candida pe liste proprii, atunci UDMR ar risca sa nu mai depaseasca pragul de intrare in Parlament, de cinci procente.



"In urma experientelor traite, a fost intarita acea convingere a noastra ca politica maghiara din Transilvania trebuie sa fie independenta si sa aiba la baza programul de autonomie", a spus Gazda.



Potrivit acestuia, noul partid se doreste a fi o alternativa la UDMR, iar in programul sau un loc esential il vor avea autonomia si infiintarea unui sistem institutional autonom in Transilvania.



Pentru ca UCM sa poata inregistra noul partid, trebuie sa fie stranse, din 18 judete, plus Bucuresti, cate 700 de semnaturi, in total cel putin 25.000 de semnaturi. UCM Covasna si-a propus sa stranga in judet cel putin 8.500 de semnaturi. adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO