Prima pagina

Afacerile romanesti cu aluminiu, din nou pe val

Afacerile romanesti cu aluminiu, din nou pe val
28.04.2004, 00:00 40



Euforie printre metalurgisti: dupa otelari, care isi vand acum produsele la preturi maxim istorice, a venit si randul afaceristilor din industria aluminiului sa se bucure. Cotatia aluminiului, aflata in crestere lenta incepand cu anul trecut, a explodat in ultimile sase luni, inregistrand o ascensiune de circa 30%.



Iar efectele cresterii pretului asupra industriei romanesti de profil, aflata intr-o situatie dificila in urma cu doi ani, sunt deja spectaculoase.



Producatorul de aluminiu Alro Slatina a inregistrat o crestere a profitului si cifrei de afaceri cu 50% in primul trimestru al acestui an. Uzina de alumina BBG Alum Tulcea, care s-a aflat la un pas de inchidere in 2002, se pregateste sa-si mareasca capacitatea de productie si ar putea reveni pe profit anul acesta.



Cealalta uzina de alumina romaneasca - Alor Oradea, detinuta de gigantul rus Ruschii Aluminium, isi va relua productia anul acesta dupa o pauza de aproape doi ani.



Alprom Slatina, care prelucreaza aluminiul de la Alro, isi va mari anul acesta productia de la 26.000 tone in 2002 la 36.000 tone.



"Pretul aluminiului a crescut in special datorita stabilizarii economiei Statelor Unite si cresterii increderii consumatorilor de aluminiu, care sunt dispusi sa cumpere cantitati mai mari, pe perioade mai lungi de timp. Un rol important l-au avut insa si scaderea dolarului sau speculatiile bancilor sau fondurilor de investitii la London Metal Exchange (bursa de metale londoneza - n.r.). Cresterea profitului si cifrei de afaceri a Alro se datoreaza ascensiunii pretului, dar si cresterii capacitatii de productie a companiei", spune Peter Braun, country manager pentru Romania al casei de comert americane Marco International, actionarul majoritar al Alro si Alprom Slatina.



Marco a cumparat cele doua companii in 2002, cand pretul aluminiului se afla aproape de minimul istoric, in jurul nivelului de 1.250 de dolari/tona, adica aproape de costul de productie.



De atunci, cotatia metalului la London Metal Exchange a crescut cu peste 40%, cea mai importanta ascensiune inregistrandu-se in ultimile sase luni.



Efectul cresterii pretului aluminiului asupra rezultatelor financiare ale Alro a inceput sa se faca simtit incepand cu primele trei luni ale acestui an, cand compania a inregistrat o cifra de afaceri de circa 105 milioane dolari, in crestere cu 50%, fata 70 de milioane de dolari anul trecut. Profitul a ajuns la 16 milioane de dolari pe primul trimestru, fata de 11 milioane de dolari in aceeasi perioada a anului anterior.



Efectele cresterii pretului aluminiului s-au propagat si in amonte, adica spre uzinele de alumina, principala materie prima pentru productia aluminiului.



Pretul aluminei s-a dublat aproape in ultimul an, crescand de la 200 - 250 dolari/tona la 350 - 400 dolari/tona in prezent.



Evolutia a schimbat radical atmosfera din jurul celor doua uzine de alumina romanesti - BBG Alum si Alor Oradea, aflate in agonie in 2002.



BBG Alum Tulcea era aproape de a fi inchisa sau vanduta de actionarul sau majoritar, casa de comert Balli, in urma cu doi ani.



Acum insa, ca urmare a cresterii pretului aluminei, Alum se pregateste sa investeasca mai multe milioane de dolari pentru a-si mari anul acesta capacitatea de productie cu peste 40%, de la 480.000 de tone la 680.000 de tone. In plus, companie a reinceput sa mearga pe profit. La jumatatea anului trecut, Alum inregistra o pierdere de circa 4,5 milioane dolari.



"Prognozele arata ca pretul aluminei se va mentine la acest nivel si anul viitor, cel putin. Intentionam sa finalizam in 2004 cresterea capacitatii de productie pentru a profita cel putin un an de situatia buna de pe piata", spune Dan Dragoi, seful operatiunilor Balli in Romania.



Dar BBG Alum se afla in imposibilitatea de a profita in prezent de cresterea pretului aluminei. Tocmai pentru a putea supravietui scaderii pretului din urma cu doi ani si opririi celei mai mari parti a livrarilor catre Alro Slatina (clientul traditional), Alum a incheiat un contract de procesare pe mai multi ani cu casa de comert Glencore, cu pretul si cantitatea fixate.



Contractul, prin care Glencore cumpara alumina la un pret superior celui de acum doi ani dar sub cel prezent, solicita cea mai mare parte a capacitatii de productie a Alum.



"Am decis marirea capacitatii de productie tocmai pentru a putea vinde si noi direct pe piata libera. La preturile actuale, putem realiza marje de profit brut pe tona de 30 - 40%, indiferent daca vindem pe piata interna sau pe cea externa", spune Dragoi.



Evolutia favorabila a pietei a determinat si pe Ruschii Aluminium, al doilea producator mondial de aluminiu, sa isi reconsidere strategia pentru Alor Oradea, uzina de alumina pe care rusii au inchis-o in urma cu doi ani din cauza conditiilor nefavorabile de piata.



Grupul magnatului Roman Abramovici a anuntat ca va reincepe anul acesta productia la Oradea, Ruschii aflandu-se in prezent in deficit de alumina.



Piata aluminiului este insa una din cele mai volatile piete de metale, motiv pentru care euforia se poate transforma rapid in masuri de restructurare. In 2002, de exemplu, cotatia aluminiului a ajuns la minimul istoric in doar un an, scazand de la 1.450 - 1.500 dolari/tona la 1.250 dolari/tona.



"Piata este, intr-adevar, foarte volatila. De curand pretul a scazut cu peste 100 de dolari/tona in numai o zi din cauza speculatiilor bursiere", spune Peter Braun de la Marco International.



Casa de comert, care a investit pana in prezent circa 160 de milioane de dolari in actiuni Alro si Alprom si in programe de modernizare a companiilor.



Alro isi va mari capacitatea de productie in 2004 la 205.000 tone/an, de la 180.000 tone/an in 2002. Compania produce in prezent aluminiul la un cost de sub 1.200 dolari/tona, deci poate suporta o corectie puternica a pretului.



Si Dan Dragoi, reprezentatul Balli in Romania, spune ca extinderea capacitatii de productie la Alum va fi facuta precaut.



"Cresterea capacitatii va fi modulara, pentru a o putea reajusta daca pretul scade", a conchis Dragoi.
laurentiu.ispir@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO