Prima pagina

150 mil. euro pentru organele interne ale BMW sau Audi

11.02.2003, 00:00 71

Grupul german Draxlmaier, unul dintre cei mai mari producatori de componente auto din Europa, dezvaluie in premiera investitiile in cele patru fabrici pe care le are in Romania: peste 150 de milioane de euro. Aceasta este una dintre cele mai mari investitii germane pe piata romaneasca.
Compania produce instalatii electrice pentru automobile, iar toate produsele realizate in fabricile din Romania se fac in sistem de lohn. Astfel, materiile prime sunt importate in totalitate, aici realizandu-se doar manopera, iar produsele sunt ulterior trimise in Germania, a precizat oficialul Draxlmaier. "Nici unul din produsele celor patru fabrici nu se vinde pe piata romaneasca", a declarat Ziarului Financiar Teodor Neag, reprezentantul pentru Romania al companiei germane.
Draxlmaier este prezent in Romania din 1993, cand a fondat o fabrica la Pitesti. In prezent, grupul are patru fabrici, celei de la Pitesti alaturandu-i-se alte capacitati de productie la Satu Mare, Timisoara si Codlea (langa Brasov). Pana la sfarsitul acestui an, compania va mai construi o fabrica in Hunedoara, pe un teren cumparat de la Siderurgica, o investitie estimata la peste cinci milioane de euro.
"Principalii clienti ai grupului sunt DaimlerChrysler, BMW si Audi-VW. Partenerii firmelor din Romania sunt firmele diviziilor de client din Germania. Legat de producatori, putem spune ca <ei ne-au ales pe noi>", spune si Denisa Rusu, director comercial al companiei Lisa Draxlmaier Autopart Romania SRL din Pitesti.
Potrivit lui Neag, fabricile din Pitesti si Timisoara produc cablaje electrice care echipeaza automobile BMW sau Audi, la fabrica din Satu Mare sunt realizate numai echipamente electrice pentru Mercedes, in timp ce la Brasov se fac profile din lemn tot pentru autoturismele Mercedes. Componentele care vor fi fabricate la Hunedoara vor fi destinate, de asemenea, exportului. "La Hunedoara vom produce tot pentru BMW", a spus Neag.
In ceea ce priveste alte investitii, reprezentantii companiei apreciaza ca acestea vor depinde atat de stabilitatea legislativa si politica fiscala a Romaniei, cat si de evolutia pietei auto europene.
Fabrica de la Pitesti a avut in 2001 o cifra de afaceri de 15 milioane euro, iar Denisa Rusu a precizat ca anul trecut veniturile au crescut cu 30%. Neag nu a precizat cifra de afaceri realizata de toate cele patru fabrici in Romania. Cifra de afaceri a grupului Draxlmaier a depasit un miliard de euro in 2001.
Principalii concurenti ai Draxlmaier, chiar si pe piata autohtona, nu sunt producatorii nationali, ci cei internationali, cum ar fi Leoni, Delphi Packard sau Sumitomo.
In ultimii ani insa tot mai multe companii internationale care activeaza in industria auto si-au transferat o parte din activitatile de productie in Romania, investind zeci de milioane de euro. Printre acestia se numara producatorul de amortizoare Krupp-Bilstein, Autoliv, lider mondial in domeniul echipamentelor de siguranta pentru autovehicule, Phoenix AG, Delphi Packard sau ContiTech.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO