Prima pagina

Accor investeste 33 mil. euro in primul Novotel din Romania

16.06.2004, 00:00 31

Lantul hotelier Accor, care este printre cele mai mari hoteliere din lume, va intra in forta pe piata hoteliera autohtona. Aceasta este prima investitie directa a unui mare lant hotelier international in Romania.
Pentru inceput, compania franceza va investi 33 de milioane de euro intr-un hotel Novotel in Bucuresti, a anuntat ieri Gerard Pelisson, co-presedinte si fondator al lantului Accor, prezent la Bucuresti.
In plus, lantul va dezvolta in urmatorii sase-sapte ani o retea de 20 de hoteluri Ibis la nivel national.
"Cresterea investitiilor straine, dintre care multe sunt cu capital francez, si imbunatatirea indicatorilor economici ai tarii ne-au determinat sa decidem in favoarea acestei investitii. Dealtfel, ne vom concentra cu precadere investitiile din anii urmatorii ani in regiunea Europei Centrale si de Est, unde asteptam o crestere substantiala a traficului turistic si de afaceri", a declarat reprezentantul lantului Accor.
"Constructia hotelului Novotel va incepe in toamna acestui an, iar lucrarile vor dura doi ani, urmand ca hotelul sa fie deschis in martie 2006. Intregul proiect este finantat de grupul Accor, fara o garantie din partea statului roman", a adaugat el.
Hotelul Novotel va fi situat pe calea Victoriei, va avea 277 de camere, un salon cu 300 de locuri, 8 sali de conferinta, un centru de fitness cu piscina interioara si magazine. Hotelul va fi clasificat la patru stele.
Investitia in Novotel reprezinta prima implicare financiara de amploare a lantului Accor pe piata hoteliera romaneasca.
Lantul Accor este deja prezent in Romania de zece ani, prin hotelurile Sofitel si Ibis din Bucuresti, care sunt gestionate de Accor in baza unui unor contracte de management.
Dealtfel, chiar proiectul Novotel a mai fost anuntat in urma cu circa un an, insa lucrarile nu au inceput la momentul respectiv. Constructorul este firma franceza Bouygues.
Grupul Accor este puternic implicat si pe piata tichetelor de masa prin divizia Accor Services, fiind unul din principalii emitenti de tichete de masa din Romania.
La nivel mondial, grupul Accor are peste 4.000 de hoteluri in toata lumea si o cifra de afaceri anuala de aproape 7 miliarde de euro. Lantul concureaza cu retele precum Marriott, Hyatt, Sheraton, Hilton, din care o parte sunt prezente deja pe piata capitalei.
Hyatt este ultimul dintre acestea care si-a anuntat intrarea pe piata Bucurestiului. Lantul american va fi prezent cu un hotel de cinci stele in complexul Metropola Center care urmeaza sa fie inaugurat in 2007.
In afara de investitie in Novotel, proiectele Accor pe piata romaneasca vizeaza si dezvoltarea unei retele nationale de hoteluri Ibis, prin preluarea unor hoteluri in managemtbn sau chiar prin investitie.
"Obiectivul nostru este ca in urmatorii sase sapte ani sa avem o retea de circa 20 de hoteluri Ibis in Romania, atat in Bucuresti cat si in principalele orase mari ale tarii. Nu va fi o retea de francize, noi vrem sa ne implicam la nivelul managementului si poate si financiar", a spus Michael Flaxman, director general pentru Europa de Nord si Europa Centrala si de Est, prezent de asemenea la Bucuresti, cu ocazia lansarii proiectului Novotel.
"Hotelurile Ibis vor fi destinate in principal pietei interne si mai putin turistilor straini. Odata cu dezvoltarea afacerilor din Romania noi mizam si pe o crestere foarte alerta a traficului turistic si de afaceri intern, si a clasei de hoteluri din segmentul economic. Acum , singurele retele de hoteluri din Romania sunt Continental si Best Western", a adugat Flaxman.
Lantul hotelier autohton Continental a anuntat ca poarta negocieri cu Accor pentru incheierea unui parteneriat. "Noi suntem deschisi la partneriate in Romania atat cu lantul Continental cat si cu alti investitori", a mai precizat Flaxman.
In prezent Accor are 100 de hoteluri in Europa Centrala si de Est dintre care 68 in Polonia, 6 in Republica Ceha, 18 in Ungaria, 1 in Slovacia si doua in Rusia.
"Pana in 2006 vrem sa ajungem la 135 de hoteluri in aceasta regiune", au mai precizat reprezentantii lantului.
Accor este prezent in Romania si prin agentia sa de turism Carlson Wagonlit Travel, prin agentia de turism Visit Romania. Tot anul acesta lantul a lansat o divizie de training pentru clientii diviziei de tichete de masa, Academie Accor Services.
Alte marci hoteliere din portofoliul lantului Accor sunt Formule1, Mercure, Etap, Suitehotel.
Accor este primul lant mare hotelier care construieste un hotel, adica vine sa investeasca bani in Romania. In 1994 a vrut sa vina si lantul Marriott, care a depus o oferta pentru cel mai cunoscut hotel din Romania, Intercontinental. Statul roman a preferat insa sa-l vanda fratilor Paunescu, chiar daca acestia au avut o oferta mai slaba financiar, pe considerentul ca sunt investitori romani.



 




Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO