Politică

UE preseaza Romania si Bulgaria sa continue reformele

25.07.2007, 18:34 4

Ministrii de externe ai statelor Uniunii Europene, reuniti la Bruxelles, au evaluat mecanismul de monitorizare a reformelor din domeniul justitiei si agriculturii, implementate de Romania si Bulgaria, potrivit EUexpands. "Subliniind angajamentul Bulgariei si Romaniei de a rezolva pe deplin toate problemele ramase, Consiliul incurajeaza cele doua state membre sa continue eforturile in acest sens si sa prezinte planuri de actiuni, asa cum precizeaza rapoartele, pentru implementarea masurilor necesare", se arata in documentul final al reuniunii ministrilor. Ministrii au apreciat ca mecanismul de cooperare si verificare "functioneaza bine si contribuie pozitiv la rezultatele obtinute pana in prezent". Romania si Bulgaria sunt singurele state membre ale Uniunii Europene care fac obiectul unei supravegheri stricte din partea Comisiei Europene, pe tema reformelor. Bucurestiul si Sofia au fost primite in blocul comunitar in baza promisiunilor ca isi vor actualiza si consolida sistemul judiciar si capacitatea administrativa de a absorbi fondurile pentru agricultura. Urmatorul raport de evaluare va face referire la agricultura si va fi publicat in noiembrie. In cazul in care una sau ambele tari nu arata ca au capacitatea de a administra fondurile europene, acestea ar putea fi reduse cu 25 de procente. De asemenea, Romania si Bulgaria trebuie sa prezinte anul viitor rapoarte referitoare la reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei, iar evaluarea oficialilor de la Bruxelles este prevazuta pentru iunie 2008. "Consiliul sustine Comisia in activitatea importanta pe care o are de realizat si asteapta urmatoarele rapoarte ale sale", adauga documentul final al reuniunii ministrilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO